Palmaresul Festivalului “Sara pe deal”

629

O nouă ediţie a Festivalului de romanţe, cântec, joc şi port popular „Sara pe deal” s-a desfăşurat zilele trecute la Ţânţăreni. Câştigători ai acestei ediţii a festivalului au fost desemnaţi Gheorghe Ancuţa, din Bălăneşti, la secţiunea „solişti vocali romanţe”, Luiza Ciudin şi Adriana Soreanu, la secţiunea „solişti muzică populară”, precum şi formaţiile de dansuri populare din Ţânţăreni şi Stoina.

Festivalul de romanţe, cântec, joc şi port popular ,,Sara pe deal” de la Ţânţăreni a ajuns anul acesta la cea de-a VI-a ediţie. Juriul festivalului, alcătuit din Maria Vasilescu (preşedinte de onoare), Stelian Florescu (preşedinte), Iulian Malea, Iuliana Ionescu, Elena Boiangiu şi Mădălina Barangă, a decis ca la secţiunea „solişti vocali romanţe” premiul I să revină Ancuţei Gheorghe, din Bălăneşti, premiul II Mariei Diana Pilea din Ţânţăreni iar premiul III Yasminei Polacek, din Târgu-Jiu. La această secţiune au mai fost acordate şi două menţiuni, ce au revenit Mariei Pârvu, din Ţânţăreni, şi lui Ion-Marian Ivănel, din Dăneşti. Premiile I şi II au fost oferite de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj, în timp ce premiul III a fost oferit de Primăria şi Consiliul Local Ţânţăreni. La secţiunea „solişti muzică populară”, premiul I a fost acordat, ex aequo, Luizei Ciudin, din Pojogeni, şi Adrianei Soreanu, din Bumbeşti-Jiu, premiu II a fost acordat Mariei Vătafu, din Logreşti, şi Elenei Soceanu, din Stejari, iar premiul III a fost adjudecat de Andreea Popii, din Ţânţăreni, şi Anda Gâlcescu, din Logreşti. La această secţiune a fost acordat şi un premiu special, ce a revenit Mariei Cârlugea, din Stejari. Premiile acordate în cadrul acestei secţiuni au fost oferite de Consiliul Local şi Primăria Ţânţăreni. La secţiunea „dansuri populare”, premiul I a revenit formaţiilor din Ţânţăreni şi Stoina, premiul II a fost acordat formaţiilor din Stejari şi Bustuchin, premiul III a revenit formaţiilor din Logreşti şi Căpreni, iar premiul special a fost acordat formaţiei de dansuri populare din Ţicleni.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here