La ultimul mare praznic al vechiului an bisericesc 2015-2016, credincioșii din Protopopiatul Tg. Cărbunești şi-au plecat genunchii la rugăciune în fața altarului de vară din curtea mănăstirii, mulţumind Lui Dumnezeu și trăind momente de aleasă prăznuire duhovnicească la Sărbătoarea Mănăstirii Cămărășeasca, prin oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un ales sobor de preoți, diaconi și călugări în frunte cu Preacucernicul Părinte Protopop Iulian Mărgineanu și cu obștea de maici slujitoare ale acestui sfânt lăcaș binecuvântat de Dumnezeu! Acordurile la strană au fost mlădiate de către Grupul psaltic al Catedralei Mitropolitane «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie» din Craiova, dar momentele liturgice închinate hramului au început încă de duminică seara, prin slujba Vecerniei unită cu Litia şi Privegherea.
“Sf. Ioan Botezătorul nu a fost numai vestitor la Iordan și n-a propovăduit numai acolo pocăința”
În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Mitropolitul Olteniei a vorbit credincioşilor despre viaţa curată şi plină de har a celui cunoscut ca Înaintemergător al Domnului nostru Iisus Hristos, exemplu de credinţă, viaţă curată şi jertfelnicie, deoarece Sf. Ioan Botezătorul, aşa cum îl mărturiseşte Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cel mai mare bărbat născut din femeie, a unit lumea veche cu lumea nouă, Vechiul Testament cu Noul Testament. Prin rugăciunea smerită a părinţilor săi, Sf. Prooroc Ioan Botezătorul a venit în lume spre a descoperi oamenilor Calea, Adevărul și Viața, pentru a propovădui Cuvântul Vieţii, adică, pe Însuşi Mântuitorul Hristos. Deprins cu postul şi rugăciunea, în pustie s-a iniţiat în tainele cereşti și atât de curată şi bineplăcută înaintea Lui Dumnezeu a fost viaţa lui, încât a fost cinstit şi considerat de contemporanii săi ca fiind înger în trup, iar Sfânta Scriptură îl numeşte «glasul celui ce strigă în pustie» (Matei 3, 3) pentru a pregăti calea Domnului. Îndemnul său răsună peste veacuri, când spune: «Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor!» (Matei 3,2), cea adusă pe pământ odată cu venirea Domnului. În continuare, Chiriarhul sfintelor lăcașe din Oltenia a spus că “Sf. Ioan Botezătorul nu a fost numai vestitor la Iordan și n-a propovăduit numai acolo pocăința, ci, a mers și la alții, în orașele lor, în Ierusalim și în alte orașe ale Iudeii, până a ajuns și la Irod, care uitase de legea Lui Dumnezeu și trăia în desfrânare, trăia în nelegiuire, iar în acest fel, dădea un exemplu rău la supușii săi, pentru că a luat de soție pe soția fratelui său Filip, iar pe acesta l-a aruncat în închisoare. Bineînțeles, că nu avea nici o legalitate această fărădelege a sa, ci, dimpotrivă, el era acuzat de toți, iar Sf. Ioan Botezătorul a venit și la el și l-a mustrat spunându-i: «Nu se cade să iei de soție pe soția fratelui tău!». Aceste cuvinte le auzea Irod, aproape frecvent, întrucât Sf. Ioan Botezătorul stăruia ca să se desfacă această «legătură», întrucât aducea mare primejdie, nu numai regelui Irod, ci și supușilor acestora, care nu mai ascultau de porunca Lui Dumnezeu, întrucât aveau un exemplu rău, un exemplu pe care nu trebuia să-l urmeze nimeni, pregătind uciderea Sfântului Prooroc la petrecerea dată în cinstea zilei sale”, a subliniat Arhieria sa.
“Odată cu venirea Cuvântului Lui Dumnezeu în sufletul nostru, vine și prosperitatea, vine și liniștea”
În încheierea cuvântului său de învățătură, Mitropolitul Olteniei a spus că și noi suntem datori să ascultăm Cuvântul Lui Dumnezeu, Care ne cheamă! Căci: “Așa cum spune Scriptura: «Astăzi, de auziți glasul lui, să nu vă învârtoșați inimile voastre, ci, dimpotrivă, să spuneți Da, Doamne, robul Tău 
ascultă!». Deci, să ascultăm permanent glasul Domnului, căci El vine odată, se așează în sufletul nostru și «ne curățește de toată întinăciunea»! Odată cu venirea Cuvântului Lui Dumnezeu în sufletul nostru, vine și prosperitatea, vine și liniștea, vine și pacea, vine și bucuria, toate acestea sunt «darurile» Sfântului Duh, toată darea cea bună care vine de sus, de la Părintele luminilor. Nici nu trebuie să mai acuzăm păcatul lui Irod, căci e destul de grav, și să ne îngrijim noi înșine, ca să ne apărăm sufletul de săgețile înveninate ale diavolului, să ne ferim de destrăbălarea lumească, să ferim copiii noștri, să-i învățăm așa cum trebuie, să-i educăm, ca ei să nu devină prilej și sminteală altora, și nici noi să nu ne arătăm indiferenți și îndepărtați de Dumnezeu prin faptele noastre! Deci, rugându-l pe Sfântul Ioan Botezătorul, să ne îndreptăm viața noastră, ca el, care se roagă permanent înaintea Lui Dumnezeu pentru sufletele noastre, să mijlocească la Mântuitorul Iisus Hristos iertare pentru păcatele noastre și sălășluirea în viața veșnică, Amin”! Aşezată pe malul râului Gilort, la un km de oraşul Tg. Cărbuneşti, Mănăstirea Cămărăşeasca, așa cum se arată în pisania din pridvorul bisericii, a fost ridicată în anul 1780 de către polcovnicul Mihail Colţescu, în timpul voievodului Alexandru Ispilanti. A fost construită în formă de corabie, din zid masiv de cărămidă, având pronaosul despărţit de naos, pridvorul fiind aşezat pe stâlpi ornamentaţi din piatră, în stil brâncovenesc, cu arcade în formă de semicerc. A fost renovată de mai multe ori, dar pictura, în stil neobizantin a fost păstrată în forma sa originală. În timpul regimului comunist, mănăstirea a fost închisă cultului, fiind reactivată după anul 1989, cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a vrednicului întru pomenire, mitropolit Nestor Vornicescu. În anul 2011, în curtea mănăstirii a fost strămutată din satul Pojogeni, o bisericuță de lemn de o rară frumuseţe, monument istoric de la anul 1730, iar în prezent, ostenește aici obştea de maici condusă de Monahia Hristofora Drăghici.
«Fundamentul milostivirii este iertarea, fundamentul iubirii e dăruirea de sine»
În încheiere, să amintim că la Sfânta Liturghie din Duminica a 11-a după Rusalii, prima din noul an bisericesc 2016-2017, vom avea Pericopa Evanghelică a datornicului nemilostiv, (Matei 18, 23-35), în care vom afla, ce înseamnă iertarea și milostivirea față de aproapele nostru, adică, față de orice om, deoarece, pentru a ierta și pentru a fi milostiv, trebuie să te lupți mai mult cu tine însuți, să exersezi în acele fapte bune care ne fac viața conformă Voii Lui Dumnezeu, care nu este una ușoară, ci, e plină de privațiuni și de reconsiderări ale pozițiilor noastre anterioare, vizavi de sănătate, prosperitate, relații interumane, existență în comunitate și altele. Și mai aflăm că Biserica Lui Hristos, Biserica Ortodoxă este locul vindecării, al însănătoșirii și al înduhovnicirii noastre prin Harul PreaSfintei Treimi, Care dorește ca tot omul să se mântuiască și să se umple de cunoașterea slavei Sale. Cu accente deosebite, se vorbește despre inexplicabila insensibilitate a multora față de aproapele nostru, după ce am primit atâta milostivire din partea Lui Dumnezeu. Oare, cum de nu putem ierta, din toată inima, pe cei care ne greșesc cu ceva, mai mult sau mai puțin important, când Însuși Dumnezeu ne iartă în fiecare clipă căderile noastre? Desigur, nemilostivirea noastră, dacă e asumată și nu rămâne ascunsă sub covor, e o mare mustrare a conștiinței noastre, pentru că ea ne spune că nu suntem nici o centimă din ceea ce ar trebui să fim în relație cu Dumnezeu și cu semenii noștri întru rudenie. Acea «minima moralia», cum ar spune Andrei Pleșu, pe care ar fi trebuit să o nască în noi semnul milostivirii Lui Dumnezeu este deschiderea către oameni, către dialog, către iertare, către găsirea de soluții la problemele spinoase! Iar, dacă Domnul ne vorbește despre iertare, în ultimul verset al Evangheliei Duminicii a 11-a după Rusalii, e pentru faptul că fundamentul milostivirii este iertarea, așa cum fundamentul iubirii este dăruirea de sine. Întotdeauna, ca să ajuți pe cineva, trebuie să-i ierți greșeala, prostia, neînțelegerea, egoismul, alte păcate pentru care a intrat în bucluc. Trebuie să îți asumi starea lui deplorabilă ca pe starea ta, pentru ca să îl umpli de conștiința milostivirii tale, de inima ta mare. Numai într-un astfel de caz, tu, omule, te pui în locul celui fără mâini, fără casă, fără serviciu sau care are nevoie de o operație urgentă și înțelegi ce înseamnă să fii primit toate darurile pe care nu le au cei care ne cer ajutorul, în dar, de la Dumnezeu! Dar, ce bucurie e să împarți această bucurie cu cei care vor să se bucure, prin tine de milostivirea Lui Dumnezeu! Dacă vrem să moștenim Împărăția Lui Dumnezeu, așa cum ne învață Sf. Ioan Botezătorul, să facem din inima noastră un rai plin de virtuți și de bunătate, la care toți să tânjească mereu cu bucurie și cu demnitate, pentru că omul duhovnicesc este împlinirea Voii Lui Dumnezeu!
Profesor, Vasile GOGONEA
