Cultura

Mihail Kogălniceanu – – cel mai mare bărbat de stat al românilor în sec.XIX

 | 10 octombrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

În aceste frumoase zile de toamnă celebrăm 200 de ani de la naşterea marelui patriot, istoric, literat, filosof şi sociolog Mihail Kogălniceanu (sept. 1817-iunie 1891). Acest filosof al istoriei, patriot şi mentor al Unirii Principatelor Române a intrat, este şi va fi de-a pururi, în conştiinţa neamului nostru ca sculptor al României moderne, ca şi cărturar posedat de conştiinţa unicităţii pământului românesc. A fost M. Kogălniceanu OM de acţiune şi cuget. Este ştiut că acest Om de cultură s-a implicat neostoit în obiectivarea problematicii Revoluţiei paşoptiste, participând la revoluţie, pentru ca mai apoi să joace un important rol ca prim-ministru şi sfetnic al Domnitorului Al. I. Cuza, căruia i-a purtat o devotată şi necumpănită prietenie. Unionist convins, cu vocaţie liberal-moderată, democrat înţelept, cu dragoste de neam şi ţară, Mihail Kogălniceanu a fost ministru de externe în timpul diriguirii lui Carol I; în repetate rânduri a fost ministru de interne, cultivând prudenţa, onestitatea, înţelepciunea, loialitatea, justiţia şi dragostea de oameni. Academicianul Eugen Simion, evocând personalitatea lui M. Kogălniceanu, fost membru al Societăţii Academice (Academia Română) şi preşedinte al acestui înalt for de cultură şi ştiinţă, atitudine şi cultivare a valorilor, arată că este indubitabil că M. Kogălniceanu a fost adeptul şi mentorul de neclintit al adevărului şi chibzuinţei, un reformator fără pripeală, unul din marii oratori ai timpului său. M. Kogălniceanu a fost un dascăl de conştiinţă naţională şi mentorul democraţiei autentice. Fecunde şi profunde înrâuriri asupra românilor în epocă, şi nu numai, au fost ideile acestui cărturar iluminist şi patriot umanist. Academicianul Eugen Simion sublinia persuasiv că Academicianul Mihail Kogălniceanu “a fost sincronist cu măsură, temperat, un organicist”, a fost axiolog şi moralist, dascăl răscolitor de conştiinţă naţională. El cerea ca: “Fiecare cetăţean să fie pus în poziţiunea de a avea conştiinţa drepturilor şi îndatoririlor sale…” şi că “… O naţie care îşi are conştiinţa drepturilor sale trebuie să aibă şi curajul de a se apăra, numai atunci ea este respectată”. Este de reţinut că M. Kogălniceanu a pledat pentru valoarea modestiei şi a rânduielii, fără imperfecţiuni, pentru o “justiţie neatârnată”, a pledat pentru legea care “să fie lege şi pentru cel mic, ca şi pentru cel mare”. Sunt de luat în seamă şi de respectat opiniile lui privitoare la relaţiile cu Occidentul, fiind mereu cu faţa spre Europa, subliniind nevoia neuitării bunelor noastre tradiţii, accentuând că “ocupaţiile […] sacă toată bogăţia unei ţări”. (Astfel de abordări geopolitice profund şi tranşant explicitate întâlnim, din belşug, şi la Nicolae Titulescu).
Aria abordărilor ideatice şi bogăţia încărcăturilor şi soluţiilor practic-acţionale se desprind lesne din opera ce poartă numele lui Mihail Kogălniceanu, îşi află sorgintea în vastitatea domeniilor asupra cărora el a zăbovit cu temei şi ştiinţifică rigoare. Urmând modelul lui N. Bălcescu, academicianul M. Kogălniceanu a fost un om de acţiune şi efect practic, un mare om de cultură, un cugetător şi iniţiator de reforme, un profund observator şi fin analist al societăţii. Această vocaţie subtilă şi indelebilă, capacitatea de a cunoaşte mersul istoric i-a facilitat interpretarea evenimentelor ce îi erau contemporane, dar şi pe cele trecute, definindu-l ca pe un vizionar, spirit analitic şi luminat, cu un orizont larg format la şcoli din ţară şi de peste hotare, în efervescenţa ştiinţifică, politică şi culturală a Europei.
