Între dascălii gorjeni de altădată ce au lăsat o urmă de vie amintire se numără și familia inimoșilor teleșteni Tasia și Gheorghe Gârbaciu. În evocarea sa de acum două decenii, profesorul Marin Arcuș, fiu al satului de la izvoarele pârâului Plosca – el însuși monografist al tradițiilor rădineștene și publicist de vocație – încerca o situare a acestei familii în istoria școlii din Rădinești, înființată încă din 1831 și cunoscând apoi etapele unei reale afirmări:
„Între anii 1941 și 1945, în timpul războiului, școala și satul Rădinești au cunoscut o perioadă de mare înflorire, cu rezultate exemplare pe toate planurile, grație inimoșilor și devotaților dascăli TASIA și GHEORGHE GÂRBACIU, din Teleștii Gorjului. Știința de carte și cultura propagate de acești apostoli ai neamului, într-o perioadă de grea încercare pentru țară, sunt de-a dreptul impresionante.” (Terra Litua, Tg.-Jiu, Nr. 1/1997, p. 36).
Rezultatele „excepționale” obținute „în vreme de război” nu au rămas neobservate și nerecunoscute. Vizitată în 1943 de revizorul școlar al Județului Gorj, Școala din Rădinești (la care funcționau doar două cadre didactice din cele patru posturi existente) era găsită într-o „exemplară stare de curățenie”, ținuta elevilor fiind una „aleasă”, iar a doamnei învățătoare „ireproșabilă”. „Este o învățătoare de elită”, consemna în Registrul de inspecții didactice același revizor, remarcând existența unor cercuri funcționale („de gospodărie” cu fetele și de „sericicultură”), precum și implicarea inimoșilor dascăli în organizarea unor reușite serbări școlare și manifestări culturale. Nu putea fi trecută cu vederea existența aici a unei cooperative școlare cu buget propriu, a cantinei școlare și bibliotecii, precum și contribuția de 3000 de lei a acestei unități școlare pentru Palatul Invalizilor.
Răsplătită în 1945 cu gradul I pentru aceste realizări școlare și acțiuni extrașcolare, de Inspectoratul Școlar al Regiunii Craiova, Tasia Gârbaciu își înțelegea misiunea de dascăl cu acea responsabilitate de mai largi ecouri în rosturile comunității, așa cum detaliază în lucrarea sa de grad intitulată „Rolul social și național al școalei de azi”.
Îmbinând „râvna” pe terenul educației cu „dragostea de copii” și „dragostea pentru pământul strămoșesc”, apreciata dăscăliță a Rădineștilor din anii războiului a rămas în istoria acestor locuri drept „o figură pilduitoare, un model demn de urmat.”
Revenită în Teleștii Gorjului, Tasia Gârbaciu s-a apropiat încă din decembrie 1945 de mișcarea literară a ziarului „Gorjanul” din Tg.-Jiu, editat cu mari eforturi începând din 1924 de către Jean Bărbulescu. Îi găsim numele în pagina a 3-a, „Gorjul literar-artistic și cultural”, alături de condeieri mai cunoscuți (Sabin Velican, Ilarie Popescu, C. Uscătescu, Dumitru Tătăroiu, Victor Hortopan ș.a.), îndeosebi între poetesele ce publicau frecvent în acest ziar cu circulație națională: Verona Brateș, Aurelia Stamatoiu-Novaci, Ella Frunză, Ana Barbu, Ileana Busuioceanu, Sanda Rareș, Ecaterina Șt. Manole, Lelița Catrina, Lydia Ganciu ș.a.).
Adăugând profilului său tușele unei reale sensibilități, poeziile Tasiei Gârbaciu pun în evidență o adâncă vibrație melancolică, generată fie de suferința adusă de anii războiului și anii de „pribegie” profesională, fie de trecerea timpului care-i amintește de „pridvorul înflorit/ și mândru-al tinereții” ori de icoana mamei ce visează „comori pe frunte-mi de fecioară”… E o suferință reală, trăită și asumată, exprimând o conștiință a predestinării, ca în poezia populară, ale cărei ritmuri îi decantează aleanurile:
„Foarte verde fir de iarbă
Fir de busuioc,
Tare m-ai născut, măicuță,
Fără de noroc…”
(Cântec, „Gorjanul”, 1-8 decembrie 1945, p. 3)
Nu e suferința austeră a traiului zilnic din viața dimierilor de pe Jaleș din poezia lui Dumitru Tătăroiu, nici cea a unui gorjenism autentic din versurile doctorului Ilarie Popescu, ci îndurerarea unui suflet încercat de-a lungul vieții, a unei condiții feminine aflate „sub steaua nenorocului”:
„Trec anii mei pustii și goi,
Parcă râzând de-al soartei joc;
Trec anii mei purtând cu ei,
Al stelei mele nenoroc!”
(Trec anii!…, „Gorjanul”, 1 – 8 februarie 1946, p. 3)
Amintindu-ne de dictonul horațian conform căruia poezia izvorăște din suferință (Versus indignatio fecit), poeziile Tasiei Gârbaciu au izvorât dintr-o organică nevoie de exprimare, coagulând în imagini poetice și ritmuri clasice, cu tradiție îndelungată în epocă, ca o mărturisire sensibilă și despovărătoare a unui suflet curat și retras în propriu-i destin.
Zenovie CÂRLUGEA
