Cultura

MEDALION – Marin Rădoi, o personalitate distinsă, un intelectual cum rar ai ocazia să întâlneşti în viaţă

 | 17 mai 2018, 00:00 | 0 comentarii | 

L-am cunoscut pe profesorul universitar doctor Marin Rădoi cu peste două decenii în urmă, cu prilejul căsătoriei fiicei noastre. Ab initio, putem spune că, chiar de la prima întâlnire, ne-a produs o adevărată revelaţie, că aveam în faţă un Om printre oameni. Din primele conversaţii purtate cu Domnia Sa, descopeream prezenţa unor comori de spiritualitate şi deveneam mai bogat spiritual.
Dar să purcedem la o incursiune prin viaţa acestei distinse personalităţi. Un curriculum vitae bogat în fapte exemplare, în demnităţi duse la îndeplinire cu brio, cu demnitate. Ivit în viaţă la 18 noiembrie 1925, în Balș, judeţul Romanaţi (azi, Olt), oraşul care i-a dat pe eseistul Petre Pandrea, „mandarinul valah”, un celebru avocat al timpului, şcolit la mai multe universităţi din Occident, pe Mihail Drumeş, unul dintre cei mai citiţi autori interbelici, şi pe Florica Cordescu, „floarea secerată” a lui Eugen Jebeleanu.
După ce a absolvit ciclul primar, în Balş, la îndemnul bravului dascăl Ion I. Teodorescu, optează pentru a candida la examenul de admitere în Liceul de Băieţi C.F.R. „Aurel Vlaicu” din Bucureşti. A reuşit al doisprezecelea din cei 300 de candidaţi. A luat această decizie, pentru că fiii de ceferişti nu plăteau taxe şcolare, iar tatăl său lucra ca muncitor C.F.R. la Piatra – Olt, cu un salariu modest. Pe timpul şcolarităţii liceale, s-a clasificat în primii trei, iar la examenul de capacitate s-a situat pe primul loc. A susţinut bacalaureatul în 1945, la fostul liceu „Titu Maiorescu”, azi Colegiul Naţional „I.L. Caragiale”, la care au participat trei licee, având ca preşedinte de comisie pe Mircea Florian, profesor universitar doctor de la Universitatea Bucureşti. S-a clasificat al nouălea din cei 81 de candidaţi. În perioada liceului, 1937 – 1945, a avut marea şansă să aibă profesori de elită, pe Pompiliu Constantinescu (limba şi literatura română), pe Şerban Cioculescu (limba franceză), somităţi ale criticii literare, pe Sterie Diamande (folosofie) şi pe Constantin Gerota (limba română). Acestora le poartă un deosebit respect pentru zestrea intelectuală primită.
Studiile superioare le urmează la Institutul Politehnic din Timişoara, deoarece dispunea de cămine pentru studenţi. La admitere s-a clasificat al douăzeci şi cincilea din cei 600 de candidaţi. După absolvirea Facultăţii de Electromecanică, şi-a susţinut examenul de stat (licenţă) în 1951, obţinând diploma de merit. După absolvire, a fost reţinut ca asistent la disciplina mecanică teoretică. La 1 octombrie 1951, a fost numit în funcţia de director de studii al Institutului de Siderurgie şi şef de lucrări la disciplina mecanică.
La 1 octombrie 1952, a fost transferat la Bucureşti, ca prorector la Institutul Politehnic. La 1 aprilie 1954 a fost numit şeful Secţiei de Învăţământ a Capitalei, iar la 1 ianuarie 1957, prorector al Politehnicii din Bucureşti şi detaşat la Timişoara în interes de serviciu. La 1 mai 1957, a fost numit rector al Politehnicii din Timişoara, unde funcţionau profesori universitari cu notorietate. Pe plan social, s-a ocupat de construirea unui nou cămin pentru studenţi, a modernizat vechea cantină şi a întemeiat prima casă a studenţilor din oraşul de pe Bega.
În 1963 a fost transferat la Ministerul Învăţământului, iar, după câteva luni, a fost numit vicepreşedinte la Capitală, responsabil cu învăţământul, cultura şi sănătatea. Această funcţie i-a permis să vină în contact cu scriitori, cu mari personalităţi ale ştiinţei, culturii şi învăţământului românesc: acad. Zaharia Stancu, Tudor Arghezi, Marin Preda, Eugen Barbu, Fănuş Neagu, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Eugen Jebeleanu, Nichita Stănescu, Ştefan Augustin Doinaş, Ion Negoiţescu, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Aurel Dragoş Munteanu, Petru Popescu, Al Ivasiuc şi alţii. În acest răstimp, i-a sprijinit pe Uscar Han la turnarea statuii lui Mihai Viteazul, la Cluj, pe Baruţiu Arghezi pentru a rezolva o serie de probleme legate de casa memorială de la Mărţişor.
A fost membru al Consiliului Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie. În 1966, Comisia Superioară de Diplome a Ministerului Învăţământului i-a acordat gradul de profesor universitar, referatul activităţii sale fiind întocmit de o comisie condusă de academician Victor Vâlcovici. În 1971, şi-a susţinut teza de doctorat, conducător ştiinţific, academician profesor Gheorghe Silaş, referenţi ştiinţifici academician Radu Voinea şi academician Gheorghe Buzdugan.
La 10 octombrie 1971 a fost transferat la Ministerul de Externe şi numit ambasador în Tunisia, fiind decorat cu înalte distincţii de preşedintele acestei ţări africane.
În mai 1978 a revenit ca prorector la Politehnica din Bucureşti şi profesor la disciplina de mecanică teoretică. La 8 octombrie 1979, prin Decretul nr. 291 al Comitetului de Stat, a fost numit adjunct al ministrului învăţământului, responsabil cu Departamentul Învăţământului Superior.
Eliberat din funcţie, în urma celebrei probleme a Educaţiei Transcendentale, s-a transferat din nou la catedră. În 1982, a revenit la Ministerul Afacerilor Externe şi numit ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Algeria. La 1 mai 1990, a fost rechemat şi propus pentru pensionare.
Când George Călinescu se afla pe patul spitalului şi plângea în hohote că nu vrea să moară, Marin Rădoi se afla la căpătâi. A participat la înmormântarea lui Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, Zaharia Stancu, Marin Preda, Eugen Jebeleanu, Ştefan Augustin Doinaş.
Specialist desăvârşit în profesia aleasă, scriind mai multe cărţi în domeniul său de activitate, Marin Rădoi, ca o complinire, a îndrăgit în aceeaşi măsură disciplinele umanistice, literatura română şi universală, filosofia, istoria, astfel că una din cărţile sale capitale este „Tehnică şi umanism”. În marea bătălie a vieţii, profesorul universitar doctor, Marin Rădoi, s-a luptat cu armele onestităţii, adevărului, dreptăţii, virtuţii, rectitudinii, solicitudinii, înţelepciunii şi ale frumosului. Nimic nu-i lipseşte din tot ceea ce îl onorează pe om. I-am admirat calitatea minţii şi nobleţea sufletească, dar însuşirea cea mai caracteristică a firii Domniei Sale e bunătatea, despre care Victor Hugo afirma că e „un singur lucru înaintea căruia trebuie să îngenunchem”. Un intelectual charismatic, perfect echilibrat şi circumspect. Tot ce ţine de personalitatea domnului profesor universitar doctor, modus vivendi (lat. modul de a trăi, de viață), modus dicendi (lat. modul de exprimare) şi modus faciendi (lat. modul de a lucra), toate ne-au impresionat profund. I-am admirat armonia interioară şi armonia familiei, consimilitudinea cu distinsa doamnă, tot profesoară universitară, o gorjeancă din neamul Cartienilor, din vecinătatea oraşului Bumbeşti-Jiu, care i-a fost destinată să-i fie iubită şi soţie, asemănare până şi la timbrul vocii. Cele două fiice, gemene, tot profesoare universitare, deşi în prag de pensionare, încă își păstrează farmecul frumuseţii fizice, cu veşnicul zâmbet aparte, aşa cum au fost pictate de Corneliu Baba. Au crescut şi au fost educate după chipul şi asemănarea părinţilor, în prezent, aflaţi la o vârstă respectabilă, dar cu o tinereţe a spiritului. Prezenţa în această onorabilă familie înseamnă desfătare spirituală. Când intri în locuinţa domnului profesor universitar doctor Marin Rădoi, un apartament modest din Bucureşti, ai impresia că ai pătruns într-un templu al cărţii. Cărţile primite cu dedicaţii de la scriitori, oameni de ştiinţă, de artă şi cultură formează o bibliotecă aparte: Tudor Arghezi, Eugen Simion, Geo Dumitrescu, Ştefan Augustin Doinaş, Ana Blandiana, Ion Negoiţescu, Marin Preda, Vladimir Streinu, Mihail Drumeş, Cezar Baltag, Edgar Papu, Iorgu Iordan, Nichita Stănescu, Mircea Maliţa, Eugen Barbu, Şerban Cioculescu, Constanţa Buzea, Valeriu Râpeanu, Adrian Păunescu, Alexandru Ivasiuc, Demostene Botez, Zaharia Stancu, Athanase Joja, Gheorghe Tomozei, Petru Popescu, Cornel Regman, Nicolae Balotă, Ursula Şchiopu, Alexandru Tănase, Alecu Ivan Ghilia, Ben Corlaciu, Ion Caraion, Gheorghe Pituţ, Romul Munteanu, Vasile Nicolescu, Lucreţia Lustig, Lucian Raicu, Radu Florescu, Ion Toboşaru şi mulţi alţii. Semn că a fost omul cel mai preţuit şi iubit în lumea intelectuală. „Cel mai iubit dintre pământeni”. Pe mulţi i-a sprijinit să-şi desăvârşească studiile în Occident sau le-a facilitat accesul la reviste de specialitate străine.
Iată conţinutul câtorva din numeroasele dedicaţii:
Tudor Arghezi: „Cuvinte potrivite”, 22 martie 1967: „Tovarăşului Marin Rădoi, mai potrivite şi mai nepotrivite, sunt vinovat numai 50 la sută”;
Eugen Simion: „Scriitori români de azi”, I: „Tovarăşului Marin Rădoi, eminent om de cultură, prieten al scriitorilor români, cu dragoste spirituală” (oct. 1979);
Ştefan Augustin Doinaş: „Distinsului intelectual Marin Rădoi care, datorită dragostei şi interesului manifestate faţă de cultura română şi faţă de cei ce o realizează astăzi, merită din plin să fie numit prieten al artei şi al slujitorilor ei. Cu profundă stimă şi recunoştinţă” (Bucureşti, 26.02.1969);
Ion Negoiţescu: „Poezia lui Eminescu”, „Domnului Marin Rădoi, mare prieten al scriitorilor, în semn de preţuire şi afecţiune” (Februarie 1969);
Marin Preda: „Moromeţii”, vol. I: „Am deosebita plăcere să ofer acest volum tovarăşului Marin Rădoi, în semn de consideraţie şi preţuire pentru activitatea sa ştiinţifică şi culturală” (Iunie, 1968);
Vladimir Streinu: „Pagini de critică literară”. „Cu preţuirea autorului, pentru mâna şi chiar umărul pus la apariţia acestor pagini”;
Vladimir Streinu: „Ritm imanent”, „Cu iubirea şi preţuirea lui Vladimir Streinu pentru scriitorul Marin Rădoi acest volum de versuri apărut prea târziu” (oct. 1971);
Mihail Drumeş: „Tovarăşului meu confrate Marin Rădoi, strălucit fiu al Balşului natal şi al patriei sale – cu mândria şi solidaritatea, apartenenţa de pe aceleaşi meleaguri”;
Edgar Papu: „Feţele lui Ianus”. Tovarăşului Profesor Marin Rădoi, pentru deosebitele sale însuşiri intelectuale şi pentru nobleţea atât de umană a caracterului său. Omagiul afectuos al lui Edgar Papu” (30.12.1970);
Nichita Stănescu: „În dulcele stil clasic”. „Omului ales, numit Marin Rădoi, celui care-mi inspiră ideea că România are viitor, celui care îmi dă cutezanţa să cred că patria noastră, cu voia sau fără voia altora, îşi ridică sufletul sacru în soare. Dragostea şi solidaritatea lui Marin Rădoi” (1970);
Mircea Maliţa: „Aurul cenuşiu”. „Tovarăşului profesor Marin Rădoi, vecin şi prieten de idei şi preocupări, de gusturi şi năzuinţe, cu multă admiraţie pentru activitatea sa rodnică, neobosită şi cu cea mai largă claviatură” (15 iunie 1971);
Iorgu Iordan: „Memorii”. „Tovarăşului Marin Rădoi, cu toată stima şi preţuirea”;
Şerban Cioculescu, „Amintiri”. „O carte e o fereastră spre luminarea unui suflet nobil ce îşi aniversează fiinţa întru fiinţe. La mulţi ani!” (18.11.1981, la împlinirea a 56 de ani);
Constanţa Buzea, „Norii”. „Domnului Marin Rădoi şi doamnei sale, această carte cu infinita stimă pentru umanitatea care se degajă din gesturi, din fapte şi din cuvinte, acum, în acest moment istoric de puritate naţională şi demnitate românească” (septembrie 1968);
Alexandru Ivasiuc, „Păsările”. „Tovarăşului Marin Rădoi cu preţuire şi cele mai bune sentimente şi de urări de bine acum, legate de ziua când îi ofer această carte care poate ne implică pe toţi într-un fel sau altul, şi într-un fel şi-n altul” (18 noiembrie 1970);
Zaharia Stancu: „Tovarăşului Marin Rădoi, în amintirea unei frumoase şi îndelungi colaborări, cu nesfârşită dragoste şi preţuire” (29 iulie 1971);
Nicolae Balotă, „Labirint – eseu critic”. „Domnului Marin Rădoi, în semn de omagiu, cu profundă gratitudine”;
Profesoară dr. Ursula Şchiopu, „Psihologia vârstelor”. „Tovarăşului profesor Marin Rădoi, ministrul învăţământului, omagiu şi recunoştinţă pentru tot ce a făcut şi face întru sprijinirea ştiinţei şi culturii româneşti”;
Alexandru Tănase, „Dialoguri despre umanism”. „Ministrului de aleasă vocaţie intelectuală Marin Rădoi, profesor inginer, pasionat şi iubitor de cultura umanistă, om de omenie şi spirit ales, cu adânci sentimente de stimă şi preţuire”;
Alecu Ivan Ghilia, „De veghe la moartea mea”. „De dragoste, de suflet şi de minte pentru sufletul cel mai generos şi mintea cea mai limpede a profesorului Marin Rădoi, marele bărbat care mi-a fost o stea luminoasă şi destin. Cu dragoste şi recunoştinţă, printre altele, pentru casa ce i-a dat-o marelui pictor Ion Murariu. Mie mi-a dat numai bucurie” (iunie, 1999);
Ion Caraion, „Necunoscutul ferestrelor”. „Tovarăşului Marin Rădoi, acest pătrar de secol cu iluzii şi realităţi, cuprins între coperta ferestrelor şi coperta necunoscutului îndeosebi, cu preţuire pentru cum ştie a preţui oamenii”;
Lucreţia Lustig, „Scrisoare din copilărie”. „Tovarăşului profesor doctor Marin Rădoi, cu alese gânduri de prietenie de la o ziaristă căreia i-a acordat, cred, primul interviu în calitatea ce o avea de cel mai tânăr rector din ţară” (19 iulie 1980);
Ion Toboşaru: „Domnului profesor Marin Rădoi, de a cărui generozitate mă simt umilit, omului, profesorului şi verticalităţii sale morale”.
S-a spus că Titus, împăratul romanilor, aducându-şi aminte, într-o seară, la cină, că în ziua aceea nu făcuse niciun bine, a zis: „Prieteni, am pierdut ziua de azi”. Probabil aşa a gândit şi a acţionat profesorul universitar doctor Marin Rădoi, care, în tot cursul vieţii, a făcut numai bine. Aşa se explică iubirea şi preţuirea din partea semenilor.
Metaforic vorbind, profesorul universitar doctor Marin Rădoi este un Everest de iubire, de omenie, de bunătate, de mărinimie, de empatie şi de nobleţe sufletească, prin urmare, e mai aproape de Cer.
Îl înspăimântă jaful produs în această „Grădină a Maicii Domnului”, cum a fost denumită România şi nu de oricine, regresul de azi în varii domenii: economic, demografic, moral, în educaţie, cultură şi sănătate, depopularea ţării prin „export” de capital uman, valoarea ideii de om preocupat şi epuizat de grija confortului şi a banului.
Îl frământă răspunsurile la întrebările: În ce mai crede omul de azi în afară de bani? Mai există valori? Mai există idealuri? Ce mai e sfânt în noi? Valorile spirituale reprezintă singura avere a profesorului universitar doctor Marin Rădoi. Este convins că în zadar ești înconjurat de bogăţii dacă în interior e sărăcie, goliciune şi întuneric. Ajuns la o vârstă frumoasă, de 93 de ani, pasiunea lecturii nu l-a părăsit, ne ţine la curent cu tot ce apare pe piaţa cărţii, spiritul, luciditatea îşi păstrează tinereţea. Ne stăruie în gând spusele lui Oscar Wilde: „Nu e nicio nenorocire că îmbătrânim. Tragedia e că rămânem tineri”. Se vede că Dumnezeu îl iubeşte pe acest adevărat creştin. Din toată inima, îi dorim domnului profesor universitar doctor Marin Rădoi şi distinsei doamne, să depăşească vârsta lui Neagu Djuvara, a lui Radu Beligan sau a sculptorului Irimescu, în deplină sănătate fizică şi psihică. Aceleaşi urări pentru toţi cei dragi.
Ad multos annos, domnule profesor universitar doctor Marin Rădoi, alături de distinsa doamnă și de toți cei dragi!
Constantin E. Ungureanu

Semnatura eletronica CertDigital
Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL