Cultura

POMPILIU MARCEA – exeget al literaturii contemporane

 | 12 februarie 2018, 00:00 | 0 comentarii | 

Paralel cu lucrările dedicate clasicilor literaturii române, Pompiliu Marcea a publicat statornic studii referitoare la scriitorii contemporani. L-au interesat creațiile durabile, purtând amprenta originalității, din poezie, proză, dramaturgie. A procedat în spiritul cercetării oneste și al bunei-credințe, convins că o ierarhizare infailibilă este imposibil de realizat. Este știut că mari critici s-au înșelat în privința unor autori: Maiorescu îl aprecia pe Th. Șerbănescu și-l minimaliza pe Alexandru Macedonschi, Garabet Ibrăileanu supraaprecia valoarea prozei lui I. Alexandru Brătescu-Voinești, Eugen Lovinescu îl așeza pe G. Brăescu deasupra lui Caragiale, G. Călinescu miza pe talentul aproape inexistent al lui Camil Baltazar. În aprecierea operelor, P. Marcea nu are în vedere doar criteriul estetic, ci convoacă și factorii socio-politici care au determinat plăsmuirea unei creați literare. Periodizarea pe care ne-o propune rămâne valabilă și în zilele noastre. Anii 1945-1947 sunt considerați “de resuscitare a valorilor”, întrucât au apărut cărți dintre cele mai importante. Între 1948 si 1963 se instalează un timp al confuziei valorilor” impus de factorii exteriori care nu pot fi omiși în evaluarea literaturii de atunci. Poeți, prozatori și critici au fost supuși represiunilor, au înfruntat regimul detenției, cadre universitare valoroase au fost înlocuite cu diletanți improvizați sau impostori. În toți acești ani s-au scris doar câteva cărți viabile, întrucât tradiția a fost ignorată, ba chiar boicotată, valorificarea trecutului s-a făcut unilateral. S-a produs o inversare a valorilor, scriitorii minori fiind dați ca exemplu, iar corifeii, etichetați în mod minimalizator. Arghezi, Blaga, Bacovia și I. Barbu erau poeți ”burghezi” idealiști ”reacționari”, singurul progresist și revoluționar fiind A. Toma, devenit și academician. Afirmația că ”O mare inegalabilă epocă de poezie românească devenise un veritabil holocaust” (Concordanțe și controverse, Edit. Eminescu1983, p.258) ne arată cât de eronat era percepută literatura în acei ani. Confuzia valorilor a generat inevitabil ”ofensiva mediocrizării”. Abia după 1963, viața literar-artistică reintră în normal, își recapată demnitatea și încrederea pe care le pierduse. Această a treia etapă a însemnat dreapta ”restabilire a criteriului axiologic”. Se constată o efervescență creatoare într-un climat de libertate artistică, de promovare și afirmare a valorilor autentice. Atât generațiile vechi, cât și cele tinere publică opere rezistente artistic, convingătoare și pasionante. Adevărul este acum integral, fără fard și fără deformări. Dintre cele trei genuri literare abordate de P. Marcea, analizele cele mai pertinente ni se par cele privitoare la genul epic. În studiul ”Romanul politic românesc” sunt fixate mai întâi criteriile pe baza cărora o carte se integrează acestei specii. Tema, conflictul și tipologia trebuie să fie predominant politice, în politic fiind inclus și ideologicul. Sunt comentate romane scrise de Petre Sălcudeanu, Eugen Barbu, Ion Lăncrăjan, Const. Țoiu, Augustin Buzura, D. R. Popescu, Dinu Săraru, Dumitru Popescu, dar în prim plan este așezat Alexandru Ivasiuc ”romancierul cel mai dotat pentru această specie”. Operele sale au în centrul conflictului problema puterii, traumele eroilor sunt politice, existența lor este impregnată de politic, idealurile lor sunt coordonate de factorul politic. Marin Preda este inclus nu doar cu Moromeții II și cu Marele singuratic, ci chiar cu Cel mai iubit dintre pământeni, unde protagonistul este victima unei injustiții de ordin politic, destrămarea căsniciei sale se datorează unui personaj politic, apar personaje cu un rol central în epocă etc. Într-un eseu îl considera un roman de dragoste conjugat cu romanul unei injustiții.Pe autorul Moromeților și al Celui mai iubit dintre pământeni îl vede intrat triumfal, în loja creatorilor noștri fundamentali (un roman memorabil op.cit., p.225). În prezentarea romanelor apărute în anul fertil 1980, P. Marcea valorifica just distincția lui Garabet Ibrăileanu din Creație și analiză: romane analitice, întemeiate pe sondajul psihologic și romane de acțiune, numite cu un termen mai nou comportamentiste. Desigur că nu le vom găsi în stare pură, ci în fiecare vor exista, concomitent o doză de analiză și alta de acțiune. Autori de romane analitice sunt Augustin Buzura, Petre Sălcudeanu, Laurențiu Fulga etc., romanele comportamentiste, întemeiate pe acțiune, pe un conflict exterior, aparțin lui Eugen Barbu, Gabriel Gafița, Platon Pardău. Romanul satiric este cultivat de Mircea Horia Simionescu, Paul Georgescu, Marian Popa. La întrebarea câte vor rămâne, P. Marcea crede că e greu de dat un răspuns. Cât privește Cel mai iubit dintre pământeni, nu ezită să-l considere ”cel mai dramatic roman erotic al literaturii române, în care dragostea apare nu numai ca o ipostază a vieții, ca o vârstă, dar și ca o condiție indispensabilă a ei și ca un criteriu moral fundamental ” (op.cit.p.39)
Când în 1980 a apărut la Edit. Academiei, Literatura română contemporană, vol. I, Poezia, coordonator Marin Bucur, Pompiliu Marcea publica eseul Panorama poeziei românești contemporane subliniind riscurile la care s-au expus autorii tomului. Au existat nemulțumiri în ceea ce privește spațiul acordat unor poeți, caracterul colectiv care a generat fărâmițarea unității de gust, de stil, de viziune și chiar a unității criteriilor (op.cit.p.16). Nici nu s-a găsit totdeauna tonul adecvat, unele capitole fiind descriptive. Din colectivul care a redactat volumul, unii cercetători erau excelenți pentru alte îndeletniciri: folcloriști, istorici de literatură veche, esteticieni. Reacția de negare a sintezei nu se justifică dacă avem în vedere că cei 21 de cercetători au reușit să prezinte 328 de poeți din toate generațiile. Impresia generală de generozitate își are sorgintea în faptul că fiecare cercetător a optat pentru poeții preferați. Volumul trebuie judecat ca o suită de micromonografii, de portrete poetice. Opinia lui P. Marcea nu poate fi nefavorabilă, având în vedere onestitatea, conștiinciozitatea și spiritul responsabil al cercetătorilor. Imaginea poeților nu este falsă, dar nu este nici completă. Eterogenitatea colectivului a determinat și o diversitate a textelor elaborate: unii sunt adepții criticii tradiționaliste în maniera lui G. Bogdan-Duica, alții sunt lovinescieni sau călinescieni, câțiva apelează la mijloace ale criticii noi. Pompiliu Marcea n-a sesizat la vreun autor al volumului o prezentare incifrată așa cum se observă în multe texte critice, chiar mai dificile decât poezia de la care au pornit. Lectura se dovedește agreabilă grație textelor cursive, limpezi și clare. Concluzia este una justă, anume că volumul ”este o încercare nelipsită de lacune și precarități, de a realiza o imagine cât mai fidelă a poeziei actuale”. (op. cit. p.20) În alt loc, P. Marcea se referă la poezia ludică practicată de N. Stănescu, M. Sorescu, Romulus Vulpescu, Mircea Ivănescu, la spectacolul diversității prin care se distinge, la tentația irezistibilă a înnoirilor artistice (Literatura în mers). Proza i se pare mai conservatoare sub raport strict literar, dar și aici constată adâncirea investigației sociale, psihologice și morale, răspunzând criteriului axiologic. Unei literaturi convenționale idilice din “obsedantul deceniu” i se așază, în antiteză, romanul epic comportamentist, analitic și îndeosebi, politic. În fruntea prozei contemporane este așezat Marin Preda, ale cărui cărți marchează transformările atât de adânci petrecute în viața socială, politică, literară din România. Interesante sunt și opiniile lui Pompiliu Marcea privitoare la critica literară. Este necesară supravegherea modului în care comunicăm impresiile de lectură, nu trebuie să ajungem la logofobie, la superstiția cuvântului, la acea autocenzură inhibantă, capabilă să sterilizeze creația. Mandarinatul critic nu poate fi o soluție nici în literatură, nici într-un alt domeniu al vieții spirituale. În locul unei alinieri comode și convenționale, al monotoniei și uniformizării e necesară o diversivitate de opinii, o confruntare a acestora. Atitudinea adoptată trebuie să fie însuflețită de buna-credință, de iubire pentru adevăratele valori spirituale. Cât privește exemplele de “critici excelenți “date de P. Marcea nu toate au dovedit că merită un asemenea calificativ. În final trebuie observat că și atunci când e profund nemulțumit, trist și indignat de vreun articol, Pompiliu Marcea polemizează în termeni decenți. Când Geo Bogza a scris Duhovniceasca pentru a-l denigra pe Tudor Arghezi, Pompiliu Marcea, admirator al autorului Țării de piatră, ar fi dorit doar să aibă puterea de a-l determina să retracteze nefericitele și penibilele afirmații, păstrându-și astfel onoarea și demnitatea sa intelectuală.
Eugen Velican

Semnatura eletronica CertDigital
Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL