Nicolae Diaconu, comemorat la Ţicleni

499

Save0006Nicolae Diaconu va fi comemorat mâine, la Ţicleni, locul în care s-a născut. Cinci ani au trecut de când omul de cultură a părăsit această lume, nu înainte de a lăsa multe lucruri valoroase. Vor fi vizionate frânturi de interviuri cu acesta şi va fi lansat un volum.

„Noaptea lui Orfeu” este un volum îngrijit de Aurel Antonie, volum care va fi lansat mâine la Ţicleni, în cadrul comemorării celui care a fost omul de cultură Nicolae Diaconu. Organizatorii acestui eveniment sunt Consiliul Judeţean Gorj prin Biblioteca Judeţeană, Biblioteca Ţicleni, Şcoala Populară de Artă şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj. „Anul acesta, în vară, s-au împlinit nu mai puţin de 5 ani de când nu mai e. L-am cunoscut şi m-am implicat pentru că el a fost un om foarte implicat în viaţa cetăţii şi de numele lui se leagă multe lucruri bune, cum ar fi chiar «Brâncuşiana»”, a declarat Olimpia Bratu, director Biblioteca Judeţeană Gorj.

„Noaptea lui Orfeu”

An de an, de când Diaconu a decis să plece către alte sfere şi să îşi lase lumea, gorjenii care l-au preţuit şi care îşi amintesc de el se strâng la Biblioteca din Ţicleni, care îi şi poartă numele. Suprizele de anul acesta constau în faptul că se va lansa volumul „Noaptea lui Orfeu” şi crâmpeie din interviuri făcute cu omul de cultură vor fi prezentate invitaţilor. În fiecare an gorjenii se strâng pentru a-şi aminti de acesta.

Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here