Informaţiile despre obiceiurile de iarnă au fost culese de la Ioana C. Radu , Ion Peneşel, Maria Sinescu, Ioana N. Păuna, Nicolae D. Codreş, locuitori ai satului Piscoiu. Unele obiceiuri au dispărut, dar se mai păstrează altele destul de interesante. În lungile nopţi de iarnă, femeile torceau la clacă, gazda servindu-le cu boabe de porumb fiert, fructe sau rachiu.
În ziua de Sfântul Nicolae şi de Ignat, oamenii nu lucrează pentru a fi feriţi de lovituri, boli, vărsat, pentru a nu naşte copii „ pociţi”. La 25 decembrie, este sărbătorit Crăciunul, o mare sărbătoare creştină. În sat, cu o zi sau două înainte, se taie porcul, care este tămâiat ca să nu se apropie dracul de el. Din pielea lui se făceau opinci, dar, mai nou, animalul este „pârjolit” şi nu se mai „jupoaie”. Tot acum vine şi preotul cu Crăciunul. În seara Crăciunului sunt fierte „ maţele”, se prepară „burta”, iar „beşica” porcului este umflată şi dată copiilor să se joace cu ea, iar lăutarii veneau din casă în casă şi cântau melodiile cerute de gazdă. Când se taie slănina, se face, cu un cuţit, în ea o cruce, spunându-se „ Să mâncaţi porcul sănătos”. Tot în seara de Crăciun se mergea la „vrăjit”, care se făcea în casele lui Rică din Rugini, la Marin Sinescu (Ceoponea), Ilie Caragescu, Andrei Anghel. Tinerii se adunau într-o cameră, punând, pe o masă, nouă oale cu gura în jos. Sub acestea se punea o oglindă, boabe de grâu şi de porumb, boabe de fasole, coceni pârliţi, păr de porc, lână, pene de găină, sămânţă de cânepă. Pentru aş afla viitorul şi norocul, fiecare fată îşi alegea o oală. Lâna însemna noroc la oi, iar coceanul era prilej de râs. Tot la „vrăjit”, pe vatra încinsă, se arunca un bob de grâu. În ce parte sărea bobul, acolo se mărita fata. Se cânta la vioară, iar Marin Anghel zicea din fluier Sârba, Resteul, Hora iute etc. În dimineaţa Crăciunului, femeile merg la cimitir să pună lumânări şi să tămâieze mormintele în care se odihnesc pe vecie cei plecaţi în lumea de dincolo, iar când se întorc de la tămâiat dau de pomană din noua carne de porc. Se merge la biserică, se petrece cu vecinii şi rudele, iar seara se merge la horă şi la bal. Cei mici merg cu Sorcova. Colindatul cu Steaua a fost practicat de Victor Peneşel (ştia nouă stele), Ioan şi Constantin Peneşel, Ilie Nicola, Ilie Cârciumaru (Nină), Nicolae Mitran, Constantin şi Titu Golumbeanu. Aceştia ştiau textele şi melodiile de 
la Nicolae Popescu, care le confecţiona şi stelele. Stelele aveau titluri ca „ Steaua sus răsare”, „ Trei crai de la răsărit”, „ O pricină minunată”, „ Doamne Isuse Cristoase”, „ O amar şi grea durere”, „ Adam dacă a greşit”, „ La nuntă ce s-a-ntâmplat”, „ Sfânta Maic-a lui Isus”, „ În oraşul Vitleem”, „ Seara de-astă seară”. Stelarii se adresează gazdei astfel : „ Ascultaţi dumneavoastră /, Cinstiţi oameni buni/, La această stea care s-a născut / Mai înainte de Râmnicul Varlam ! / A răsărit o stea din Iacov/, A mers şi s-a înălţat / Şi a găsit un prunc mic înfăşiat/, În iesle culcat / Şi îngerii cu glas mare au strigat ” şi încep să cânte stelele. La Piscoiu se mai mergea şi cu Vicleiul (Ion V. Badea, Petre Budulan etc.). Maria Bălă afirma că „ oamenii (cinci sau nouă) care mergeau cu Vicleiul purtau cămăşi albe de cânepă, cântau „ Veniţi boieri să privim / Di viflei să vifleim”, avînd o cutie cu ochiuri prin care scoteau păpuşi, şoareci, maimuţe. De Anul Nou este iarăşi sărbătoare. În noaptea dinainte de Anul Nou nu are nimeni voie să doarmă. Se petrecea cu lăutarii, oamenii jucau cărţi, aprindeau lumânări, făceau vrăji şi descântece, ghiceau timpul din anul care va veni cu ajutorul unei cepe cu 12 foi. Foile erau sărate şi, dimineaţa, foile (care reprezentau o lună calendaristică) sugerau care lună este ploioasă şi care este secetoasă. Dacă pomii din grădină sunt acoperiţi de chiciură, în ziua de Anul Nou, în credinţa ţăranilor, aceşti pomi vor avea roade bogate. Dacă, mai demult, se colinda cu Pluguşorul, Brezaia, Căpriţa, Ursul, astăzi, mai mult se urmăresc programele de la televizor, nemaifiind muzicanţi în sat. Se merge încă şi cu Sorcova, confecţionată din crengi de măr pe care se agaţă „boboci” din hârtie colorată şi „ciucuri”. În ziua de 6 ianuarie, de Bobotează, sătenii merg la biserică să aducă acasă apă sfinţită („iazmă”). Se leagă de gâtul sticlei pentru apă fuior de cânepă şi busuioc. De Bobotează, preotul vine să stropească gospodăria cu busuioc şi apă sfinţită. În sat circulă povestea unui cântăreţ de biserică căruia îi plăcea să fure obiecte de prin casele vizitate. Ştiindu-l 
sătenii şi preotul, acesta, la o casă, a spus gazdei să pună pe „corlată” o daltă înroşită în foc. Când preotul cântă „În Iordan botezându-te tu Doamne ( îi şopteşte cântăreţului la ureche „ Stane şterge dalta !, cântăreţul răspunde „O ştersăi şi mă fripsei / …tu-i felul ei”. Cu apa sfinţită luată de la biserică, de Bobotează, se stropeşte via, vitele, casa. Între 16 şi 18 ianuarie, femeile ţin „circovii” de iarnă, nelucrând pentru că este rău de trăsnit şi de pocit. În ziua de 2 februarie, se sărbătoreşte Întâmpinarea Domnului (Stretenia). Dacă ursul îşi vede umbra, vor mai fi 40 de zile de iarnă. În 24 februarie se sărbătoreşte Dragobetele. Tinerii se adună pe la case şi se distrează. Dacă băieţii se joacă cu fetele în această zi, se vor juca tot anul. În postul mare, locuitorii din Piscoiu sărbătoresc Sântoaderul. Se crede că Sfântul Toader are nişte cai care nu iartă pe aceia care nu-i sărbătoresc ziua. În această zi femeile ascund furcile de tors şi nu lucrează. Până a nu se face dimineaţă, localnicii se spală pe cap ca să nu li se pască părul în timpul anului, ci să crească repede şi să fie lung şi frumos, spunându-se „ Dă cosâţa capului / Ca pe coada calului”. În apa de spălat se pune leuştean, busuioc, iarbă mare (aceasta este luată de vinerea). Astăzi, deşi locuitorii din Piscoiu o duc greu din cauza vicisitudinilor vremii, deşi au abandonat multe din obiceiurile strămoşilor lor, speră, ca prin sprijinul autorităţilor locale, a activiştilor culturali, să revitalizeze aceste obiceiuri care le înfrumuseţează viaţa.
Profesor Gheorghe Sinescu
