Cultura

O răbdare reflexivă a Sfintei Cruci – cale împărătească spre cer (III)

 | 19 ianuarie 2012, 18:01 | 0 comentarii | 

holycrossÎn virtutea răbdării reflexive a sfintei cruci pe calea împărătească către cer, întâlnim mulţi creştini şi puţini următori ai crucii Mântuitorului Iisus Hristos. Pentru că, în urcuş împărătesc către cer, Mântuitorul Iisus Hristos are acum mulţi ucenici care doresc împărăţia lui cea cerească, însă puţini vor ca să poarte crucea lui.

Semnatura eletronica CertDigital

Are mulţi doritori ai fericirii sale, dar puţini care să pătimească necazurile lui. Mulţi vor să ospăteze cu dânsul la masă, dar puţini care împreună să postească. Toţi doresc a se împărtăşi de veselia lui, însă puţini care să sufere ceva pentru numele lui. Mulţi urmează Domnului Iisus Hristos până la frângerea pâinii, însă puţini până să bea paharul patimilor sale. Mulţi laudă minunile lui, însă puţini urmează ocările crucii sale. Mulţi iubesc pe Hristos Învăţătorul, câtă vreme nu li se întâmplă nicio împotrivire, mulţi îl măresc şi îl binecuvântează pe el, însă de se va ascunde Iisus şi-i va lăsa puţin pe ei, îndată sau cârtesc sau îşi pierd toată râvna. Iar cei ce iubesc pe Hristos pentru Hristos şi nu pentru al lor folos, îl binecuvântează pe el în ziua necazului şi a strâmtorărilor, ca şi în ceasul mângâierilor celor mai mari. Şi când Hristos n-ar binevoi a le da niciodată mângâiere, aceştia şi atunci l-ar lăuda şi l-ar mulţumi. O ce nu poate iubirea de Mântuitorul Iisus Hristos, când e curată şi desbrăcată de toată iubirea de sine interesul! Au nu sunt nişte simbrioşi toţi cei ce iubesc pe Mântuitorul Hristos numai pentru dobânda mângâierilor! Şi toţi cei ce se gândesc pururea numai la câştigul şi folosul lor, nu dovedesc că se iubesc pe sine mai mult decât pe Dumnezeu? Unde găseşti pe omul care să voiască a sluji lui Dumnezeu numai pentru Dumnezeu? În răbdare reflexivă, rar este omul atât de sporit în calea duhului ca să fie lepădat de tot interesul. Că pe adevăratul sărac cu duhul şi desfăcut de toată legătura de făptură unde să-l găseşti? Ca pe o piatră de mare preţ să-l cauţi departe până la marginile pământului. Omul de ar da toată avuţia sa, încă nu e nimica. De ar face cea mai mare pocăinţă, încă e puţin. De ar avea toată ştiinţa, încă e departe. De ar avea virtute mare, evlavie fierbinte, îi lipseşte încă mult-îi lipseşte un lucru, cel mai trebuincios. Şi care e? Acesta: ”Ca, după ce s-a lepădat de toate, să se lepede şi de sine-însuşi, şi să se desbrace de tot ce iubirea de sine; şi după ce a făcut toate câte ştie că are datorie a face, să se socotească că încă n-a făcut nimica.” Diplomatule, în calea împărătească către Cer nicio faptă din câte faci să nu o socoteşti pe ea mare, dacă vrei cu adevărat să fie socotită mare; ci în toată curăţenia să mărturiseşti că eşti încă o slugă păcătoasă, după cuvântul adevărului ce zice: ”Când veţi face cele ce vi s-au poruncit vouă ziceţi că slugi netrebnice suntem” (Luca7,10). Atunci cu adevărat vei fi sărac şi gol cu duhul şi vei putea zice cu proorocul; sărac sunt eu. Cu toate acestea, nimeni nu este mai bogat, mai puternic, mai slobod decât cel ce ştie a se lepăda de toate şi de sine însuşi, şi nu umblă după locul cel mai de sus. Cu alte suvinte, în răbdare reflexă a sfintei cruci pe calea împărătească către cer, trebuie să iubim pe Dumnezeu, pentru Dumnezeu însuşi, iar nu pentru bucuria ce simţim de a-l sluji: căci dacă el ne-ar retrage mângâierile, ce ar ajunge acea dragoste negustorească? Cel ce se caută pe sine în ceva nu ştie să iubească. Uitaţi-vă la modelul nostru, priviţi pe Iisus. El nu s-a căutat pe sine întru nimic: Mântuitorul nu lui-şi singur a făcut spre plăcere. El a jertfit totul pentru ”tine”, repaosul său, viaţa sa, voinţa sa chiar: ”Nu precum voesc eu, ci precum tu” părintele Împărăţiei Cereşti.(Math.XXVII, 39).(Urmează).

Preot iconom Alexandru Eugen Cornoiu

 

 

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL