Praznic la Motru de Sfânta Parascheva

851

Sute de credincioşi au trecut, sâmbătă, pragul Catedralei Ortodoxe din Motru, spre a cinsti creştineşte sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, care spiritual este ocrotitoarea municipiului şi hram al catedralei din localitate.
De altfel, în lăcașul de cult s-a aflat și racla cu veşmintele Cuvioasei Parascheva de la Iaşi, care timp de două zile a putut fi atinsă de către credincioşi.
Liturghia a fost săvârşită de părintele paroh Dan Zglobiu, alături de preotul recent instalat Marius Breană, dar şi de preotul, acum la pensie, Dumitru Ciobotea.
Cei peste 250 de enoriaşi, participanţi s-au bucurat de slujbă, iar la final cu toţii au participat la masa de pomenire, pregătită în cortul amenajat în curtea catedralei. Pentru realizarea mesei s-au făcut donații, mai mulți agenți economici contribuind cu produse la agapa respectivă.
S-au dat şi pachete celor nevoiaşi, asta după ce cu o zi în urmă, oameni de bine din localitate au reabilitat troița din centrul localității, unde s-a oficiat o slujbă de resfințire.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here