Mărturisirea Alinei…din ceruri

Mamă şi tată, şi tu, frăţioare, am adormit, când lacrimile cerului picurau stropi de   vis, iar în ultimul meu reportaj, parcă voiam să scriu că nu puteam să plec de lângă voi, decât ca un înger! Singura consolare pe care o am acum este faptul că îmi imaginez că sunt alături de îngeri şi mult mai fericită acolo sus, în ceruri! Viaţa mea a fost ca un reportaj despre un cer şi un pământ nou, despre moarte şi înviere şi, mai presus de toate, despre iubirea lui Iisus pentru mine. Dar, acum, trebuie să vă spun, părinţii mei, să-ţi spun şi ţie, fratele meu, că ai fost, nu doar un ajutor al meu, că te iubesc, dincolo de o iubire abstractă care îşi caută obiectul, cu iubirea care a găsit o cale spre ceruri, fiindcă te simt că eşti în inima mea, aşa cum şi eu sunt în inima ta. Tată şi mamă, dacă aţi avut răbdarea să mă ascultaţi de mai multe ori, şi aţi făcut-o cu drag, s-a întâmplat pentru că aţi auzit glasul lui Iisus, acel glas irezistibil care ne-a trezit din amorţeala uitării, iar eu, pentru că L-am auzit pe Iisus când mi-a spus: «Vino la Mine!», am văzut că atunci când am ajuns la El, mi-a pus «un inel pe degetul meu şi încălţăminte nouă în picioarele mele, şi pe umeri haina cea mai bună» (Luca 15, 20-24), ca să pot zbura în visare la ceruri! Mamă şi tată, şi tu, frăţioare, am adormit, când lacrimile cerului picurau stropi de   vis, iar în ultimul meu reportaj, parcă voiam să scriu că nu puteam să plec de lângă voi, decât ca un înger! Singura consolare pe care o am acum este faptul că îmi imaginez că sunt alături de îngeri şi mult mai fericită acolo sus, în ceruri! Viaţa mea a fost ca un reportaj despre un cer şi un pământ nou, despre moarte şi înviere şi, mai presus de toate, despre iubirea lui Iisus pentru mine. Dar, acum, trebuie să vă spun, părinţii mei, să-ţi spun şi ţie, fratele meu, că ai fost, nu doar un ajutor al meu, că te iubesc, dincolo de o iubire abstractă care îşi caută obiectul, cu iubirea care a găsit o cale spre ceruri, fiindcă te simt că eşti în inima mea, aşa cum şi eu sunt în inima ta. Tată şi mamă, dacă aţi avut răbdarea să mă ascultaţi de mai multe ori, şi aţi făcut-o cu drag, s-a întâmplat pentru că aţi auzit glasul lui Iisus, acel glas irezistibil care ne-a trezit din amorţeala uitării, iar eu, pentru că L-am auzit pe Iisus când mi-a spus: «Vino la Mine!», am văzut că atunci când am ajuns la El, mi-a pus «un inel pe degetul meu şi încălţăminte nouă în picioarele mele, şi pe umeri haina cea mai bună» (Luca 15, 20-24), ca să pot zbura în visare la ceruri! Mami, sunt suflet din sufletul tău, inima mea a bătut mereu pârjolită de dor, iar uneori simt că mă prăbuşesc din ceruri! Ştiu că mă consideraţi o luptătoare şi nu v-aţi fi dorit să abandonez lupta. Îl am pe Tati alături de mine, tu ştii că mă iubeşte mult, şi nu vreau ca el să sufere şi mai mult decât suferă. În tot timpul când am dormit, nu am încetat să vă caut şi să vă aştept. Oriunde mă duc, oriunde merg, parcă vă văd şi pe voi, colegii mei de redacţie, pentru că totul îmi aminteşte de cuvintele voastre, până şi aerul pe care acum îl respir în înalturi! Ştiu că orice scriere a unuia dintre voi, vă exprimă pe toţi, în pornirea voastră de a căuta ceea ce transcende materia, de a depăşi imanentul care de multe ori este astăzi supralicitat, despre toată nădejdea voastră de a păşi pe calea adevărului şi despre bucuria de a-L fi întrezărit pe Cel ce Însuşi este Lumina şi Adevărul, Calea şi Viaţa! Să ştiţi că în lumea aceasta, dacă suferim, atunci suferinţa să fie întru Hristos, dacă iertăm, să iertăm pentru Hristos, iar adevărul să ne stea în faţă totdeauna, când lacrimile cerului picură doar stropi de vis, iar din ceruri, Alina vă spune: RĂMÂNEŢI CU BINE!   («Vasile Gogonea»)