O comedie de excepţie! – “Bigamul II” deschide noua stagiune la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu”

792

Stagiunea teatrală 2017-2018 se va deschide, sâmbătă, la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu cu continuarea piesei “Bigamul”, pusă în scenă acum mai mulţi ani în cadrul aceleiaşi instituţii de cultură.

Conducerea Teatrului “Elvira Godeanu” a anunţat, ieri, că piesa “Bigamul II” va deschide noua stagiune teatrală. Premiera piesei va avea loc sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 19.00, urmând ca duminică, de la aceeaşi oră, spectacolul să fie reluat. “Stagiunea debutează cu continuarea unei poveşti mai vechi, puse în scenă în perioada 2009-2010, la teatrul nostru. E vorba de Bigamul. Acum, continuarea, Bigamul II va avea premiera, sâmbătă, regia artistică fiind semnată de Cristian Ioan. Vom avea un spectacol la liber. De anul acesta, preţurile biletelor la noi la teatru au scăzut astfel: pentru preşcolari şi elevi clasele I – VIII – 10 lei; pentru studenţi şi elevi clasele IX – XII – 15 lei; pentru pensionari şi şomeri – 15 lei; pentru persoanele adulte altele decât cele enumerate – 20 lei; intrarea la premieră – 30 lei; abonamentele de intrare la spectacole pentru elevi şi studenţi – 50 lei; abonamentele pentru elevi şi studenţi cazuri sociale – 25 lei; abonamentele pentru şomeri şi pensionari – 30 lei; abonamentele pentru adulţi – 60 lei; abonamentele de tip familie pentru 2 persoane – 100 lei; abonamentele de tip familie pentru 4 persoane – 130 lei; abonamentele de tip premieră pentru o persoană – 100 lei; abonamentele de tip premieră pentru două persoane – 180 lei. Este de precizat faptul că într-un abonament sunt cuprinse patru spectacole”, a declarat Iani Gârbaciu, purtătorul de cuvânt al Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu.

Distribuţie de mare clasă!
Piesa va fi pusă în scenă de regizorul Cristian Ioan. Din distribuţia spectacolului fac parte actorii: Cristian Vlad Fiu (Gavin Smith), Ana Maria Andrada Oproiu (Vicky Smith), Simona Urs (Barbara Smith), Rodica Negrescu (Mary Smith), Dumitru Calotă (John Smith), Ion Stoica (Stanley), Marian Negrescu (tatăl).
“Vin la Târgu-Jiu întotdeauna cu mare plăcere. Mă simt bine în oraş, mă simt bine cu echipa aceasta. Nu toate teatrele sunt atât de primitoare. Acum 8 ani am făcut împreună cu trupa acestui teatru spectacolul Run for your wife, tradusă la noi cu denumirea Bigamul. Se pare că s-a jucat cu destul de mare succes. Ideea este că un teatru, în primul şi în primul rând, ca să existe trebuie să aibă public în sală şi ca să intre cât mai multă lume în sală, în general, e mai bine să faci condiţii. Sigur că genul acesta de piesă ar putea candida la Premiul Publicului pe care sigur că îl vom câştiga pentru că, de exemplu, se face câte un film extraordinar şi peste câţiva ani se face o continuare, şi nu mai iese la fel. Autorul piesei Bigamul a reuşit să scrie partea a doua care se numeşte „Prins în plasă”, la fel de bine ca prima dată, dacă nu şi mai bine, ceea ce este un lucru rar. Acum suntem în proces de elaborare a spectacolului. S-ar putea să reuşim să dăm aceeaşi lovitură pe care am dat-o acum 9 ani. Pare câteodată un gen mai uşurel, dar este îngrozitor de greu să faci comedie bună, de calitate, e mai greu decât orice dramă din lumea asta sau tragedie. Să fie într-un ceas bun!”, a transmis regizorul pieselor “Bigamul” şi “Bigamul II”, Cristian Ioan.
Despre “Bigamul II” au făcut câteva impresii şi cei care fac parte din distribuţia spectacolului. “John Smith este un personaj pe care îl voi interpreta şi care îşi clădeşte existenţa amoroasă pe minciună, de la un capăt până la celălalt capăt al spectacolului. Minciuna este suportul pe care se bazează acest personaj”, a spus actorul Dan Calotă, cel care o să interpreteze rolul lui John Smith. “Acest personaj care a ajuns la o vârstă, în primul spectacol a fost jucat de Cosmin Brehuţă. Mi-e foarte greu să preiau acum din tinereţea lui, dar trebuie să o facem pentru că îmbătrânesc şi personajele odată cu noi. Este un spectacol foarte greu, fiind mai mult matematică, cu intrări, ieşiri, cu replici multe. Colaborez cu regizorul Cristian Ioan de 10-12 ani. Am făcut multe spectacole împreună şi îi mulţumesc pentru încrederea de a mă distribui în această piesă. E un lucru mare să joci la un regizor cu atâta experienţă şi o paletă atât de largă a spectacolelor”, a apreciat Ion Stoica, cel care va juca rolul lui Stanley în piesa “Bigamul II”. Cuvinte de apreciere cu privire la „Bigamul II” a avut şi proaspătul manager al Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu”, Cosmin Brehuţă: “Am avut privilegiul şi bucuria de a participa la această montare acum 12 ani, la Satu Mare, adică am fost martorul acelor evenimente. Priza la public a fost fenomenală, iar reacţiile pe măsură. Ne bucurăm că deschidem stagiunea cu un râs sănătos care cu siguranţă ne va purifica pe toţi. E important să venim la teatru şi pentru două ore să ne decuplăm şi să ne simţim mai bine, să uităm de toate grijile, nevoile, ranchiuna şi să petrecem împreună două ore de voie bună. E bine că spectacolul are pauză pentru a putea da posibilitatea spectatorilor de a-şi reveni din criza de râs la care vor fi supuşi. Sunt convins că ai mei colegi vor face faţă acestei provocări. Este un gen uşor de văzut, dar foarte greu de făcut, şi turul de forţă la care este supus fiecare artist este fenomenal, un ritm infernal care e destul de greu de susţinut din punct de vedere al actului artistic. Sunt convins că va avea succes”.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here