Cultura

Mai știm să iubim?!

 | 23 ianuarie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

MOTTO: “Astăzi știu că iubirea este făcută pentru cei umili, căci cei mândri  nu pot iubi niciodată” – Liviu Rebreanu
Când am citit acest citat al marelui scriitor, mărturisesc că am fost puțin contrariată, mai ales că am citit despre iubire și am o viziune idilică și acum despre cea mai miraculoasă stare umană care este, ea, iubirea, sub toate formele ei. Brusc, mi-am dat seama că sunt și în perioada sărbătoririi nașterii marelui poet EMINESCU, cel care a scris cele mai frumoase poezii de dragoste și pe care mie îmi place să-l numesc Poetul Nemuririi, cel care dincolo de marele-i talent scriitoricesc a iubit-o cu atâta ardoare și consecvență pe a lui Veronica Micle, cea care s-a și stins la scurt timp după moartea lui, neputându-i suporta lipsa. Atunci m-am trezit din reveria visării la o iubire așa de mare și am revenit mai aproape de realitatea mileniului în care trăim. “Cum iubim noi acum?” mi-am pus întrebarea. Iubim diferit sau nici nu mai știm să iubim, sau nu mai suntem capabili să iubim, furați de graba cu care ne gândim să “ne trăim viața”, cu ghilimelele de rigoare, bineînțeles. Iată că trăim într-o lume în care romantismul pare desuet și perimat. Trăim într-o lume în care tehnologia ne fură poate cele mai frumoase momente ale unei întâlniri, ale unei plimbări prin parc, sau, de ce nu, ale așteptării emoționante și cu multe întrebări. Lumea noastră a devenit ca o gogoașă goală în interior și fără conținut, pe care o înghițim ca o păcăleală și rămânem doar cu „praful de pe tobă”, dar care acoperă vidul nostru interior. Cei care îndrăznesc “să viseze la cai verzi pe pereți” (de ce nu!), la frumosul dincolo de aparențe și, culmea, să iubească în mod constant într-o lume bramburită și inconsecventă, într-o lume a carierismului făcut pe ușa din dos, într-o lume în care minciuna și pupincurismul stau cocoțate la loc de cinste, într-o lume a banului, care a devenit suveran, de parcă am mânca cu două linguri deodată și nu un mod de a sprijinii viața în toate formele ei. Atunci când ne vindem sufletele unor false valori și când zâmbim de complezență, sau râdem la comandă, că așa dă bine!
Când trebuie să avem la haine cât mai multe buzunare ca să cumpărăm bunăvoința și zâmbete, te întrebi cu tristețe: care e lumea mea? Devenind și tu o marionetă în rotirea asta halucinantă a prefăcătoriei, iată, ne trezim într-o lume care iubește lucrurile și folosește oamenii, fără scrupule! Unde mai este iubirea, unde mai încape ea într-o atâta îngrămădeala de interese? Căci a iubi pare să devină o boală în ochii unora. A fi statornic unui sentiment atât de rar și unic, pare o nebunie într-o lume a inconsecvenței și a falsei pudori, așa că intri în zona irealului. Dar cine și cum impune niște reguli pe care dacă nu le urmezi încalci aparențele care ne guvernează existența și ești trecut pe linia celor bolnavi. Asta parcă îmi amintește de Evul Mediu. Deja încep să cred că, cu cât evoluăm pe scara tehnologiei, cu atât mai mult involuăm pe plan interuman. Vorba lui EINSTEIN: “Mi-e teamă de ziua în care tehnologia va fi mai importantă decât relațiile interumane. În lume va exista o generație de idioți”.
Așa deci, iubirea acum devine în rândul celor care nu cunosc acest sentiment atât de înălțător ca o marfă de schimb: îmi dai, îți dau. Trăim într-o lume în care sexul este primordial și afișat excesiv, uitând că suntem ființe umane. Omul, fiind creatura cea mai miraculoasă dintre toate speciile ce viețuiesc pe Pământ, atunci mă întreb care este bariera dintre cele două: sex și iubire!?
Cum să facem diferența fără a ne face rău, fără a decade ființa umană, care se deosebește de celelalte tocmai prin trăirea acestui sentiment atât de minunat. Așa cum spun unii din cei mai cunoscuți gânditori, de la SOCRATE încoace: „iubirea este starea divinului, darul cel mai curat dat de Dumnezeu”. S-au scris multe despre acest sentiment, care la rândul lui produce durere lăuntrică, uneori, și suferință, căci ea, iubirea, fără aceste două sentimente firesc umane, atâta timp cât nu depășesc o limită a trăirilor suportabile, a fost descrisă în proză sau poezii și bine ar fi să se mai scrie fără contenire și de aici încolo.
Peste timp au rămas în istoria literaturii universale sublime versuri ce au rezistat timpului și memorabile povești trăite în adevăratul sens al cuvântului și care ar trebui să ne încânte și acum, făcându-ne să închidem laptop-ul și să ne luăm bucuria și dreptul de a visa. Pentru că ea, iubirea, oprește războaiele, vindecă boli, știe să ierte, înseamnă milă, îți dă putere să te ridici când ai căzut; ea, iubirea, nu este răzbunătoare, nu face rău, nu manipulează, nu este egoistă. Dar să ținem cont că nu o găsim la magazin, nu se cumpără și nu se vinde. Atunci când o găsim, să știm să o păstrăm, să nu fie copleșită de multă suferință, pentru că ea, iubirea, atunci va fugi. Ea, iubirea, îți dă durere, dar tot ea ți-o ia; îți dă lacrimi, dar tot ea ți le șterge. Ea, iubirea, îți dă dreptul de a visa și pe care nimeni nu ți-l poate lua. Și tot ea ne face frumoși și buni. Fără iubire, am deveni niște mecanisme robotizate, fără iubire ne-am sfâșia între noi. Fără ea, iubirea, am dispărea ca ființe umane.
„SĂ IUBIM OAMENII ȘI SĂ NE FOLOSIM DE LUCRURI” spune DALAI LAMA. Ea, IUBIREA, este singurul lucru pe care îl luăm cu noi când plecăm în Univers, restul este uitare și efemer. Așa că, dragii mei, faceți loc iubirii adevărate în sufletele voastre, fiți frumoși și buni, oriunde v-ați afla!
Marieta Căprăruși

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL