Cultura

O nouă ediție a Simpozionului de Sculptură, noi lucrări pentru Târgu-Jiu

 | 02 august 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Municipalitatea a inaugurat, ieri, tabăra de sculptură organizată de ani buni pe parcursul lunii august, la finalul căreia orașul se îmbogățește cu lucrările pe care artiștii le realizează în această perioadă. Dacă până acum Simpozionul Internațional de Sculptură se desfășura pe malul Jiului, în apropierea Parcului Central, acum tabăra și-a schimbat locația, artiștii putând fi întâlniți la Centrul Multifuncțional pe care Primăria îl are în zona Bârsești. Pe malul Jiului pot fi văzute și acum lucrările pe care artiștii le-au realizat anul trecut. În primăvară, autoritățile au promis că le vor amplasa în oraș, dar deocamdată nu s-a întâmplat așa ceva.
Șeful Centrului de Cultură “Constantin Brâncuși”, Doru Strâmbulescu, dă asigurări că lucrurile se vor rezolva în perioada imediat următoare. Până acum nu ar fi existat o comisie legal întrunită în cadrul Ministerului Culturii pentru a-și da acceptul pentru amplasarea operelor pe Insulița de pe Jiu și, respectiva, lângă Prefectura Gorj. Aici vor ajunge și noile lucrări la care artiștii vor lucra pe parcursul lunii august. Curatorul taberei de sculptură, Vlad Ciobanu, confirmă și el faptul că problema amplasării operelor de anul trecut a ținut de lipsa unei comisii din Ministerul Culturii. Comisia și-ar fi dat acum acceptul și, ca urmare, în curând, problema va fi rezolvată.
“Comisia a apărut destul de târziu pentru că lucrurile la minister s-au stabilizat târziu. Gândul nostru a fost să nu folosim de nu știu câte ori o macara pentru că sunt costuri. Le vom amplasa, desigur, pentru că nici nouă nu ne place această situație. Formalitățile pentru cele de acum vor dura mai puțin pentru că avem deja comisia pentru artă monumentală. În toamnă facem formalitățile și vor putea fi amplasate repede”, a declarat Vlad Ciobanu. Ediția din acest an a taberei de sculptură se va încheia pe 3 septembrie, după data respectivă autoritățile putând să facă demersurile pentru amplasarea noilor lucrări pe Insuliță, o zonă în care vizitatorii vor avea tot mai multe opere de văzut.
Gelu Ionescu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL