Notarii donează 100.000 de lei pentru Cumințenia lui Brâncuși

488

Uniunea Notarilor Publici din România a anunţat, marţi, că participă cu suma de 100.000 de lei la subscripţia publică organizată de Guvern pentru achiziţionarea sculpturii lui Constantin Brâncuşi – “Cuminţenia Pământului”.
Potrivit unui comunicat remis marţi, notarii publici din România se alătură eforturilor Ministerului Culturii de a readuce în patrimoniul cultural naţional sculptura lui Constantin Brâncuşi, unul dintre cele mai importante proiecte naţionale. “Tezaurul cultural naţional ne aparţine tuturor şi trebuie să ne asumăm împreună responsabilitatea protejării şi menţinerii acestei fascinante opere de artă în spaţiul public, spre a-şi găsi locul binemeritat în cadrul Muzeului Naţional de Artă al României”, declară notarii.
Campania de colectă naţională “Brâncuşi e al meu” are ca ţintă strângerea sumei de 6 milioane euro din donaţii publice până la sfârşitul lui septembrie. Acestei sume i se adaugă 5 milioane euro alocate de Guvern, pentru ca opera lui Brâncuşi să intre în proprietatea statului, după achiziţionarea de la proprietarii săi actuali. Până în prezent, subscripţia publică a reuşit să adune suma de 361.098 euro.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here