Rondeluri moderne

922

Ca formă fixă de poezie, rondelul a apărut în Franța medievală sub denumirea de rondeau, legat de muzică și dans ca parte a unei simfonii, în decursul anilor forma sa a evoluat din Evul Mediu, începând cu Adam de la Halle și Guillaume Machant până la Alfred de Museet și Theodor Banville din epoca modernă.
În literatura noastră genul a fost ilustrat de Cincinat Pavelescu și mai ales de Alexandru Macedonski, autorul Poemei rondelurilor apărută postum, în anul 1927, urmat de Leonid Dimov, Cicerone Teodorescu și acum, iată, Ion Văleanu-Vâlceanu Cu rondelul pe ronduri cu restricție la circulație, Editura Reprograf, Craiova, 2017-un titlu de un umor și o semnificație aparte.Forma fixă de rondel (model de poezie și armonia versurilor Al. Macedonski) este alcătuit din treisprezece versuri (3 catrene+1vers). Versurile 3 și 4 de la prima strofă se repetă ca versuri 7 și 8 la catrenul al doilea, iar după strofa a treia se repetă primul vers ca o concluzie a celor expuse, un fel de poantă epigramatică. În raport cu constrângerile formelor clasice, rondelul modern apare în formă mai liberă ca și poezia modernă/transmodernă. Simultan cu forma de rondel au evoluat și alte forme de poezie fixă precum sonetul, glossa, terțina, gazelul și pantumul care, de asemenea, în mult situații, apar cu modificări formale, în funcție de sensibilitatea poetului.Gorjeanul nostru din Țicleni, Ion Văleanu-Vâlceanu, autor a cincisprezece opere, versuri și proză, acum adună poemele publicate în cotidianul Gorjeanu și alte poeme-rondeluri într-o carte cu o grafică de excepție.Socotindu-se un continuator al lui Macedonski, autorul propune drept motto un catren specific:
Rondelul lui Macedonski, buturuga mică
A răstrurnat carul cu poezie,
De atunci i se poartă pică,
E tratat cu amnezie.
De asemenea, înainte de a arăta similitudini între rondel și epigramă, tabletă, aforism, pamflet ș.a., apare un catren pro domo:
Rondelul fiind o specie mai rară
Aprope că s-a uitat,
De ceea trebuie cultivat
În grădina literară.
Socotind rondelul „supărat” și „pe cale de dispariție”, Ion Văleanu-Vâlceanu prezintă poeme-rondeluri care vizează politica, morala, rondeluri ale proverbelor românești și rondeluri proverbializate în mărunțișuri cotidiene, oferindu-ne o imagine cvasicompletă a societății românești de azi.
Din cadrul general al politicii, cu umor și ironie, mergând uneori până la satiră și pamflet, autorul ia în vârful peniței partide politice și instituții principale din țara noastră (DNA, Cotroceni, Guvern…)
Precum cândva poștalionul
Când se schimbau caii înspumați
Așa schimbă P.S.D. guvernul
Cu penali nepenalizați.
sau
Are doctrină iohanistă
Noul partid liberal,
A renunțat la cea brătienistă
Călătorește pe alt cal.
În cadrul partidelor, evident, există lideri și politicieni surprinși în diferite ipostaze, între aceștia aflându-se și alte personaje importante, precum Hans Klemm ș.a.
Liviu a realizat programe
Pentru zilele de post,
Sau după un chef cu dame
Când, devenise anost.
*
„Punct și de la cap”
A spus Verner la întronare,
S-a înțeles că de rudele lui Băse, vă scap,
Ca după aceea, eroare.
De la pașopt încoce
Tot lupt mereu
Să reușesc a face
Un „guvern al meu”

Mi-am dorit un lucru bine făcut,
Un lucru în stil nemțesc,
În care să mă regăsesc,
Dar n-am putut.
*
În versiune contemporană
Atrage clientela, drăguța,
Noi ai noștri și coana Codruța
Aplicăm legislație europeană.
*
Ne ponegrește Monica Macovei
În Uniunea Europeană, țara,
Fără lipsă de temei
I se scurge veninul, gargara.
*
Când pe cineva în peniță ia un rondel,
Fie cât de mare acel ipochimen,
La Cotroceni sau Hans Klemm,
Nu-i salvat nici de Bruxelles.
Alte rondeluri prezintă modul cum se înstrăinează glia românească, cum se taie și se vând pădurile la străini, chiar dacă, încă, „codru-i frate cu românul”.
Referindu-se la problemele de morală sau etică social-politică, autorul are în atenție munca ce „odinioară înnobila”, țara denigrată, omul lup pentru om sau cum ar fi zis latinii: homo homis lupus est, bădărănia, cultul personalității ( Pretinde că-i buricul pământului/ Că a prins pe Dumnezeu de picioare,/Dar, pigmeul n-a atins nici vârful Parângului/ Nu l-a luminat vreo rază de soare.), slugărnicia (N-are coloană vertebrală/ Sufletul îi e susținut de o țeapă,/ De aceea i se prăvală,/ Demnitatea la pământ îi scapă).Unele personaje ale autorului sunt Gică Contra, altele sunt închipuite, infatuate, se fac frate cu dracul (Se poate pune o întrebare/ De ce să te faci frate cu dracul?/ Răspunsul vine, prin urmare,/ Ca să treci lacul), alții acționează în haită că e mai profitabil sau taie frunză la câini … Capitolul al III-lea cuprinde Rondelul proverbelor românești. Aici, avem de observat că proverbele par a se confunda cu expresiile frazeologice-sclipiri de spirit-ce conțin o mare înțelepciune moștenită din străbuni. În legătură cu cele treizeci și opt de rondeluri care au la bază proverbe/expresii românești, aproape că e suficient a menționa doar unele titluri și versuri edificatoare pentru a avea o imagine a ideilor generate de acestea. Apa trece,/ Pietrele rămân /,Valurile n-au putut să înece/Istoria poporului român. Urmează altele precum: Vorba ce zboară nu se mai întoarce sau cum au zis latinii: Verba volant, scripta manent, Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor. Vinul, țuica cui îi place, n-are cu ce să se-mbrace, Bărbatul ține cheia, dar fereastra deschisă ( Nu se crăpase de ziuă:”Nevastă, de unde ai venit?”/ „Am pus la rațe apă-n piuă”,/Crezu și adormi liniștit), Și găinile cântă câteodată, A fluirat în biserică, Cine se bagă între lupi trebuie să urle, Corb la corb nu-și scoate ochii (Într-adevăr, ochii nu și-i scot,/ Dar nici nu-i închid,/ Când ei socot/ Că-s interese de partid), Lupul își schimbă părul, dar năravul ba ( P.D.L.-iștii reușiră/ Țara să o vandalizeze/ Iar acum ieșiră-n față/ S-o iohanizeze).Lucrarea se încheie cu Rondelul proverbializat în mărunțișuri cotidiene pe patruzeci și șase de pagini. Mărunțișuri-mărunțișuri, dar, tot pe un spațiu larg, se abordează probleme importante și mereu actuale. În continuare, menționăm câteva teme și, prin selecție, versuri corespunzătoare. Incipitul se face cu Rondelul unui interlop care (Intră-n afaceri dubioase, / Având un scop,/ Să facă averi fabuloase/ Să ajungă în top…), după care, alte rondeluri referitoare la ploaia în pădure, cel care o ține tot așa, un pierde vară, un scriitor proscris, toamna vieții, Rondelul unei poezii schiloade (Fără cap și fără coadă, Fără iambi, fără trohei,/ E poezia schiloadă,/ Ăsta fu destinul ei. // Fără iambi, fără trohei,/Căzu criticilor pradă,/Fără cap și fără coadă/Ești de râsul poeziei. // Totuși, autorul te scoate la paradă/ În paginile revistei/ Crezând că bine o să-ți șadă/ Fără iambi, fără trohei… Fără cap și fără coadă.), binomul cu mai multe monoame sau Rondelul transmodernismului (Dacă partidul e în toate/ Transmodernismul nu-i mai prejos/ Transinsistă cât se poate/ E transambițios…) Alte teme se referă la hăulit, la dor, iubirea la prima vedere, capra vecinului, femeia distinsă, eternă poveste, speranța pierdută, cel cu musca pe căciulă, Rondelul unui popas (Tranziție, te rugăm frumos/Să facem un popas!/ Să savurăm al democrației folos/ Îndeosebi, să vedem câți am rămas…), Rondelul lumii prezente ( „Lumea e ca lumea/ Și ca dânsa suntem noi”/ Eminescu nu glumea/ Povestea un tărăboi…) și Rondelul unui viitor previzibil: „La trecutu-ți mare/ Mare viitor”/ Istorică urare/ A poetului național, de țară iubitor. // Mare viitor/ Ni-l dorim fiecare,/ La trecutu-ți mare/ Dar, speranțele mor. // Și de înțeles este ușor,/ Viitor de colonie/ Scumpă Românie,/Mare viitor…/ La trecutu-ți mare. Așadar, Cu rondelul pe ronduri cu restricție la circulație, Ion Văleanu- Vâlceanu, cu umoru-i, ironia și chiar satira pamfletară caracteristice, a intenționat și a reușit a oferi lectorului variate stări de amuzament, dar și neliniște și îngrijorare față de anumite tare ale vieții social-politice și morale din societatea românească într-o perpetuă și păgubosă tranziție, care nu prea duce la ceea ce, cu toții, am visat în 1989.
Marin I. Arcuș

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here