Acest fundal geopolitic, social şi cultural, bogăţia experienţei europene i-au amplificat bagajul de idei şi vrerea de concretă acţiune pentru emanciparea şi independenţa patriei, pentru reforme şi Unirea Principatelor. În acest sens. M. Kogălniceanu declara: “Unirea este dorinţa cea mai vie a naţiunii întregi şi plină de încredere în înaltul patriotism… Unirea a devenit credinţa noastră. De-acum fi-ne soarta cât de contrară, Unirea este făcută pentru noi… Unirea trebuie să fie rezultatul lucrărilor şi al ţintirilor noastre…”. M. Kogălniceanu, la unison cu vrerea seculară a românilor a creat şi aprofundat cu minuţiozitate idei favorabile Unirii, împotriva aristocraţiei, avantajoase burgheziei în dezvoltarea ei, a iniţiat reforme care nu conveneau păturii conservatoare. M. Kogălniceanu s-a zbătut şi a pledat neostoit pentru unire şi independenţa naţională, pentru organizarea democratică, pentru uşurarea vieţii ţăranilor prin împroprietărire şi desfiinţarea birurilor boiereşti. Acest mare patriot a izbutit să transpună în practică, sub Cuza şi în pofida potrivnicilor conservatori, legea rurală. Cu emoţie şi evidentă evlavie M. Kogălniceanu caligrafia şi rostea că “agricultura este maica neamului omenesc” şi că ea “nu are niciodată odihnă”, fiind “marea noastră bogăţie naţională”. Acest mare cugetător, profund ancorat în problematica ţării sale rostea adevăruri mereu actuale şi de luat în seamă. “Agricultura este […] marea fabrică a ţărei”. “Agricultura noastră, singurul izvor de bogăţie ce posedăm, nu se va mai putea menţine dacă nu va avea alături cu dânsa mica industrie”. “Numai cu agricultura […] nu poate o ţară să progreseze; pe lângă lucrul câmpului îi mai trebuie şi un alt ram de activitate, acesta este industria”. Acum, în acest “ev aprins”, cum ar zice N. Labiş, îl evocăm şi îl cinstim, cu tremurată răscolire sufletească, pe cel care cu ardoare şi evlavnică pasiune a pledat şi a obţinut recunoaşterea numelui ROMÂNIA, libertate, emancipare şi plurală propăşire a patriei.
Folosind alte cuvinte şi altă ordine a lor în frază M. Kogălniceanu, în deplină concordanţă cu contemporanul său M. Eminescu, glăsuia parcă:
“Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, armă de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!”
Aceste vreri străbat cu sfinţenie şi opera lui N. Bălcescu ca şi cugetarea lui D. Bolintineanu şi mulţi, mulţi patrioţi ai vremii şi de mai apoi. Reţinem aşadar, că M. Kogălniceanu a fost un militant de seamă pentru Unire, aducându-şi, de netăgăduit, obolul la înfăptuirea ei.
În fruntea guvernului lui Al. I. Cuza, dar şi în alte guverne, ca deputat, ca diplomat, ca editor de reviste, ca orator, ori ca şi academician, M. Kogălniceanu şi-a adus o substanţială contribuţie, un determinant aport la făurirea statului român modern, la recunoaşterea sa pe plan internaţional, la emanciparea economică şi culturală a poporului nostru. Semnificativă şi de urmat este imperativa convingere a acestui patriot: “Noi trebuie prin toate pasiunile, prin toate faptele, şi mai ales prin toate voturile noastre, să demonstrăm că nu suntem nici ruşi, nici turci, nici austrieci, că români suntem şi români voim să murim…”. “…Am sacrificat multe interese numai şi numai ca să fim cetăţeni ai unui stat liber şi independent, ca să fim români în mijlocul românilor!”
Rămân pilduitoare, ba chiar sacramentale, oratoriile şi discursurile, meditaţiile şi istoricele scrieri ale lui Kogălniceanu, Eminescu, Bălcescu, Bolintineanu şi mulţi alţi gânditori- patrioţi de atunci şi de mai apoi, care au trăit perioadele revoluţiei, au formulat reforme şi susţinut materializarea lor, atunci când scriau literatură ei aveau în vedere nu doar arta în sine, ci prefacerea moravurilor. Imperative şi sentenţioase au fost şi rămân rostirile lui M. Kogălniceanu: “Moralitatea […] se ţine, se sporeşte prin respectarea legilor…”, “… Moralitatea trebuie căutată în dezvoltarea opiniei publice, şi mai ales în cea mai mare şi mai întinsă libertate a presei, care formează opinia publică şi ucide presa cea rea”, “… corupţia şi venalitatea să facă loc onestităţii şi moralităţii”. Îndemnul la cinste, onestitate, moralitate, corectitudine, probitate şi legalitate se întâlneşte şi în opera poetului nepereche M. Eminescu. Acest cugetător spune că: “Moravurile fără legi pot totul, legea fără moravuri – aproape nimic”. Şi tot la el găsim: “Putrejunea moravurilor private, produsă prin declasarea generală, îşi are reversul în putrejunea şi libertinajul moravurilor publice”. Actualitatea acestui punct de vedere eminescian este de netăgăduit!!! Nimerit este ca opiniile cărturarilor paşoptişti şi unionişti, piloni ai cugetului şi acţiunii pentru români, şi din miezul României, să fie obiectivate, fiind încărcate de sensuri, îndrăzneli şi previziuni, de modalităţi originale de a vedea şi soluţiona problemele societăţii. În scrierile literare, ori în eseuri, în pagini de jurnal, ori de corespondenţă, în discursuri în parlament, ori la Academie găsim mărturii, modele de urmat, dovezi şi sentinţe, o bogăţie de idei privitoare la lumea evului în care au trăit. Găsim aici o încărcătură de meditaţii despre patrie şi poporul ei, legate de emancipare, de unitate şi progres economic, cultural şi educaţional. Un savant de talia lui M. Kogălniceanu a formulat opinii perene asupra multor aspecte ale vieţii oamenilor şi moravurilor, şcolii şi axiologiei, culturii şi civilizaţiei, civismului şi justiţiei, bunului-simţ şi respectului de sine, demnităţii şi ignoranţei. S-a exprimat privitor la minciună şi adevăr, linguşire, laşitate şi prestigiu, M. Kogălniceanu preferând şi pledând pentru valorile morale superioare şi conduita ireproşabilă. În relaţiile sale cu oamenii remarcabili ai acelor vremuri nu a optat pentru supunere, ci pentru raporturi care impun respect, nu pentru măgulire ruşinoasă ori parşivă, ci pentru adevăr. Şi ne spunea M. Kogălniceanu, în luna martie a anului 1883: “Omul bătrân prin trup, dar tânăr prin caracter […] niciodată nu s-a depărtat de drumul drept: de a spune adevărul, acela de a se lupta, acela de a califica minciuna cu numele ei propriu”. Şi tot el: “Minciuna, corupţia şi răpirea niciodată nu pot constitui un drept: căci cauzele drepte, întocmai ca şi dreptatea […] nu pier niciodată!”
Lesne de subliniat că memoria lui Mihail Kogălniceanu este conexă cu reamintirea unuia dintre cei mai vajnici, influenţi şi fermi cărturari ai generaţiei paşoptiste şi unioniste, cu o uimitoare activitate în alcătuirea statului român modern şi înfăptuirea Unirii Principatelor.
Acest OM de cuget şi acţiune, model de politician cărturar constructor al României moderne, s-a manifestat decisiv în cadrul procesului obţinerii independenţei ţării sale; dorea o Românie stăpână pe soarta ei. A militat pentru dezvoltarea şcolii, pentru răspândirea artelor şi a ştiinţelor, fără de care nu putea fi concepută propăşirea României Unite. Instrucţiunea, ştiinţa, cultura luminează calea dezvoltării industriei şi libertăţii omului. Din câte avem de la acest cărturar iluminist-paşoptist pot fi decupate ori sorbite idei imperative, fie ele şi abreviate (abreviate de mine – G.D.) oricum dense şi nicicând perisabile, privitoare la învăţământ, artă şi cultură. Şcoala pentru M. Kogălniceanu este un puternic şi de neevitat mijloc “de răspândire a luminii şi ridicării populaţiei”. “În şcoalele noastre naţionale este toată mântuirea, tot viitorul neamului nostru…”. Negreşit actuale şi infailibile sunt opiniile lui privitoare la rosturile Universităţii, care trebuie să fie “avangarda civilizaţiunei”, trebuie să fie “avangarda întregii Românii”. Aceste coordonate civilizatoare, luministe trebuie urmate şi de artă ca şi de cultură. Artele, literatul trebuie să răscolească şi să catalizeze inteligenţa, credinţele, obiceiurile şi să sporească moralitatea “pentru ca legile să fie producătoare numai de bine” şi să aducă ideile care cultivă spiritul, produc bucurie şi fortifică speranţa şi o stare de linişte sufletească autentică şi de durat să fie catartice, să aibă efect purificator.
Prof.univ.dr. Grigore Drondoe

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL