Preotul ca săvârşitor al euharistiei

417

Săvârşitorul văzut al Euharistiei este preotul sau episcopul ca organ al lui Hristos şi ca reprezentant al Bisericii. Credincioşii trăiesc în aceasta faptul că Hristos care Se aduce pentru ei este deosebit de ei; şi ca atare Se foloseşte de o persoană deosebită de ei şi rânduită de El însuşi printr-o sfinţire specială, ca organ al săvârşirii văzute a Tainelor.

Preotul e sfinţit printr-o sfinţire specială cum şi Hristos însuşi a fost sfinţit, ca om, de Tatăl prin Duhul, pentru aducerea Sa ca jertfă.
Aceasta leagă Euharistia de Biserică. Fiindcă episcopul sau preotul sunt sfinţiţi de Dumnezeu în Biserică şi pentru Biserică, având să săvârşească Tainele în ea şi pentru ea. Căci Hristos care e în cer e acelaşi care e şi în Biserică, ea fiind trupul Lui tainic; nu e alt Hristos cel din cer, decât cel din Biserică. Iar în spatele preotului stă Biserica. El înalţă rugăciunile ei, comunitatea îl acompaniază, el aduce jertfa lui Hristos, ca jertfă pentru Biserică şi într-alt sens ca jertfă a Bisericii.
Uniţi cu Hristos în Euharistie, nu ne mai temem de moarte, cîci purtăm în noi trupul lui Hristos cel înviat ca leacul sau antidotul nemuririi, sau al nestricăciunii eterne, cum numesc sfinţii părinţi Euharistia. “Cel ce Mă mănâncă pe Mine, viu va fi prin Mine“, a spus Mântuitorul; sau: “Cine mănâncă această pâine (care s-a pogorât din cer), viu va fi de-a pururi“; sau: “Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi”.
Căci “cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, rămâne întru Mine şi Eu întru el”.
Cel ce are pe Hristos cel mort dar inviat în sine, prin Euharistie, poate spune cu sfântul apostol Pavel: “Moarte, unde este biruinţa ta? Moarte, unde este boldul tău?”
Este taina jertfei unice şi nerepetabile a lui Hristos în numele tuturor. Este Taina care aparţine naturii Bisericii şi exprimă realitatea acesteia prin excelenţă. Euharistia nu este doar o treaptă de întărire a Botezului, ci exprimă natura Bisericii ca trup al lui Hristos.
Hristos este Mare Preot şi, în această stare, El Se oferă pe Sine însuşi Tatălui şi Se dă pe El însuşi nouă ca hrană spirituală. El este cel care invită şi adună comunitatea, fiind prezent în darurile euharistice într-un mod unic. Euharistia are toate aceste aspecte: Taină, jertfă ispăşitoare, prezenţa lui Hristos prin prefacerea darurilor. În Euharistie are loc o transformare reală, nu o metaforă, de aceea pîine şi vinul devin şi rămân trupul şi sângele lui Hristos.
Iisus Hristos ne cheamă la el zicând:
„Luaţi mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi, spre iertarea păcatelor.”
“Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi şi peste mulţi se varsă spre iertarea păcatelor. Pe toţi ne aşteaptă să ne împărtăşim în Sfântul şi Marele Post al Sfintelor Paşti “
Iconom Stavrofor preot,  Gheorghe Stoichin, Spitalul Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here