Cultura

O antologie lirică / SUI GENERIS

 | 26 aprilie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

După o activitate literar-artistică de peste trei decenii de la debut (Ramuri, 1974), la o vârstă rotundă, din operele publicate, privighetoarea de Bălăneşti realizează o antologie lirică cu un titlu simbolic „Diavol cu coarne de melc”, Editura Timpul, Iaşi, 2017.
O antologie lirică sui generis, întrucât cele peste 130 de poeme reprezentative pentru creaţia şi arta sa apar în ediţie multilingvă: română, franceză, engleză, germană, italiană, spaniolă şi greacă, ceea ce, până acum, n-am întâlnit la vreun poet român.
Cosmoidul spiridonpopescian (opera rotundă, T. Vianu) începe, pe verso la prima copertă, cu poemul „Priviţi această ghilotină” şi o poză din romantica tinereţe, pentru ca pe interiorul de la coperta a doua să apară poemul „Pagini de jurnal” cu o poză din perioada maturităţii aşezate.
În interior, o celebră de-acum prefaţă Spiridon Popescu sau Despre poezie semnată de scriitorul Ion Cepoi, poemele în cele şapte limbi, un interesant interviu realizat de Adina Andriţoiu şi Muhai Tudor, urmat de Date biografice şi vasta sa activitate literară (colaborări, cărţi publicate, referinţe…, p. 300-307), apoi Referinţe critice relevante ale unor scriitori şi critici literari români (22 poziţii, p.308-316) şi la final, nu se putea altfel, de trei ori mulţumiri aceluiaşi Viorel David, managerul general al S.C. Artego S. A. Gorj, generosul sponsor al acestui minunat proiect literar.
Citind şi recitind poemele lui Spiridon Popescu poţi constata că ai a face cu un mare sufletist, o inepuizabilă sursă lirică inimitabilă, o voce de aur în concertul veritabilior poeţi contemporani. Îl regăsim printre zeii din Olimp, în dialog perpetuu cu cel mai mare dintre ei, cu moartea lirică sau cu sine însuşi, îl regăsim printre clasici, romantici şi moderni torturat de marile drame existenţiale, îl observăm trist, sărac, luând în răspăr poezia leneşă şi realităţi incomode, oferind mereu prin discursul liric plăceri estetice şi un fericit prilej de meditaţie şi încântare pentru lector.
Cuvintele-cheie sau simbolurile-laitmotive din universul său liric, cu sensuri şi semnificaţii în noi ipostaze, sunt cele fundamentale: pasăre, Dumnezeu, diavol stea, zăpadă, frunze, trandafiri, spini, lumină, beznă, iubită, moarte, toamnă, zei, tristeţe, dragoste, nemurire ş.a.
Pasărea măiastră este omniprezentă, dar şi ascunsă. Ea „Străbate ruta Târgu-Jiu-Zenit” sau stă undeva „între sărut şi piatră” şi…”Cu ochi de fontă soarbe infinitul”.
Unele poeme surprind în câteva note caracteristice profiluri de scriitori români şi străini precum: Arghezi, Bacovia, Eminescu, N. Stănescu, M. Dinescu, Baudelaire, Homer, François Villon în versuri de-a dreptul memorabile. Doar două fragmente:

Semnatura eletronica CertDigital

„Sunt mai bacovian ca tine, Doamne,
Tristeţea-n mine umple-un vas mai mare
Femeia care-mi cântă-i mai barbară
Decât femeia ta şi-n felinare
Lumina mi-e aşa de slabă-încât
Nu pot să scriu „Lacustră” de urât”.
(Scrisoare către Bacovia)

