Cultura

Medalion poetic – Dumitru Dănău – poetul complexităţilor retorico-poetice

 | 22 noiembrie 2012, 18:30 | 0 comentarii | 

Lira lui Dumitru Dănău s-a dedulcit la filozofie, la ontologie, la fenomenologie. Discursul, comprimat înspre esenţe, este radiant unor nuclee arhetipale şi deci simultan originar şi original.

Semnatura eletronica CertDigital

Elaborată pe două voci: una muzicală, alta descriptică, exploratoare a preajmei sufocante, scriitura sa decantează ispita metaforei înspre dicţiunea pură-şi-simplă. Pe-alocuri, îmi reaminteşte de Trakl, neoexpresionismul fiindu-i vibro-textual, conatural (de altfel, autorul traducând mult din poezia germană). Dar şi ecourile abstracţionismului răzbat spre suprafaţa semiotic-semantică întru reinventarea stării de graţie şi intelectualismului reflexiv. Însă când îşi dă tributul… doinei ori elegiei, poezia-i actuală respiră aburii sacralităţii, ai unei ritualităţi refondatoare, îmbrăcând haina intervalului dintre frumuseţe şi sublim. Dumitru Dănău se adapă convingător de la vatra miturilor… tradiţionale, meditează dezinvolt asupra condiţiei umane, continuă să ne impresioneze, să ne emoţioneze, să se afirme ca o personalitate distinctă, seducătoare, maturizată poliform şi poliritmic, a Cenaclului „Columna”, care a sărbătorit, în toamna lui 2012, 50 de ani de activitate.
Ion Popescu Brădiceni

PEISAJE DE PE JALEŞ
INUTILITATEA, BRAND NAŢIONAL

zilnic, aproape, fac exerciţii
de inutilitate
aceasta fiind realitatea
cel puţin pentru jumătate
din populaţia ţării
astfel se face excepţie
vizavi de interlopi
şi de masa de paraziţi care,
cotidian, fagocitează
respiraţia naţională
exerciţiul constă, printre altele,
şi în banalitatea numită Poezie,
greu vandabilă, nici măcar
la preţul unui kilogram
de păstârnac
zilnic, zău, exersez
acest tip de inutilitate
devenită spirit naţional

DĂ-MI IZBĂVIRE, O ORĂ
Prin iarbă târându-se îl văzui
Pre vierme, căutându-şi hrană,
Urme în urma-i lăsând –
De târâtură, prihană
Dar eu ce sunt, în urmă
Lăsând, poate, păcate?
E greu să găsesc răspunsul,
Deşi este dat în Carte
Vierme sunt, târâtură,
Din zi în zi, din secundă-n secundă?
Te rog, Doamne, nu mă privi cu ură
În această lume imundă
Dă-mi izbăvire o oră,
Fie-Ţi Iubirea o proră!

TACI ŞI ASCULTĂ…
taci şi ascultă tic-tac-ul,
neistovitul discurs al ceasului,
indiferent la lucruri, la zise
şi treceri; el fiind programat
să-ţi spună:
„timpul se scurge, amice,
după tine ce-o să rămână?”

DOAMNE, CÂT DE CLIPĂ-I VIAŢA
Doamne, cât de clipă-i viaţa,
De-o aduni ca pe un ghem…
Stau pe un prundiş de suflet
Şi de prea uimire gem.
Ziua noastră cu mult soare
De din zori până-n amurg
Poate fi lapte cu miere
Miezuite-n dor de pârg,
Da-n ăst timp, într-o secundă
Suntem fiare pentr-un veac –
Boală care roade zilnic
Pe bogat şi pe sărac…
Doamne, cât de mică-i lumea,
C-o aduni pe un făraş –
Fie omul de la ţară,
Fie cel de la oraş –,
Însă boala ce-i sminteală
De-a fi lacomă lăcustă
Roade viaţa ce-i doar clipă
Iar poteca ei e-ngustă…
Doamne, cât de clipă-i viaţa,
Iară noi viermii de-o secundă…
…Când o să-nţeleagă omul
Rostul vieţii să-l pătrundă?

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL