Cultura

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Sărbătoare Arhierească la Hramul Mănăstirii «Icoana» din Protopopiatul Tg. Cărbunești, Gorj

 | 26 iunie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

Miercuri, 24 iunie 2015, Mănăstirea «Icoana» din Protopopiatul Tg. Cărbunești, Gorj, în prezența a sute de credincioși din localitate și din comunele apropiate și-a sărbătorit hramul, prin oficierea Sfintei Liturghii și a parastasului de pomenire a ctitorilor mănăstirii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, ajutat de un ales sobor de preoți și diaconi în frunte cu Părintele Protoiereu Iulian Mărgineanu, în acordurile de o adâncă trăire duhovnicească ale Grupului psaltic al Catedralei mitropolitane din Craiova. Cu acest prilej, în cadrul slujbei, ipodiaconul Mihail Badea a fost hirotonit diacon în Parohia Costești, iar diaconul Marian Dumitru Ciortan a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Samarinești, din Protopopiatul Târgu-Jiu-sud.

Semnatura eletronica CertDigital

“Vin azi, cei cu suflet mare la această sfântă mănăstire să se închine și să aducă prinos de recunoștință”
În cuvântul adresat celor aflați în fața altarului de vară, tuturor celor aflați în incinta mănăstirii, Părintele Protoiereu Iulian Mărgineanu a spus: “În această așezare, în această oază de liniște, în această mănăstire și în această comună pe care Bunul Dumnezeu a binecuvântat-o cu două mănăstiri și șapte parohii, unde bunii noștri enoriași și străbuni au venit de peste munți și s-au așezat, luând totodată, cu ei, portul și credința străbună, fiind azi, adevărați ortodocși și trăitori întru rugăciune, vin azi, cei cu suflet mare la această sfântă mănăstire să se închine și să aducă prinos de recunoștință pentru ceea ce au primit în viața de zi cu zi”, iar Părintele Protoiereu Ioan manastire carbunesti1Popescu, dăruitorul terenului pe care s-a înălțat întregul complex al Mănăstirii «Icoana» a apreciat că: “Este o mare onoare pentru noi, că avem aici un înalt ierarh de talia Înaltpreasfinției Voastre, mare teolog și desăvârșit gospodar al acestor locuri pentru bisericile noastre, mai ales pentru mine, care am văzut aici lumina zilei, iar pentru aceasta, pentru mine este o bucurie și o cinste în același timp”, a încheiat înaltul slujitor de la Biserica «Icoana» din București!

“La orice Sfântă Liturghie, când îi chemăm, sfinții sunt împreună cu noi, slujesc împreună cu noi”
În cuvântul de aleasă învățătură duhovnicească, ÎPS Părinte Mitropolit a subliniat importanța acestei sărbători, deoarece: “În fiecare an, pe 24 iunie, urcăm aici, la sfânta mănăstire, în acest loc binecuvântat și ales de Dumnezeu din veșnicie, pentru că nimic nu este o întâmplare în lumea aceasta, ci, totul este programat, orânduit de Dumnezeu, înainte de a ne naște noi! Totul este «sfătuit» în Sfânta Treime, căci tot sfatul cel bun și toată darea cea bună de la Dumnezeu sunt, cum ne spune Sfânta Scriptură. Așadar, și locul acesta, și noi, și ziua de astăzi, toate acestea sunt «gândite» de Dumnezeu și așezate spre mântuirea noastră, fără să spunem, prin aceasta, că noi am fi predestinați sau preconcepuți înainte, că trebuie să mergem după un fir care este dat și de care nu ne putem despărți. Bineînțeles, că Bunul Dumnezeu ne dăruiește nouă, numai cele bune! Nici nu putem să facem comparație cu părinții noștri, care doresc să avem parte întotdeauna numai de bunătăți și de «parte» fericită. Mai presus de orice, Dumnezeu este Acela Care se dovedește Creatorul cerului și al pământului, al «tuturor celor văzute și nevăzute», și, bineînțeles că este Creatorul zilei de astăzi și creatorul zilelor de mâine, până ce ne vom odihni iarăși întru Dumnezeu, la sfârșitul manastire carbunesti2veacurilor. Dar, în afară de acest curs al timpului, care trece și care se depănă, noi am primit în Biserica noastră ortodoxă darul Preasfântului Duh, de a rememora sărbătorile, de a-i cinsti pe «plăcuții» Lui Dumnezeu, care de fiecare dată, deși timpul s-a scurs demult, de la viețuirea lor pe pământ și până astăzi, totuși, prin darul Preasfântului Duh, noi suntem contemporani cu sfinții, iar la orice Sfântă Liturghie, când îi chemăm, sfinții sunt împreună cu noi, slujesc împreună cu noi, se împărtășesc împreună cu noi, pentru că așa ne-a spus Mântuitorul Hristos, că «unde sunt doi sau trei adunați în numele meu, și Eu sunt în mijlocul lor»! Prin urmare, dacă Mântuitorul Hristos este în mijlocul nostru, este prezent aici, cu noi, de bună seamă că sunt prezenți și sfinții Săi, în chip deosebit Sfântul Ioan Botezătorul, «prietenul mirelui», cum este descris de Sfânta Evanghelie, cel apropiat de Mântuitorul Hristos, cel care este neam cu Mântuitorul Iisus Hristos, cel care este mijlocitorul nostru pururea înaintea Sfintei Treimi, pentru viața și pentru mântuirea noastră. Așadar, în ziua de astăzi, am trăit acest moment sfânt care se înscrie în «cartea» vieții noastre. Se înscrie în faptele noastre, se înscrie în preocupările noastre și în bucuriile noastre, pe care noi le vom simți la sfârșitul veacurilor, când ne vom duce în Împărăția Lui Dumnezeu”!

“Ioan Botezătorul, cel care poate fi considerat ultimul profet din Vechiul Testament”
În marea deslușire a semnificației zilei acesteia, Chiriarhul Eparhiei Olteniei a adâncit un amplu conținut al faptului că ori de câte ori Îl chemăm pe Dumnezeu, El vine împreună cu sfinții Săi ca să se sălășluiască în noi, în mintea noastră, în sufletul nostru și în inima noastră, iar după ce ne-a amintit că Sfânta Evanghelie trebuie să ne întărească și mai mult în credință și în convingere, că Hristos este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, citându-l pe Sf. Evanghelist Luca, cel care descrie Pogorârea Duhului Sfânt și atâtea evenimente importante din istoria Bisericii. Apoi, Mitropolitul Olteniei a dezvoltat pe larg semnificația momentului când Sfântul Zaharia vine la templu, unde are vedenia și are descoperirea nașterii fiului său, Ioan Botezătorul, cel care poate fi considerat ultimul profet din Vechiul Testament, iar făcând trecerea la un alt moment deosebit legat de venirea Presfintei Născătoare de Dumnezeu în casa Elisabetei, mama Sfântului Ioan Botezătorul, deci, venirea Maicii Împăratului Ceresc la cel care avea să fie slujitorul, Botezătorul, cel care avea să se numească «robul», cel care avea să se numească slujitorul, cel care avea să spună: «Nu sunt vrednic să dezleg cureaua încălțămintelor Sale!», Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a conchis faptul că: “Ioan este acela care a săltat în pântecele mamei sale, așa cum îi spusese Arhanghelul lui Zaharia: «Din pântecele mamei Lui, va fi plin de Duhul Sfânt», va croi cărare, aceasta este, acesta e cuvântul potrivit descris de Sf. Evanghelist Luca! Nu, că va pregăti calea Domnului, va «croi cărare», va desface desișul, va astupa gropile, văile le va umple și dealurile le va coborî, adică, va «nivela» cu cuvântul său, atât înțelepciunea filosofică, atât învățătura rabinică, atât învățătura templului, pentru ca să aducă poporul Lui Dumnezeu la mântuire, să-l aducă înaintea «Mirelui Ceresc», Care este Mântuitorul Iisus Hristos”!

“Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este o bucurie pentru întreaga suflare, pentru întreaga creație”
În încheirea cuvântului său de mare amplitudine spirituală și de aleasă învățătură duhovnicească, Mitropolitul Olteniei a spus: “Ziua de astăzi este plină de înțelepciune și de semnificație! Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este o bucurie pentru întreaga suflare, pentru întreaga creație, nu numai penru noi, oamenii, ci și pentru îngeri! Pentru că Sfântul Ioan Botezătorul este «înger în trup», este Arhanghel, pentru că s-a învrednicit să atingă cu mâna sa creștetul Mântuitorului Iisus Hristos, Care este Dumnezeu adevărat și Om adevărat! Prin urmare, bucuria zilei de astăzi, de aici, de la sfânta mănăstire, bucuria Sfintei Liturghii și bucuria acestui praznic, dorim ca să fie și să rămână permanent în sufletele dumneavoastră, ca să purtați această fericire pentru lungă durată, și să ne învrednicească Dumnezeu ca să fim răsplătiți fiecare după ostenelile noastre, în această zi sfântă și binecuvântată a nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, iar Proorocul și Înaintemergătorul Domnului să fie mijlocitor permanent, așa cum este înaintea Cerului pentru sufletele noastre, Amin”!
Credincioșii veniți la sfânta sărbătoare au pregustat din bucatele alese pregătite cu mare grijă de obștea maicilor ostenitoare ale sfântului lăcaș, măicuțe îndrumate și rânduite cu multă râvnă și cu mare înțelepciune de către Maica Stareță Stavroforă Teodora!
Prof. Vasile Gogonea

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL