Cultura

O lecţie de viaţă sau Post scriptum la o lectură

 | 24 iunie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

Am parcurs, pe nerăsuflate, cum zice omul flămând de lecturarea paginilor unui roman sau nuvelă, cuprinsul acestei miraculoase realizări. Domnilor… Domnilor Nelly şi Ion C. Gociu, m-aţi bulversat, realmente! Prea multe motive de a zâmbi, nu am găsit în ce aţi aşezat între coperţile acestui…bestseller, acestei capodopere, fără nicio exagerare! Minunat, extraordinar!! Bravo, felicitări şi Dumnezeu să vă ocrotească! O spun chiar dacă, nu m-am putut abţine să scap lacrimi, şi nu o dată, de despovărare, regăsindu-mă, nu de puţine ori, în anumite ipostaze ale celor consemnate în minunatele pagini. Ca nepot de…chiabur, de puţin am…ratat, eu, sora şi fratele, exmatricularea din liceu, în 1962, pentru că tata, ginere de chiabur, refuza să se treacă, de bunăvoie şi nesilit de nimeni (prin nimeni înţelegându-se, ştim noi ce, adică gazurile ruseşti, miliţienii, securiştii şi câinii special dresaţi), în gospodăria agricolă colectivă!!. Până la urmă, neavând nicio şansă (noroc cu bunicul as. chiaburul Dobrescu, tatăl mamei, care a reuşit să-l convingă pe tata că va rămâne şi fără pământ, şi fără boi şi vaci şi fără serviciu, şi-şi va nenoroci şi copiii), a păţit la fel ca învăţătorul Găvănescu. Nici nu mai vreau să-mi amintesc, prin câte am trecut, eu şi ceilalţi membri ai familiei.
Formidabilă descriere a unui trecut generat de bestiile cu chip de om, de analfabeţii vremii. Din păcate, iată, istoria este-n prag de a se repeta.
Domnilor, MAGNA CUM LAUDE!!

Semnatura eletronica CertDigital

De luat aminte
(post scriptum, la cartea “COPILUL NEDORIT”)
Frumoasă carte, bine scrisă, în dulcea limbă românească,
Ce bine-ar fi, să faci cumva, ca foarte mulţi să te citească!
Aşa hrisov, cu-atâta miez, cu unduirea sa uşoară,
Ce bine-ar fi, dar cui să-i spui, predat să fie în şcoală.
Atâţi din cei pătrunşi în clasă, tentaţi să urce între glorii,
De-ar vrea s-o facă-ar învăţa, ce-ascund a vremilor istorii!…
Ce-nseamnă viaţa şi neviaţa, ce-amar ascunde împlinirea,
Ce-nseamnă lupta cu nebunii, şi cât de scurtă-i fericirea…
Cinstire, minunată carte, acelor trudnici ce te-au scris,
Şi ţi-au sădit între coperţi, şi-un pic de Iad şi Paradis!
Şi ar mai fi ceva de spus, de aste blestemate vremuri,
Ceva, iubite necăjit, ce-ţi dă motiv să te cutremuri:
Cât timp lectura-i o povară, pentru acei ce-i dau cu flit,
Ajuns-a cartea să devină, copil bastard şi nedorit!
Iar personajul din poveste, când vrei norocul să-l alungi,
Ne-aduce-aminte-o vorbă veche: “nu ştii pe mâna cui ajungi”!
Geo Filiş

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL