Cultura

Mărturisire

 | 11 mai 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

La moartea unui prieten, pe care îl numesc astăzi, Sorin Băleanu, poate şi empatia noastră şi compasiunea, iubirea, poate și iertarea, dacă suntem capabili să o acordăm prin înțelegerea profundă a firii umane, prin înțelegerea și acceptarea evenimentelor, prin iertarea de sine, se manifestă cu un gen de tragism al metamorfozei spiritului şi ia chip de înger care se roagă pentru sufletul său!
În fond, suferința pe care o trăiești, la moartea unui prieten ca Sorin Băleanu, poate fi asimilată, la un moment dat ca o vină, conștientizabilă sau nu, care explică, într-un fel anume, legăturile noastre intime cu esența noastră umană şi pe care nu mă feresc să o numesc și divină, chiar dacă unii o numesc Sine superior, Supraconștient, sau cum vrem şi cum ne duce mintea şi sufletul, fiindcă numele Esenței nu contează, iar lacrimile sunt numai pârghii de vindecare sau de autovindecare, iar într-un fel, devin acele instrumente autentice de redobândire a echilibrului, luminii din noi înşine și din afara noastră, de bucurie și de revenire la un alt sens de viață și de trăire.
Desigur, moartea lui Sorin Băleanu este, fireşte, prilej de îndurerare şi întristare, iar dacă moartea este ceva care ne urmăreşte şi ne aşteaptă pe toţi, nu este pentru aceasta mai puţin profund anormală. Judecată în sine, moartea pare monstruoasă şi tragică. În faţa morţii unui prieten, oricât de realişti am fi, sentimentele de dezolare, oroare şi chiar de consternare sunt justificate!
Oricât am medita asupra morţii, oricât am citi sau am discuta pe această temă, este puţin probabil să depăşim etapa unor idei sau reprezentări mentale care produc oarece fiori sau emoţii profunde. Cu totul altă percepţie a acestui fenomen o avem, atunci când cineva apropiat, un prieten sau un cunoscut, se pierde cu paşi repezi spre veşnicie. Fiindcă Sorin Băleanu este fiul Domnului Constantin Băleanu, distinsul şi remarcabilul om de cultură pe care îl consider un mare ziarist al Gorjului, de la care am învăţat multe lucruri, pot spune că din perspectivă creştină, moartea nu este un sfârşit tragic, ci, doar o trecere spre un nou început, autentic şi veşnic. De aceea, nu moartea în sine contează pentru un creştin, ci starea interioară a omului pus în faţa acestei dramatice non-fiinţiale treceri, ca o stare care se propagă şi se amplifică în veşnicie. Pare-se că moartea îl răpeşte pe om, tocmai când el a ajuns la termenul predestinat de judecata Lui Dumnezeu pentru îndeplinirea rostului ce-i este hărăzit de către Atotputernicul!
Prin boala şi prin suferinţa sa tăcute, Sorin Băleanu ne demonstrează că termenul de graţie acordat omului conţine – prin prevederea dumnezeiască – tot ceea ce este folositor omului, pentru a conştientiza paradoxul faptului că moartea îi este de folos celui muritor! Să amintim faptul că Sfântul Antonie cel Mare, vrând să pătrundă adâncurile scopurilor providenţei, adresa într-o zi lui Dumnezeu următoarea rugăciune: «Doamne, pentru ce unii mor de tineri, pe când alţii ajung la cea mai adâncă bătrânete ?». Şi Dumnezeu îi răspunse: “Antonie, vezi numai de tine! Aceasta este judecata lui Dumnezeu, ce nu ţi se cade ţie a cunoaște”. Aşadar, toţi cei care dorim să ne arătăm preţuirea şi dragostea faţă de cei morţi şi să le dăm un ajutor real, putem să o facem cel mai bine prin rugăciuni pentru ei, şi mai ales prin pomenirea lor la Sfânta Liturghie, fiindcă nu putem face nimic mai bun şi mai de seamă pentru morţi decât să ne rugăm pentru ei! Ei au mereu nevoie de aceasta!
Preluând moştenirea tatălui său, Sorin Băleanu a continuat să fie prezent la Ziarul «GORJEANUL», până în 2009, iar după aceea s-a retras în «preistorie», cum ar spune Lucian Blaga! De aceea, astăzi, când ne despărţim de Sorin, cred că există două surse supreme de consolare pentru cei îndoliaţi, mai întâi conştientizarea faptului că adevăratul mister este naşterea, nu moartea, adică prezenţa celui drag în viaţa ta, nu pierderea lui, mai ales că darul cel mai de preţ este viaţa, iubirea pe care o dăruim şi pe care o primim în schimb, iar iubirea trece dincolo de moarte, iar, în al doilea rând, consolarea, spunem că vine de la cei care stau în tăcere şi sunt alături de cei îndoliaţi. În acest sens, iubirea, bunăvoinţa, blândeţea şi grija lor ne dau putere să mergem cu mult curaj mai departe.
Astăzi, mai mult ca oricând, iar mâine, mai mult ca niciodată, vedem că viața fiecăruia dintre noi, aşa cum a fost şi viaţa lui Sorin Băleanu, devine uneori, atât de fragilă, atât de supusă pericolelor iminente, încât azi îl întâlnim, îl vedem în calea noastră, iar mâine auzim că s-a stins ca un fulg de nea, aceasta însemnând neantizarea la nivelul percepției și înțelegerii universale.
Plângem, strigăm de durere, ne rugăm cu iubire, ne revoltăm, trăim toate stadiile suferinţei, iar mai apoi, să intervină abandonul, blazarea, pentru ca toate celelalte trăiri să poată fi revigorate şi revendicate încă o dată și încă o dată! Trăim, în fond, calvarul durerii, starea de șoc, de consternare în fața suferinței inimaginabile. Este suferința individuală și colectivă, suferința unor inocenţi, a celor dragi, părinţi, bunici, iubiți, prieteni paralizaţi de vestea tristă și de durere sufletească și trupească. DUMNEZEU SĂ TE ODIHNEASCĂ, SORIN BĂLEANU, pentru că astăzi, mulţi dintre noi trăiesc durerea emoțională în inimă, conştientizând ceva imposibil de normalizat în forma sa acută pe care în mod obişnuit o numim suferință!
(G. VASILE)

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL