Cultura

O recuperare postumă – eveniment de grad zero în cultura gorjeană: Povestiri despre „oameni” și „neoameni” din viața scriitorului Sabin Velican

04 octombrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  262 vizualizari
SabinVELICAN octogenar

De la regretatul și puțin cunoscutul azi scriitor gorjean SABIN VELICAN (1909-1999) – reținut într-o succintă caracterizare de G. Călinescu în „Istoria…” sa din 1941 – au rămas o seamă de manuscrise, din care abia acum vede lumina tiparului volumul de evocări portretistice Amintiri despre oameni și neoameni (Ed.Anamarol, București, 2016,328 p.). Editat prin grija dlui jr. Sabin Popescu (vicepreședinte al Uniunii Juriștilor din România, membru corespondent al Academiei de Științe Juridice, președinte de secție al Consiliului Legislativ cu rang de ministru Secretar de Stat, nimeni altul decât discipolul de altădată al învățătorului prozator Sabin Popescu-Lupu), pe baza manuscrisului (16 caiete) pus la dispoziție de nora scriitorului, Dna Olga Popescu-Lupu, unica moștenitoare, volumul consistent de povestiri cuprinde o suită de 70 de texte, istorioare și portrete ale unor contemporani, cu care scriitorul a venit în atingere, fie încă din vremea studiilor la Școala normală din Tg.-Jiu, fie în itineranta sa biografie de învățător desfășurată între 1929 și 1940 în Basarabia, apoi, după Diktatul de la Viena, în Gorj.
Condamnat în 1952 pe nedrept, fără a fi judecat, pentru că a susținut în articolele publicate în presa de la Chișinău și Tg.-Jiu că „Basarabia este pământ românesc”, talentatul gazetar Sabin Popescu-Lupu (căruia i-am dedicat cândva un serial publicistic în „Gorjeanul”), a ispășit ani grei în pușcăriile din Craiova, Ghencea, Gherla, Caransebeș, lăsând o mărturie zguduitoare în romanul „Fărădelege” (2 volume, încă în manuscris), despre care am publicat un material în presa gorjeană.
Până la ostracizarea sa de către regimul comunist (față de care a avut totdeauna o rectitudine morală ireproșabilă, care însă l-a costat scump!), Sabin Velican avea tipărite câteva volume, după cum urmează: Pământ viu, Editura Socec, București, 1939; Drumul Sevastopolului, Ed. „Cuvânt moldovenesc”, Chișinău, 1942; Frumoasele, nuvele, Ed. „Cuvânt moldovenesc”, 1942; Rusalin – povestea viteazului din munți, Ed. „N.D. Miloșescu”, Târgu-Jiu, 1945. Despre opera lui scriseseră Liviu Rebreanu, G.Călinescu, Cezar Petrescu, Pamfil Șeicaru, Victor Ion Popa, Perpessicius ș.a.
După război, nemaiputând publica nimic din cauza situației sale de «dizident» politic, Sabin Velican nu a încetat niciodată să scrie, convins că teroarea nu va dura la nesfârșit și că va veni timpul justițiarității și reparațiilor morale. S-a strâns astfel în sertare o operă impresionantă de mii de file, din care au văzut lumina tiparului, începând din 1990: Încântare, roman, Ed. „Al. Ștefulescu”, Tg.-Jiu, 1994; Împărăția luminii, basme pentru mici și mari, Ed. „Al. Ștefulescu”, 1994; Răzvrătitul, roman, Ed. „Al. Ștefulescu”, 1995; Docan, roman, vol.I, Ed. „Gorjeanul”, Tg.-Jiu, 1995; vol. II, Ed. „Punct”, Tg.-Jiu, 1997; Greșeala lui Dumnezeu, nuvele, Ed. „Spicon”, Tg.-Jiu, 1997; Poezii, Ed. „Ager”, Tg.-Jiu, 1997; Robii destinului, roman, Ed. „Al. Ștefulescu”, 1999; Micul vrăjitor, basme, Ed. „Al. Ștefulescu, 1999.
„Amintiri despre oameni și neoameni” completează „ciclul gorjenesc” al scrierilor sale, care rămâne deschis (în eventualitatea unor noi apariții din opera postumă), spre deosebire de „ciclul basarabean”, definitiv închis odată cu revenirea scriitorului în Gorj (lucrările publicate înainte de 1946). Cartea se adaugă la operele publicate începând din 1990 (a treia etapă, recuperatorie, a scriitorului): Încântare, roman, Ed. ”Al. Ștefulescu”, Tg.-Jiu, 1994; Împărăția luminii, basme pentru mici și mari, Ed. „Al. Ștefulescu”, 1994; Răzvrătitul, roman, Ed. ”Al. Ștefulescu”, 1995; Docan, roman, vol.I, Ed. „Gorjeanul”, Tg.-Jiu, 1995; vol. II, Ed. „Punct”, Tg.-Jiu, 1997; Greșeala lui Dumnezeu, nuvele, Ed. „Spicon”, Tg.-Jiu, 1997; Poezii, Ed. „Ager”, Tg.-Jiu, 1997; Robii destinului, roman, Ed. „Al. Ștefulescu”, 1999; Micul vrăjitor, basme, Ed. „Al. Ștefulescu, 1999. Recentul volum de memorialistică portretistică despre „oamenii” și „neoamenii” din viața sa marchează o nouă etapă în valorificarea operei lui Sabin Velican. Fiind prin excelență narațiuni subiectivizate, povestirile acestea se citesc azi cu detașată plăcere, dar și cu un interes documentar de către cei ce au cunoscut o parte dintre personajele cărții. Iată-i pe profesorii: Teodor Gâlcescu, Vasile Isac, Constantin Cheată, Constantin Cruceru, Ilie Dulcu, C. V. Cătuț, Victor Andrițoiu, Radu Raita, Bică Sterescu, Cornel Cârstoiu, Eugen Mihuț, Vasile Romanescu, Dumitru Ciocârlie ș.a., alături de învățătorii Alexandru Crăciunescu, Ion Giugulan, Constantin Buzuloiu, Vasile Eremia, Ion Vulpe, Ion Dogaru, Al. Stoichițescu, Ionică Bardan ș.a. O categorie interesantă cuprinde politicieni din ambele regimuri, precum: Ion Antonescu, Gh. Tătărescu, Nicolae Hasnaș, Sandu Frumușanu, Ion Nicola, Cârstea Grigore, Ion Paicu ș.a. Foarte interesante sub aspect documentar sunt portretele dedicate unor gazetari, cărturari, scriitori (Jean Bărbulescu, Nichifor Crainic, Liviu Rebreanu, Mihail Drumeș, Vasile Țepordei ș.a.), artiști (Constantin Brâncuși, Matei Bazavan ș.a.), preoți (Aurică Barbici, Aristică Geamănu ș.a.), militari, oameni de rând, țigani-oameni ș.a.m.d., în total 70 de evocări din care nu lipsește vocația nuvelisticii (specie ilustrată altădată în registrul realismului magic și de senzație).
Toți aceștia, ba chiar și alții se regăsesc în aceste evocări portretistice fie sub semnul „omeniei” (Liviu Rebreanu, Jean Bărbulescu, Vasile Cernăianu, Ilie Dulcu, Vasile Țepordei, N. Hasnaș, Sandu Frumușanu ș.a.), fie sub cel al „neomeniei” (precum frații Sinești, scandalagiii Celeilor, învățătorii delatori Costică Rustoiu, Al. Stoichițescu și Orest Popescu, inspectorii școlari Dumitru Ciocârlie, Ionică Bardan și Grigore Mihuț, politicianul Ștefan Voitec, politrucii locali Ion Paicu, Cârstea Grigore, sindicalistul „cu mâna în sac” Victor Șerban ș.a.) , – conturând o panoramă social-morală a epocii, ca în romanul social și de moravuri „Docan” (2 vol.), tipărit în anii din urmă ai vieții sale. Sunt portrete „nu exclusiv didactice”, ci „puțin romanțate”, dacă e să dăm crezare opțiunii autorului exprimate în fața vicepreședintelui Consiliului Județean Gorj, Ion Nicola („om din tânăra generație de intelectuali crescuți de regimul comunist”), atunci când acesta îi cere să facă parte dintr-un colectiv însărcinat cu elaborarea unei monografii a județului, competență pe care Sabin Velican și-o declină, în favoarea realizării unor scrieri despre „oameni de seamă ai Gorjului”. Din această primă formă rămasă nepublicată (ca și monografia concepută la nivel de județ, încă o dovadă că «domniile» politice sunt trecătoare!) s-a născut lucrarea mai amplă despre „oamenii” și „neoamenii” din viața sa (din perioada cea „neagră”, anii opresiunii comuniste). Sabin Velican a lucrat cu pasiune vădită și cu un acut simț al conștiinței scriitoricești, toate aceste proze fiind scrise în perioada 1974-1977, bineînțeles cu incursiuni în timp în realizarea portretisticii respective, oarecum biografiste. Dacă la data respectivă, unele din personajele cărții erau încă în viață, acum autorul și toți cei portretizați au trecut în lumea de dincolo, cu meritele și păcatele lor. Amintirea acestora, însă, dăinuie în memoria celor ce i-au cunoscut și care pot realiza cât de obiectiv a fost autorul cu fiecare în parte…
Această portretistică, subiectivă desigur, care este deopotrivă memorialistică și confesiune vindicativ-despovărătoare, vădește din plin un ales dar/ har de a povesti, autorul stăpânind într-o bună manieră clasică modurile de realizare artistică, între care dialogurile și monologurile se dovedesc vivace, plină de acea savoare autentică a comportamentului individualizat social și psihologic, de acea naturalețe fluentă a radiografierii portretului moral în varii împrejurări. Ca întreaga sa proză, și aceste povestiri despre „oameni și neoameni” pornesc din realități trăite, reușind a contura destul de pregnant și cursiv o perioadă de câțiva ani buni din istoria socială, politică și culturală a Gorjului postbelic, accentul căzând pe abuzurile și ilegalitățile regimului comunist de import, care și-a găsit repede, uneori cu surprindere, iudele și caiafele… Cu mulți din acești ipochimeni cameleonici, învățătorul Sabin Popescu-Lupu a avut de luptat, plătind pe nedrept pentru convingerea exprimată publicistic că Basarabia și Transnistria sunt pământuri românești, sau pentru convingerile sale moral-civice și politice.
Peste tot, ca în întreaga sa opera, triumfă spiritul adevărului și al moralității, multe din aceste proze constituind adevărate „lecții de morală”, chiar dacă ele ating uneori și un timbru „rechizitorial”, vituperant, de pastă epică grotesc-caricaturală. Lupta cu impostura, în general cu „răul” mereu ieșindu-I în cale, se sfârșește cu triumful victoriei raționale, care-i oferă satisfacție și reparație morală. Deși eticismul acesta pronunțat, mai pronunțat decât bunăoară la Ioan Slavici, merge împotriva esteticului, afectându-i statutul axiologic…
Sabin Velican s-a dorit totdeauna un prozator cinstit cu sine și cu cititorii săi, preferând expresia limpede și „pe șleau”, cum se zice, în narațiuni plăcut cursive, netrucând adevărul, nemistificând lucrurile ori lăsându-le în coadă de pește… E o limpezime de cristal, clasică, care cucerește prin franchețe, dar și prin darul/ harul de a povesti, nu povești adormitoare, ci întâmplări la care a fost fie martor, fie actant, marcându-i adesea ultimele decenii de viață (anii 1950-1970). La cei 17 ani de posteritate, lucrarea Amintiri despre oameni și neoameni readuce în fața gorjenilor (și nu numai) figura unuia din cei mai pregnanți scriitori clasici ai acestor meleaguri, unul din puținii condeieri ai vremii înzestrat cu o adevărată conștiință scriitoricească.
Zenovie CÂRLUGEA

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL