Personajele acestei cărţi, personaje care intră în scenă spre a interpreta roluri numai aparent de mică întindere, se confesează şi mărturisesc în fapt, propunând concentrate şi emoţionante profesiuni de credinţă. De credinţă faţă de teatru. Ele sunt provocate de întrebări atent gândite, de legitim interes, privitoare la rolul teatrului şi al actorului în viaţa Cetăţii, raporturile dintre teatru şi poezie, locul întâmplării în devenirile actoriceşti, prezenţa tinerilor actori în peisajul scenic de azi, şi multe altele, ale căror răspunsuri, diverse, se completează reciproc, spre a deveni un colectiv document de epocă.
Celebre, personajele cărţii nu mai au nevoie de prezentare. Numele spun totul despre cei ce le poartă, iar darurile făcute celor ce ştiu să preţuiască nobleţea artei teatrale sunt destinate neuitării. E vorba, se înţelege, de mari actori ai scenei româneşti, de reputaţi regizori şi critici teatrali, cărora poetul şi actorul George Drăghescu a avut inspiraţia inteligentă de a le adresa întrebări ce au dus la răspunsuri care, înmănuncheate într-o carte, se constituie în linii ferme pentru conturarea unui portret colectiv, surprinzându-se astfel trăsături esenţiale ale artistului şi schiţându-se o elocventă configurare a omagiului ce se cuvine a le fi adus oamenilor scenei pentru rodul peren al devoţiunii lor întru gloria Thaliei. Se împlineşte astfel mesajul testamentar, al vizionarului înaintaş care, dintr-un veac, profeţea o luminoasă speranţă: „V-am dat teatru, vi-l păstraţi/ Ca pe-un lăcaş de muze/Prin el curând veţi fi vestiţi/Prin veşti departe duse”.
Care ar putea fi, simplificând, meritele acestei cărţi? Mai întâi, cum deja am sugerat, acela de a aduna mărturiile unor recunoscute, reputate personalităţi ale lumii teatrului, cu precădere actori de mare şi luminos har, iviţi din generaţii diferite, avându-şi locuri distincte în cununa cuprinzătoare, cunună de aur a numelor ce se pot alătura unei îndelungi şi glorioase tradiţii.
Iniţiatorul, „regizorul editorial” al cărţii, are autoritatea spirituală a unui poet care şi-a ilustrat vocaţia prin versuri de sensibilă şi densă emoţie, aşa cum s-au înfăţişat ele de-a lungul unui rodnic exerciţiu liric, început în 1992, prin cartea de debut „Infern de cuvinte” şi continuat cu „Zestre pentru înălţare”, „Urme de înger”, „Tăcerea din cupă”, titluri – metaforă inspirat alese, prin aforismele de profundă meditaţie, din „Jurnalul unui cabotin”, prin mai recenta antologie, „Acasă la greieri”, cărţi girate de comentariile prestigiosului critic literar Gheorghe Grigurcu. Totodată, autorul, şi preţuit actor, cu prezenţe scenice ce-l secondează, ca o oglindă în care se întâlnesc imagini simetrice pe poet, şi-a dovedit devoţiunea pentru teatru, pe lângă rolurile întruchipate, realizând antologii menite să demonstreze că în lumea actoricească sunt prezenţi numeroşi actori şi regizori ce şi-au pus în relief cultul pentru vers, pentru nesfârşitele înfăţişări ale cuvintelor prin merituoase pagini lirice sau epice. Aşa cum o atestă antologiile „Un actor, o poezie”, „Masca de cerneală”, „Actorul şi epigrama”, „Din cuşca epigramistului” întocmite de poetul-actor George Drăghescu.
Acum, iată, la iniţiativa sa, dovedind că a înţeles, dinlăuntrul exprimării lor, exigenţele luminilor scenei, pornesc către cititori, prin răspunsurile a 33 de actori sau oameni de teatru, idei preţioase vizând probleme esenţiale privitoare la misiunea actorului şi a teatrului în general, prin care se deschide o fereastră luminoasă către miracolul unei arte şi a nobililor săi slujitori.
Îmi îngădui să le consider memorabile replici de răspuns la întrebări esenţiale, replici rostite de actori de aleasă vocaţie, care au ştiut să dea viaţă, emoţionând, unor personaje de prim-plan sau de plan secund ale dramaturgiei naţionale şi universale. Memorabile replici de dincolo de scenă, ce aduc noi şi edificatoare argumente, dând astfel legitimitate sentimentelor de respect, de admiraţie ale iubitorilor de teatru pentru cei ce-şi dăruiesc talentul, energiile, viaţa păstrării în puternică şi adevărată lumină a teatrului românesc.
Nicolae Dragoş
