Operele lui Brâncuși, monitorizate direct de Ministerul Culturii

405

Scandalul generat de spălarea operelor lui Brâncuși de la Târgu Jiu cu jet sub presiune, ca în spălătoriile auto, a determinat ieri Ministerul Culturii să ia decizia de a suspenda protocolul pe care îl avea încheiat cu Primăria Târgu Jiu în acest sens. Anunțul l-a făcut secretarul de stat Radu Boroianu, cel care conduce comisia de experți străini sosiți luni la Târgu Jiu, experți care ieri și-au prezentat și ei primele concluzii trase în urma examinării operelor expuse în cele două parcuri din oraș.
Anunțul lui Radu Boroianu a fost făcut într-o conferință de presă organizată chiar la Primăria Târgu Jiu, de față fiind și expertul Joost Vander Auwera – conservator șef la Departamentul de Sculptură al Muzeului Regal de Arte Frumoase din Bruxelles. Secretarul de stat a menționat că în cursul zilei a avut o discuție cu premierul Victor Ponta pentru a-l informa despre decizia suspendării protocolului în baza căruia Primăria Târgu Jiu era implicată în monitorizarea și îngrijirea operelor, lucruri care, de acum încolo cad în sarcina altor instituții centrale de stat.
Astfel, conform lui Boroianu, Comisia Națională a Monumentelor Istorice, Direcția de Patrimoniu din Ministerul Culturii și Institutul Național al Patrimoniului au obligația monitorizării operelor în perioada suspendării protocolului. „Acest tip de protocol se suspendă până la finalul analizelor profunde privitoare la monumente. Pentru această perioadă nu foarte lungă de timp obligația monitorizării pluridisciplinare asupra monumentelor revine Comisiei Monumentelor Istorice Naționale, Direcției Ministerului Culturii de Patrimoniu, Institutului Național de Patrimoniu, care au obligația ca această monitorizare să se facă pluridisciplinar”, a declarat Radu Boroianu, în declarația sa de presă acesta vorbind la un moment dat despre „Coloana Sărutului”, o combinație de cuvinte între Coloana fără Sfârșit și Poarta Sărutului.
Secretarul de stat a dat asigurări că operele lui Brâncuși nu au fost afectate în mod ireversibil după operațiunile de spălare de anul trecut cu jet sub presiune. El a precizat însă că, anul trecut în toamnă, când a venit la Târgu Jiu pentru a vedea care este starea Porții Sărutului, fusese asigurat că opera fusese spălată cu „apă călduță”, Boroianu declarând că după izbucnirea scandalului în presă a putut urmări și el înregistrările video cu muncitorul care spăla opera cu jet sub presiune.
„Eu nu pot să-l acuz pe bietul om de la capătul furtunului că i-a dat drumul așa. Probabil înainte spălase așa covoare de iută sau camioane. El nu a distrus, termenul e prea grav, a adus unele mici stricăciuni la marginile intervențiilor de dinainte făcute pe bază de var și de pulbere de travertin. Lucrurile sunt reversibile, nimic nu este stricat. Singura chestie mai ciudată, dacă vreți, a fost să constatăm că, după acea intervenție piatra s-a albit. Culoarea travertinului este spre gălbui, deci opera nu s-a îngălbenit, așa cum se afirmase”, a mai spus Radu Boroianu.
La rândul său, Joost Vander Auwera – conservator șef la Departamentul de Sculptură al Muzeului Regal de Arte Frumoase din Bruxelles a explicat faptul că albirea pietrei pe unele porțiuni e datorată unor săruri minerale depuse după spălarea operelor cu apă sub presiune, el menționând că presiunea apei nu a fost un factor care să fi creat distrugeri mari.
„Micile probleme care trebuie rezolvate se vor face prin monitorizarea monumentului. Acesta e un lucru foarte important, iar după monitorizare problemele trebuie discutate în mod transparent și științific și asta trebuie să stea la baza viitoarelor intervenții. Cele mai importante probleme și care trebuie rezolvate sunt date de apariția sărurilor pe anumite zone ale monumentului. Facultatea de Geologie din cadrul Universității București va face studiile de specialitate în așa fel încât să poată fi stabilite tratamentele necesare. Sărurile au apărut ca urmare a intervențiilor cu apă, dar nu sunt niște probleme care să pună în pericol monumentul”, a declarat profesorul belgian.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here