La Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, cu toții deslușim, așa cum se cuvine, marea bogăție a iubirii milostive a Lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, deoarece Fiul Domnului Înveșnicit întru tumultul veacurilor S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om, pentru a dărui oamenilor chinuiți de apăsarea păcatului și a morții, iertarea blândă a tuturor păcatelor voite și nevoite, precum şi viaţa fără de moarte prin care ne-a deschis drum ca să ne înălţăm la tronul ceresc.
De aceea, spunem că Pruncul Iisus, pe Care Îl numim Dumnezeu-Copilul, Se naşte fără de păcat, dar, ca orice pui de om, El creşte, vieţuieşte şi se luptă într-o lume profund marcată de păcat şi de anumite forme ale morţii spirituale şi fizice căreia îi suntem plătitori de tribut. Primit cu nespusă bucurie în Betleem de către îngeri, de păstori şi de magii de la Răsărit, Pruncul Iisus este mai întâi prigonit de regele Irod, care caută să-L ucidă, iar mai târziu, când va începe activitatea Sa publică, Iisus devine iubit de mulţimile de oameni pe care-i luminează şi-i hrăneşte spiritual cu Evanghelia iubirii veşnice, vindecându-i de boli şi de pătimirile apăsătoare, prin harul Său dătător de viaţă sfântă. În acest fel, Iisus Hristos ne arată că El este pe deplin Omul între oameni și Adevărul pentru oameni, fiindcă este Dumnezeu-Omul, măsura supremă a umanului sfinţit şi înveşnicit, capabil să înveșnicească prin Harul Său sfânt Iubirea și Viața!
“Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”
– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, sunteți duhovnicul de învățătură al minții și al sufletului nostru, dar mai sunteți și Arhiereul care ne oferă cuvântul de adâncă reflecție prilejuită de Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, de aceea, ca să fiu sincer, cred că nici nu știu prea bine cum să începem dialogul acesta, pentru că sunt atâtea idei și atâtea cuvinte pe care le putem rosti în aceste zile!
-Aș începe prin a vă spune că Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos reprezintă pentru noi, creştinii ortodocşi, ziua sfântă în care Fiul Lui Dumnezeu se face Fiul Omului. Ascultând istorisirile minunate din Sfintele Evanghelii despre cele petrecute în noaptea sfântă din Bethleem şi ascultând colindele de Crăciun, simţim în inimile noastre o tainică și pilduitoare chemare de a fi împreună cu magii de la Răsărit şi de a urma cu ochii minţii steaua călăuzitoare care duce spre locul unde s-a născut Hristos. Acolo, în peştera sfântă, în ieslea cea săracă, Pruncul nou-născut a venit să ne curăţească de păcate şi să ne sfinţească. Tot aici, vom întâlni şi pe păstorii evlavioşi şi vom auzi împreună cu ei minunatele cântări ale îngerilor: “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”( Luca 2, 14). Fără îndoială, aceste evenimente sunt prezente în viaţa noastră în fiecare an, trezind în sufletele noastre sentimente profunde de recunoştinţă pentru nemăsurata dragoste a Tatălui Ceresc faţă de noi şi pentru marea jertfă pe care a făcut-o Fiul Său ca să ne mântuiască. Această bucurie, spune Sfântul Ioan Evanghelistul: “s-a arătat şi am văzut-o şi o mărturisim, bucurie care era la Tatăl şi s-a arătat nouă”( I Ioan 1, 2-3). Într-adevăr Fiul Tatălui, întru care este viaţa cea adevărată, a venit la noi ca “pâine a vieţii”( Ioan 6, 48), pentru ca noi să avem viaţă din belşug. Prin El, viaţa noastră omenească se umple de viaţa dumnezeiască, ceea ce înseamnă că viaţa adevărată este bunul şi darul suprem de care ne bucurăm cu toţii!
– Rep. Deci, Ziua Nașterii Domnului este o zi a împlinirilor sufletești și duhovnicești!
-În această sfântă zi s-a împlinit ceea ce patriarhii cu mare dor au aşteptat, proorocii au prezis şi drepţii au nădăjduit să vadă: “Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă”( I Tim 3, 16). Încă din Vechiul Testament, Cuvântul Lui Dumnezeu i-a pregătit pe oameni pentru venirea Lui mântuitoare, prin descoperiri divine, prin proorocii şi prin simboluri, care au confirmat venirea Lui în trup. Profeţiile s-au rostit progresiv şi s-au desluşit din ce în ce mai clar, cu cât timpul se apropia de venirea Domnului. În acest fel, drepţii trăiau evenimente viitoare în care li se comunicau “cuvintele legii şi ale proorocilor, acestea fiind înainte mergătoare venirii Lui în trup”!
“Nașterea Domnului este deschiderea Împărăției Lui Dumnezeu”
– Rep. Pentru ce spunem că ziua aceasta marchează veșnicul reînceput al vieții, regenerarea spiritului și a dorinței de a trăi?
-Pentru că Nașterea Domnului este deschiderea Împărăției Lui Dumnezeu, sau, mai degrabă, coborârea Împărăției Lui Dumnezeu în noi! «Iată, Împărăția Lui Dumnezeu este la voi!», spunea Mântuitorul Hristos, și o vedem clar, pentru că Împărția nu poate să fie separată de Împăratul Cerurilor. Dacă El este creatorul nostru, Dumnezeu, El, Care a dus toate de la neființă la Ființă, El care ne-a făcut din țărână, El Care ne-a alcătuit după chipul și asemănarea 
Sa! Și pentru că noi am căzut în păcat, prin strămoșul Adam, și de atunci păcatul s-a adăugat în așa fel încât tot omul este păcătos, a trebuit ca Mântuitorul Iisus Hristos să vină să ia firea omenească, să se facă om, prunc, și apoi, ajuns la vârsta bărbatului deplin, să fie răstignit pe Cruce și apoi să învieze din nou! Deci, El S-a smerit pe Sine, S-a deșertat, S-a golit pe Sine, adică, n-a ținut cont de demnitatea împărătească, n-a ținut cont că este Fiul Lui Dumnezeu, creatorul cerului și al pământului! Din dragoste negrăită pentru noi S-a făcut om, ca și noi! A luat slăbiciunile noastre, neputințele noastre, și iată că Împărăția Cerurilor este în mijlocul nostru. El a inaugurat această Împărăție și ne-a deschis nouă Calea spre ceruri, spre viața veșnică.
– Rep. Unii spun că Nașterea Domnului a schimbat însuși cursul istoriei, așa este?
-E adevărat că Mântuitorul Hristos, venind în lume, nu a desființat istoria și lumea! Și că Împărăția Lui Dumnezeu este în lume, separată de lume, în sensul că e despărțită de lumea păcătoasă!
– Rep. Credința noastră se vădește întotdeauna prin fapte bune sau doar prin iubirea de Dumnezeu?
-Noi arătăm credința prin iubirea noastră și nu ne exteriorizăm întotdeauna în ceea ce privește convingerea noastră sufletească. Astfel că oamenii din toate vremurile au avut și credință, au avut și fapte bune. În mod sigur că Mântuitorul Hristos vindecă neputințele noastre și când suntem departe, și când suntem aproape de El. Dar, în mod deosebit, atunci când Îl chemăm, trebuie să-L chemăm cu toată convingerea, în speranța că El ne va împlini cererea noastră.
“Să ne apropiem de Mântuitorul Iisus Hristos, cu credință și cu dragoste”
– Rep. Am constatat că sunt oameni care amână de azi pe mâine apropierea sufletească de Dumnezeu, pentru că îi frământă gândurile și îi apasă grijile vieții!
-Vedeți, mai presus de toate, îl muncesc pe om gândurile și conștiința! Așadar, să nu înecăm conștiința noastră cu amânarea! Niciodată! Deci, să nu lăsăm pe mâine, ceea ce am putea face astăzi! Trebuie să ne spovedim! Pentru că, numai în spovedanie, vom primi iertare și o reașezare a noastră în locul de cinste, în Casa Tatălui Ceresc, adică în Biserica noastră, și apoi în Împărăția Cerurilor! Să nu judecăm niciodată pe nimeni, pentru că nu știm viața nimănui! Și în felul acesta, să ne apropiem de Mântuitorul Iisus Hristos, cu credință și cu dragoste, să-I urmăm poruncile Lui, căci El este milostiv și iubitor de oameni, și ne călăuzește spre Împărăția Tatălui Ceresc, acolo unde dorim să ajungem în viața cea veșnică!
– Rep. De multe ori ne trezim că satana, parcă îl «lipește» pe om de lumea aceasta plină de tentații și îl ademenește cu iluzii!
-Satana îi dă omului iluzia că lumea aceasta e fără de sfârșit! Astfel, înșeală, de la cel mai mic, până la cel mai mare! Amânarea, cel mai mare păcat! Omul amână pocăința și alipirea de Dumnezeu, de la o zi la alta! Când ești tânăr și copil, ai impresia că tinerețea și copilăria trebuie să ți le trăiești în afară de biserică! Iar, când ești adolescent, ai impresia că tinerețea care te caracterizează și vioiciunea de care ești stăpânit, ar trebui să le folosești în alte distracții! Și amâni, iarăși, venirea la biserică! De îndată ce maturitatea s-a ivit în viața ta, apare căsătoria, te gândești că poate pe la bătrânețe ai veni pe la biserică! Și când ajunge bătrânețea, deodată încep durerile, junghiurile, suferințele, neputințele, și iată că vine diavolul la sfârșit și spune să facem voia lui, pentru că stând departe de biserică, de sfintele taine și de sfințeniile bisericii, întotdeauna suntem în primejdie de moarte. Viața o avem numai în Mântuitorul Hristos și în biserică. Aici, unde ne rugăm, aici avem viață! Așa cum spunem întotdeauna: «Și au cerut de la El, și le-a dat lor viață veșnică»! Noi cerem de la Dumnezeu viață, și El ne dă și pe pământul acesta, ne dă și în ceruri moștenire veșnică. Dar, dacă nu cerem și nu stăm aici, în mod sigur că primejdia și năprasna se află întotdeauna aproape de viața noastră. Și nici nu știm când vine, pentru că nici nu știm cât de multe lucruri, mreje și primejdii, ne seamănă întunecatul în viața noastră. Dacă nu ne închinăm, dacă nu ne facem rugăciunea, întotdeauna teama, frica și lipsa de rațiune stăpânesc viața noastră. Cu cât ne închinăm mai mult, cu cât ne rugăm mai mult, cu atât timpul năpraznic ce poate să lovească în orice clipă viața noastră se îndepărtează de la noi!
“Fiul Tatălui Ceresc este viaţa lumii, adevărul absolut, iubirea şi bucuria fără margini”
– Rep. De ce Îl simțim prezent, întotdeauna, pe Dumnezeu, mai ales în momentele de mare cumpănă din viața noastră?
-Pentru că Dumnezeu înnoiește întotdeauna sufletul nostru, ori de câte ori noi ne rugăm Lui. Ori de câte ori Îl chemăm pe El, sfințește sufletul nostru, așa cum spunem: «Vino și te sălășluiește întru noi și ne curățește de toată întinăciunea, și ne mântuiește sufletele noastre»! Înfricoșată este ziua despărțirii de trupul nostru, mai ales dacă n-am făcut fapte bune! Singurul care poate să ne ajute este îngerul păzitor, dacă noi am avut întotdeauna grijă să-l ținem aproape de sufletul nostru și de viața noastră. Nu va veni ziua înfricoșată pentru omul care se roagă Lui Dumnezeu! Nu va veni ziua întunecată și cel întunecat nu va veni lângă acela care are sufletul curat! Pentru că îngerul păzitor va alunga întunericul, va alunga teama și frica de la noi, și noi vom fi cu sufletul mai luminos. Vreau să vă mai spun că noi murim numai cu trupul, deci numai trupul nostru moare! Nu trebuie să gândească cineva că dispare odată ce închide ochii și este dus la groapă! Numai trupul moare! Sufletul rămâne!
– Rep. Ce ne este gândul de mare folos, pentru a fi pregătiți sufletește la Sărbătoarea Nașterii Domnului?
-Avem nevoie, mai mult ca oricând, de o pregătire spirituală care să pună mai presus de orice convingerea noastră că Fiul Tatălui ceresc este viaţa lumii, adevărul absolut, iubirea şi bucuria fără margini. Numai în felul acesta, vom putea explica adevărul despre întruparea Domnului Hristos celor din şcoli, universităţi, spitale şi închisori. Evident, numai o cunoaştere corectă a învăţăturii despre Evanghelia Mântuitorul Hristos şi despre lucrarea mântuitoare a Domnului, vor putea realiza o coeziune naţională, o omogenitate culturală şi o mărturisire a unui crez comun!
– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, gorjenii vă doresc un Crăciun Fericit!
Prof. Vasile Gogonea
