Cultura

România între legionarism și comunism!?

 | 27 aprilie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

„Epurarea masivă” efectuată în administraţie şi învăţământ a avut o lipsă acută de cadre. Se impunea imperios înlocuirea lor. Dar se dorea numirea unor persoane „de încredere”, devotate noii orânduiri sociale care se profila la orizont. De aceea, în anii 1944 – 1946, Partidul Comunist şi-a pus problema creşterii sale numerice (se ştie că înainte de 1944 numărul membrilor săi nu depăşea 1000)!1000!?
Atunci s-au grăbit lichelele, simţind din ce parte bate vântul, să se înscrie în partid. Au reuşit mai ales cei cu origine muncitorească sau aceia care suferiseră, într-un fel sau altul, consecinţele politice ale mişcării legionare şi ale regimului antonescian. Dar au izbutit să se strecoare în Partidul Comunist şi mulţi foşti legionari, obscuri, mai ales cei care între timp îşi schimbaseră domiciliul şi nu erau cunoscuţi în noua localitate. Ajunsese să circule în popor „o vorbă”: Căpitane, nu fi trist Garda merge înainte prin Partidul Comunist.”1
Dar TIMPUL, TIMPUL este cel care are principala „funcţie” de a dezvălui ADEVĂRUL:
„Au trebuit ani de zile pentru a avea o conştiinţă completă asupra nazismului, pentru că depăşea ceea ce se credea posibil şi pentru că imaginaţia omenească nu putea să-l perceapă. S-ar putea întâmpla la fel cu comunismul, ale cărui acţiuni au deschis o prăpastie atât de profundă şi au fost protejate, cum a fost şi Auschwitz-ul în 1945, de neverosimil, de incredibil, de negândit. Timpul, a cărui funcţie este de a dezvălui adevărul, îşi va face, poate, încă o dată DATORIA!”2
Despre ce a însemnat comunismul pentru România, se exprimă foarte plastic şi pe înţelesul tuturor istoricul Neagu Djuvara, în capitolul: „Instalarea forţată a sistemului comunist”.
„Regimul, desigur, a avut realizările lui: a redus considerabil analfabetismul, dar când pui învăţământul în slujba exclusivă a unei ideologii străine şi mincinoase, şi suprimi cu sălbatică brutalitate orice libertate de gândire, nu anulat- oare TOT câştigul alfabetizării? S-a întins reţeaua şoselelor asfaltate (de calitate submediocră, s-au dublat liniile de cale ferată, mai cu seamă s-au construit multe uzine, accelerând forţat industrializarea ţării, ceea ce a dus în mod fatal la o urbanizare precipitată şi de calitatea cea mai proastă. Într-un cuvânt, totul s-a făcut PROST. Afirmaţia că realizările din această perioadă n-ar fi fost posibile fără regimul comunist e ridicolă. De pildă, pentru reconstrucţia Europei de Vest, după cumplitele distrugeri ale războiului, americanii au promovat faimosul „Plan Marshall” (după numele generalului fost şef de stat Major, apoi secretar de stat – adică ministru de externe).
Acest plan de ajutorare economică, eşalonat pe mai mulţi ani, a permis revenirea la normalitate a jumătăţii apusene a Europei. Când unele state din zona comunistă, de pildă Cehoslovacia, au vrut şi ele să beneficieze de acest program, Uniunea Sovietică s-a opus categoric. Închipuiţi-vă ce ar fi devenit ţara noastră, dacă ar fi putut profita şi ea de această MANĂ CEREASCĂ!
În schimb, sovieticii ne-au stors cât au putut cu celebrele lor SOVROM-uri şi ne-au silit să avem o economie de tip sovietic, cu o industrie nesănătoasă”.3
„Pe termen lung, Dej aduce însă o grea lovitură mentalităţii politice româneşti. Împiedicând orice destabilizare în anii ’50, el menţine partidul comunist într-o scleroză de grup mafiot orb şi nepăsător la orice altceva decât propria menţinere la putere, cu orice preţ.
Un corolar este că atitudinile civice, oricum foarte slabe, sunt practic desfiinţate pe încă zece ani.
În fine, tot Dej inventează spre sfârşitul perioadei, cum vom vedea, compensaţia mitică la totală prăbuşire a politicului românesc în obedienţă: „PATRIOTISMUL”.4
Despre guvernarea Gheorghe Gheorghiu – Dej întâlnim unele „amintiri” ale pensionarului de 79 de ani, din satul Bolboceşti, comuna Albeni, fost diacon de biserică şi apoi diriginte de poştă în anii comunismului.
Iată ce-şi „aminteşte” despre colectivizarea din Albeni, Raionul Gilort, Regiunea Oltenia:
„Din 1945 şi până în 1962 s-a dus o luptă crâncenă pentru a forţa pe tovarăşi să se înscrie la colectiv, modelul sovietic.
Metoda a fost copiată de la Uniunea Sovietică, moşierii şi chiaburii fiind arestaţi sau deportaţi. Pământurile lor fiind împărţite la ţăranii săraci prin Legea sau Decretul 308, după care au fost forţaţi să treacă şi să se înscrie în G.A.C. Pentru a părea mai înfiorătoare lupta pentru colectivizare, PARTIDUL trimitea delegaţi din fabrici, securişti şi activişti de partid, ca să ducă muncă de „lămurire” a ţărănimii pentru a intra în colectiv. Acest „război” nedeclarat, urmărea lichidarea proprietăţilor şi implicit a ţărănimii, cea mai numeroasă clasă a R.P. Română, în vremea respectivă, mi-aduc aminte că într-o zi din anul 1962 a intrat la noi în casă o echipă de activişti de partid, în frunte cu securiştii Haita şi Ştefănescu (nu aveau aceste nume – erau sub acoperire!), Greere Nicolae, Preşedintele Sfatului Popular, Iancu Maria – moaşa comunală, Popescu Elena – învăţătoare şi alţii.
I-am invitat să ia loc, dar m-au refuzat. Unul dintre ei, se pare securistul Haita, mi s-a adresat mie, ca să fac cerere de a intra în G.A.C. Eu i-am răspuns timid că nu pot, pentru că pământul este al soacră-mii!/ I-am explicat, din nou, politicos, că nu pot să fac acest lucru, pentru că nu eu sunt stăpân, la care acesta, răstindu-se, a zis:
– Mă, tâlharule! tu scuzi bătrânii, ca să nu te înscrii în colectivă? La picioarele mele aveam un scaun mic, cu patru picioare de lemn, din care unul se desprinsese şi căzuse. Securistul Haita a pus mâna pe piciorul de lemn al scaunului, ce era căzut, şi a vrut să-mi „croiască” capul cu el. Noroc cu moaşa comunală – Iancu Maria – ce a intervenit spunând:
-Lăsaţi-1, tovarăşe Haita, că este tânăr şi nu ştie ce vorbeşte! O să-l lămurească tovarăşa învăţătoare Popescu Elena, despre „avantajele” intrării în colectivă…
Seara am făcut cerere de intrare în colectivă, şi eu şi soacră-mea, pe care i le-am dat preşedintelui Sfatului Popular Albeni – Greere Nicolae. Alt drum sau cale nu aveam! A urmat dezastrul adus de colectivizare, în loc să culegem roadele şi holdele promise, am ajuns că adunăm „minciunile” şi să
răbdăm foametea şi sărăcia”5
„Comuniştii şi-au demonstrat lipsa de scrupule prin intentarea unui proces șefului Partidului Țărănesc, Iuliu Maniu, în vârstă de 74 de ani, prin condamnarea lui la închisoare pe viață (Maniu a murit la închisoarea de la Sighet, în 1953).
1. Adrian Neculau, Viaţa cotidiană în communism, Editura Polirom, Iaşi, 2004, pp. 49-50
2. Besançon, A., Mémoire et oubli du communisme, 1997 – 1998, p.793.
3. Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Bucureşti, Humanitas, 2000, pp. 223 – 224.
4. Magazin istoric, anul XXXVII-serie nouă-nr.6 (435), iunie 2003, p. 35.
5. Popescu Ion, născut 1 iunie 1930, satul Bolbocești, comuna Albeni, pensionar, Amintiri despre colectivizare (Manuscris)
prof. filosofie-istorie Voicu T. Teodor

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL