Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – “Noi suntem făcuți ca să privim spre cele înalte, să privim spre ceruri, să privim spre Dumnezeu”

Duminica a patra din Postul Mare aduce înaintea ochilor noștri sufletești icoana marelui Părinte și povățuitor duhovnicesc, Sf. Ioan Scărarul, a cărui viață a fost ascunsă, smerită și aprinsă de dumnezeiască dorire, pentru că patruzeci de ani a trăit sihăstrește, pururea fiind aprins de râvna înflăcărată și de focul dumnezeieștii iubiri pătrunse de rugăciunea neîncetată și mereu înfățișată ca o scară a urcușului către Dumnezeu.

Încărcată de sfinte învățături duhovnicești, aceasta este și Duminica Predicii de pe Munte a Fericirilor, ca și a vindecării copilului lunatic, cel chinuit de un duh rău, pentru care tatăl îndurerat a căutat ultima nădejde a vindecării fiului său, doar la Mântuitorul Iisus Hristos, tocmai ca o dovadă că numai prin puterea Lui Dumnezeu, prin credinţa dreaptă şi deplină, omul poate să dobândească fericirea vremelnică şi mântuirea veşnică.

“Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele”

– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, dr. IRINEU, iată că în Duminica aceasta, a patra din Postul Paștilor, veți oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Crasna, unde obștea de călugări păstorită de Protosinghel, Nifon Aftanache, slujește cu multă râvnă în acest străvechi așezământ monahal. Așteptăm să ne înrourați sufletul și să ne deschideți ochii minții noastre cu stropii de rouă ai înțelepciunii Arhieriei Voastre și să ne dăruiți cuvântul de aleasă învățătură a Pericopei Evanghelice din acest praznic al postului!
-În Duminica aceasta prăznuim pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioan Scărarul, care făcea parte dintr-o familie de mare vază şi a primit o educaţie înaltă pentru acele vremuri. Încă din tinereţe s-a lepădat de toate şi a mers în muntele Sinai, vieţuind patruzeci şi cinci de ani în pustie, la poalele acestui munte, iar Biserica noastră dreptmăritoare fericeşte pomenirea lui, fiindcă a scris o carte de mare însemnătate pentru toată lumea creştină, care se cheamă «Scara», o lucrare emblematică pentru a reflecta urcușul nostru duhovnicesc! Ei, bine, în această carte, Sfântul Ioan înfăţişează învăţătura despre toate virtuţile creştineşti şi mijloacele de a urca pe treptele lor spre desăvârşire.
– Rep. Totodată, avem și vindecarea minunată a fiului lunatic!
-Da, Evanghelia Duminicii a IV-a din Postul Mare, ne pune înainte o minune săvârşită de Mântuitorul Hristos în contextul celei de-a treia vestiri a Patimilor Sale, la întoarcerea de pe Muntele Taborului, locul Schimbării la Faţă a Domnului, în prezenţa a trei dintre ucenicii Săi şi a Sfinţilor Prooroci Moise şi Ilie. Iată, că la vederea Mântuitorului, tatăl copilului I-a înfăţişat greaua pătimire a fiului său, încă din vremea prunciei, arătându-și întristarea datorată neputinţei ucenicilor de a-l vindeca. Hristos adresează un cuvânt mustrător mulţimii, numind-o «neam necredincios» şi dă porunca să-I fie adus copilul care suferea cumplit sub stăpânirea demonului. Cuvintele părintelui sugerează grija şi disperarea sa: “De poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi”! În răspunsul Său, Mântuitorul arată puterea credinţei care stă în voinţa omului: “De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede!”. Dar, conştient de puţina sa credinţă, chiar dacă dorea din toată inima vindecarea fiului său, tatăl a exclamat: “Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele”! După acest moment, Hristos a certat şi a alungat duhul cel necurat, vindecând astfel copilul şi redându-l sănătos părintelui său.

“Omul care are smerenie, care are dreaptă socoteală, care este cinstit și corect cu sine, acela este cu adevărat locaș al Duhului Sfânt”

– Rep. Minunată întâmplarea și pilduitoare pentru ceea ce înseamnă îndumnezeirea sufletului nostru!
-Dacă omul este plin de sine, este plin de slavă deșartă și de mândrie, unde credem noi că Dumnezeu ar mai avea loc? Omul mândru nu mai dă loc lui Dumnezeu în sufletul său, de aceea este stăpânit de cel rău! Cel plin de sine, nu este în nici un chip cu mintea întreagă și cu sufletul curat, pentru că acela care se sălășluiește în inima celui mândru este diavolul. El este acela care se așează în asemenea suflete și le îndeamnă să meargă pe cărări lăturalnice și îi scoate în afara vieții noastre. Cine, oare, poate să sufere pe un om mândru, care nu are nici o calitate. Nici societatea, nici familia chiar, nici apropiații și nici prietenii. Când îi vezi atât de înfumurați pe cei mândri, nu poți să discuți cu ei și de bună seamă că sfatul tău ar fi de prisos, dacă l-ai da, pentru că, oricum, nu ți-l primește! Numai omul care are smerenie, care are dreaptă socoteală, care este cinstit și corect cu sine, acela este cu adevărat locaș al Duhului Sfânt, căci Dumnezeu se așează în cei smeriți, așa cum ne spune Sfânta Scriptură, că Mântuitorul Hristos ne spune: «Luați seama la Mine, că sunt blând și smerit cu inima»!
– Rep. Înaltpreasfinția Voastră, în săptămâna 18-24 aprilie 2016, în care vom avea «Serile filocaliei» la Tg. Jiu, la întâlnirea cu tinerii gorjeni, Universitatea «Constantin Brâncuși», personal, d-l prof. univ. dr. Adrian Gorun, vă invită la o întâlnire-dezbatere cu tinerii studenți pe tema educației religioase, știindu-se că anul acesta este declarat de către Patriarhia Română ca fiind și anul educației religioase a tinerilor! Dacă îngăduiți, vă redau discuția cu domnul Președinte al Senatului UCB Tg. Jiu!
-Vă rog!
– Rep. Domnule Președinte, Adrian Gorun, cum apreciați o eventuală întâlnire a ÎPS Părinte dr. IRINEU, Mitropolitul Olteniei, cu cadrele didactice și cu studenții din Universitatea de la Tg. Jiu?
-Suntem onorați de prezența ÎPS Părinte dr. Irineu în mijlocul studenților de la Universitatea «Constantin Brâncuși», mai ales că este deja de notorietate ideea că educaţia este o investiţie rentabilă pe termen lung, o investiţie certă de care depinde viitorul unei naţiuni. Ea trebuie să fie vectorul esenţial al dezvoltării durabile a societăţii româneşti în condiţiile globalizării şi ale erei informaţiei. Contextul naţional şi internaţional revendică o educaţie sănătoasă, o educaţie întemeiată în valorile universale, din care nu trebuie excluse valorile religioase, tradiţionale pentru poporul nostru, valori care asigură formarea personalităţii individuale prin integrare socială şi transmitere culturală, o educaţie orientată prin finalităţi ce se circumscriu, deopotrivă, informativului şi formativului. E un imperativ categoric ce nu poate fi trecut cu vederea, dacă vrem să evităm capcanele voluntarismului şi recesivitatea antiintelectualismului utilitarist, care contaminează tot mai mulţi politicieni şi diriguitori ai învăţământului românesc.
– Rep. Sperăm cu toți să fie o dezbatere interesantă și captivantă!
-Sunt convins de acest lucru, date fiind calitățile deosebite ale Mitropolitului Olteniei, tocmai de aceea, strategiile remediale sunt, deopotrivă, imanente şi transcendente sistemului educaţional, educaţiei înţeleasă ca ansamblu al activităţilor şi relaţiilor dinamice dintre actorii cu competenţă în formarea individului, precum şi dintre aceştia şi persoanele implicate în propria formare, prin mecanisme şi acţiuni ordonate şi orientate de finalităţi prestabilite, întemeiate pe valori şi norme ce se circumscriu capitalului educaţional.

“Prea multă libertate îți dă sentimentul acesta că poți face orice cu tine însuți”

– Rep. Înaltpreasfinția Voastră, ca sociolog, făcând trimitere la studiile lui Emil Durkheim asupra fenomenului sinuciderii, pot să vă spun că sunt oarecum surprins de amplificarea numărului cazurilor suicidale din ultima perioadă, așa că aș dori să ne oferiți o explicație în legătură cu această situație îngrijorătoare ce poate fi legată de o anumită criză morală!
-În primul rând, toate acestea se întâmplă datorită lipsei de credință și de încredere în Dumnezeu! Oamenii aceștia, dacă sunt goi sufletește, ei ajung ca să exacerbeze și să acuze o anumită criză de libertate! Deci, este o criză de libertate! Nu în sensul că libertatea este îngrădită de cineva! Prea multă libertate îți dă sentimentul acesta că poți face orice cu tine însuți(sic??)! Deci, omul este liber și libertatea i-a dat-o Dumnezeu. Omul are această libertate, și în virtutea acestui fapt, el merge spre bine sau spre rău!
– Rep. Dar, avem libertatea ca «fapt social»!
-Și libertatea înțeleasă într-un sens rău, aduce multă pagubă sufletească! Eu am numit-o în perioada aceasta, o criză a libertății! Să facem atâtea lucruri bune, dar, în loc să luăm să facem pe cele bune, alegem pe cele rele! Deci, ce înseamnă să fii liber? Înseamnă să fii conștient, să fii rațional, responsabil față de tine și de cei din jurul nostru! Atâta vreme cât nu mai este această «judecată de sine» și această gândire rațională, sănătoasă, omul ajunge datorită necredinței, datorită lipsei de preocupare, datorită faptului că în loc să meargă pe calea Binelui, Adevărului și Frumosului, să meargă după Dumnezeu, aleargă după satana, și satana, odată ce ți-ai pus în minte un gând rău, el întotdeauna ți-l «alimentează» și nu se lasă până ce nu îl duce pe om la rău, la propriul sfârșit!
– Rep. Să înțelegem că multe rele care se produc în viața societății, pornesc de la o anumită denaturare a libertății?
-Aceasta e o altă manifestare a secularismului! Libertatea pe care nu prea știm să o folosim!

“Să aducem slavă Lui Dumnezeu, ca să înțelegem că am fost făcuți pentru Împărăția Cerului”

– Rep. Libertatea prea mare se întoarce împotriva omului?
-Libertatea prea mare și fără responsabilizare, fără discernământ, aduce omul în pragul deznădejdii!
– Rep. Când stau de vorbă cu ÎPS Voastră, nici nu simt cum trece timpul, parcă e un vis desprins dintr-o realitate difuză și contorsionată! Vă propun să încheiem cu «Scara» către cer, puntea care leagă cerul și pământul!
-Dar, omul este făcut să privească la cele de sus! Nu suntem făcuți, nicidecum, ca animalele din jurul nostru, nici cele sălbatice, nici cele domestice, pentru că ele sunt făcute doar să privească în jos, la hrana pe care o mănâncă. Noi suntem făcuți ca să privim spre cele înalte, să privim spre ceruri, să privim spre Dumnezeu, iar în acest fel, prin alcătuirea noastră, să aducem slavă Lui Dumnezeu, ca să înțelegem că am fost făcuți pentru Împărăția Cerului, pentru lauda și pentru preamărirea Lui Dumnezeu. De aceea, mintea noastră, localizată în mare parte în capul nostru, trebuie să fie mai presus decât poftele și decât grijile omenești. Dacă mintea noastră se apleacă la cele de jos, atunci și trupul nostru e legat de ceva! În primul rând, orice amestecare a minții cu poftele trupești, de bună seamă că nu mai judecă după rațiunea divină și nici nu se mai îndreaptă spre înțelepciunea cerească!
Profesor, Vasile GOGONEA