Şi/sau

„Sunt un François Villon , născut din flori
În jurul meu roiesc spânzurători
Cu frânghii, putrezind de nerăbdare
Să mă strivească, Doamne, ca pe-o floare”.
(Sunt un François Villon)
Umorul său jovial din multe poeme îl arată ca pe un poet ludic, un poeta civitatis care mângâie cu flori sau înţeapă cu spini. În volumul „Înger între scaeţi”( Poeme în vers gri) se dovedeşte un veritabil critic al vremurilor moderne. Prin distihul-diatribă „Guvernanţi nemernici, ţara noastră are/ Şi prevăz prin secoli tot întunecare” aruncă mănuşa drept pretext sau temă pentru un travaliu în cele peste 35 de filipice de mână şi de tipar care conţin vocabule, sintagme, propoziţii sau fraze ce oferă un vast poem avangardist de secol XXI, un peisaj cubisto-expresionist Pablo Picasso şi Edwward Münch sau imagini muzicale create de părintele atonalismului Arnold Schömberg şi emulii acestuia în care stridenţele şi dizarmoniile evidenţiază urâtul, scabrosul, trivialul ori spasmele societăţii omeneşti nedrepte din primele decenii ale secolului trecut, aspecte care sunt mereu actuale. Dar, pentru a se descotorosi de ciulini şi griul vieţii cotidiene, poetul se retrage cu arme şi bagaje în turnul său de fildeş, departe de vrajbă, impostură, fărădelegi şi mediocritate şi, în final, ca o codă a unei reexpoziţii muzicale stă mărturie un catren de un suveran umor şi o francă dezinvoltură:
„Aş fi vrut, desigur, să mai stau
Dar, văzând că sunteţi neamuri proaste,
Mă retrag în turnul meu de fildeş
Şi vă bag în aia mamii voastre”.
Multe poeme ar putea face parte din mari antologii mundane, dar poemele „Doamna, dacă-mi eşti prieten” şi „Eminescu”, capodopere ale genului, au o valoare emoţional-estetică cu totul deosebită.
Poemul „Doamne, dacă-mi eşti prieten” este cântat de menestrelul Tudor Gheorghe, Victor Socaciu o are pe un CD, o recită actorii Florin Piersic, Eusebiu Ştefănescu, Adriana Trandafir, Horaţiu Mălăele; în iulie 2011 a apărut pe frontispiciul revistei „Vatra veche”, redactor şef Nicolae Băciuţ.
Aprecierile critice la adresa operei lui Spiridon Popescu sunt de-a dreptul impresionante prin farmecul teluric şi celest al acestora.
Pentru Gheorghe Grigurcu, criticul stabilit în „Amarul Târg” de pe Jiul de Sus, aedul de Bălăneşti este „haiducul bacovian” care lucrează „cu sârguinţă la instrumentul folcloric până îi smulge sunete moderne (…) O delicioasă ţărănie se distilează în textele sale până la rafinament, iar rafinamentul se întoarce, neliniştit, la obârşii (…) Ferindu-se de instinct, de excesul de artificiu, scrie stihuri de-o nobleţe tăioasă, aşa cum ai şuiera, ori ai chiui, ori ai plânge. Cele mai multe dintre ele sugerează acea nebunie solemnă a vântului, a ploii, a furtunii în care, ne place a ne oglindi ca-n forme fantaste ale sufletului nostru”.
Ion Hirghiduş notează expresis verbis: „Spiridon Popescu este un poet aparte, cu o tonalitate rar întâlnită. Pentru cine nu-l cunoaşte în carne şi oase, prin lirismul său firesc ruşeşte să estompeze orice moment prozic al vieţii. Viaţa lui este, de altfel, un poem unic, o trăire în interiorul acestuia până la extazul pe care-l poate crea poezia ca drog. Grija lui faţă de cuvântul scris este precum grija râului care-şi lustruieşte pietrele pentru că-nu-i aşa?- nu se poate prezenta în faţa mării cu pietrile imperfecte”.
„Spiridon Popescu este o maree lirică sui generis. Fragmentele de maree iscate sunt diamante lustruite cu migală de fin bijutier pe toate feţele (…) Un joc secund inimitabil, poezia lui Spiridon Popescu este o autentică desfătare, o taină anume între tainele spiritului care cântă şi încântă” (Marin Arcuş, în volumul „Ipostaze”, Editura „Scrisul Românesc”, Craiova, 2008 ).
Doriţi a vă desfăta? Citiţi versurile acestui mefistofel cu coarne de melc!

La 13 luştri de viaţă şi muncă, Societatea Cultural-Ştiinţifică „Rădineşti-Gorj” al cărei membru este şi revista „Interfluvii” din conducerea căreia face parte îi urează să fie „sănătos şi vesel” (I L Caragiale) şi să obţină noi şi importante succese în plan cultural completând şi înnobilând această lucrare antologică atât de valoroasă.
Ad multos annos, Spiridon Popescu!
Marin I. Arcuş

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL