Cultura

Să mulţumim lui Dumnezeu! Duminica a XXIX-a după Rusalii (a celor zece leproşi)

 | 12 ianuarie 2012, 16:38 | 0 comentarii | 

popaIntrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe, şi care au ridicat glasul şi au zis: ,,Iisuse, Învăţătorule, fie-„Ţi milă de noi!” Şi văzându-i El le-a zis: ,,Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu.

Semnatura eletronica CertDigital

Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samaritean. Şi răspunzând Iisus a zis: ,,Oare nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? „ Şi i-a zis: ,,Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit.” ,,Orice faceţi cu cuvântul sau cu lucrul, toate le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu şi Tatălui.” Iată un motto cum nu se poate mai potrivit pentru învăţătura pe care o pune în lumină pericopa evanghelică a acestei Duminici. În cuvintele citate, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă ca toate să le facem în numele Domnului nostru Iisus Hristos; de asemenea ca, prin Hristos, să mulţumim lui Dumnezeu –Tatăl. Pe ,,toate” din prima parte a acestui îndemn apostolic trebuie, desigur, să-l aplicăm şi la a doua parte a lui: adică să mulţumim pentru toate lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos. Într-adevăr, cel care-L cunoaşte pe Dumnezeu şi voinţa Sa de mântuire a oamenilor va ajunge să-I mulţumească nu numai pentru cele bune, ci şi pentru necazuri şi suferinţe, pentru ,,cruce”. Căci, în planul lui Dumnezeu, toate acestea conduc la curăţirea de patimi şi la sfinţirea noastră. Şi bunătatea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu purtarea Sa de grijă pentru noi( Providenţa Sa) nu sunt deloc mai puţin prezente în necazurile pe care El vi le îngăduie decât darurile şi binecuvântările Sale. Un om sfânt nota această experienţă a vieţii sale în Hristos: ,,E multă vreme de când văd în orice lucru care mi se întâmplă în viaţă o manifestare a purtării de grijă a lui Dumnezeu.” Având acest discernământ, recunoscând adică prezenţa a tot iubitoare şi lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu în toate întâmplările vieţii, cum să nu-l mulţumim, din adâncul inimii, pentru toate?” Nu oricine însă poate să dobândească această înţelegere şi să fie în stare de a mulţumi sincer lui Dumnezeu în orice situaţie s-ar afla, chiar în cea mai grea. Ca să ajungi aici, pe această culme a înţelegerii duhovniceşti, trebuie să porneşti de la prima treaptă. Iar această primă treaptă nu este alta decât aceea de a mulţumi lui Dumnezeu pentru binefacerile vădite pe care El le revarsă în viaţa ta. Dar vai, cât de puţini sunt aceia care ajung să înţeleagă şi să facă chiar şi acest lucru elementar, adică să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale! Evanghelia acestei Duminici ne arată, într-adevăr, cât de puţini sunt cei ce ştiu să mulţumească lui Dumnezeu, chiar şi atunci când se bucură din partea Sa de cele mai mari daruri. Mântuitorul se afla pe ultimul Său drum spre Ierusalim de dinainte de patimile Sale. Era drumul Său spre moarte, al cărui dramatism este bine scos în evidenţă de autorul Evangheliei a treia. Deci, pe când Mântuitorul se afla undeva între Galileea şi Samaria, aproape de intrarea într-un sat, a fost întâmpinat de zece leproşi , care strigau de departe: ,, Iisuse, Învăţătorule, fie-ţi milă de noi!” O , cum s-ar fi putut să nu-I fie milă Domnului de aceşti oameni nenorociţi. Cât de mare I-a fost mila pentru ei se vede şi din faptul că n-a amânat nicidecum răspunsul Său de iubire, nu le-a pus nicio întrebare, nicio condiţie-nici măcar aceea de a-şi mărturisi credinţa, cum a făcut în alte cazuri. N-a săvârşit însă vindecarea pe loc, în ochii tuturor, căci voia să evite popularitatea zgomotoasă pe care o astfel de vindecare I-ar fi atras-o. Pur şi simplu, i-a trimis să se ducă să se arate preoţilor, cei care, după Lege, trebuiau să constate vindecarea. Leproşii L-au ascultat, ceea ce, de altfel, a fost un semn de credinţă din partea lor. Dar pe când se duceau –şi, desigur,înainte de a fi ajuns la preoţii la care au fost trimişi-toţi cei zece s-au curăţit de lepră. Unul însă care era samaritean I-a exprimat recunoştinţă faţă de Binefăcătorul Său, ceilalţi nouă erau iudei. Se vede însă că pentru samariteanul acela instanţa supremă o reprezintă acum Iisus, Mântuitorul său-Recunoaşterea din partea preotului putea să mai întârzie! Simţământul lui curat şi frumos şi-a primit răsplata. Dacă pentru ceilalţi nouă Iisus are un cuvânt amar de reproş (v 17-18), samariteanului recunoscător Iisus i-a zis: ,,Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit” (v 19) . Astfel, la darul vindecării trupeşti, Binefăcătorul dumnezeiesc a adăugat darul infinit mai mare şi de nepreţuit al mântuirii. Un dar ( har) pe care el avea de acum înainte să-L pună în lucrare în viaţa sa de credinţă şi de fapte bune; adică în viaţa sa de ucenic a lui Hristos, ceea ce a şi devenit, desigur, din chiar acel moment. Urât lucru a fost lipsa de recunoştinţă a celorlalţi nouă! Aceasta cu atât mai mult cu cât nimeni nu le-ar fi putut face acest bine atât de mare. Era o credinţă fermă a celor vechi că lepra numai Dumnezeu o poate vindeca. Drepţii Vechiului Testament nu puteau decât să se roage lui Dumnezeu, ca El să dăruiască vindecarea. Iisus însă este Dumnezeu. El poate să poruncească şi acestei boli îngrozitoare. Într-o altă împrejurare, unui lepros care îşi mărturiseşte credinţa că el îl poate curăţa de lepră, Iisus îi răspunde simplu: ,,Voiesc, curăţeşte-te!” . Şi notează evangheliştii-îndată s-a dus lepra de la El.” Cei zece leproşi au apărut în întâmpinarea Domnului şi I-au cerut cu o ultimă licărire de nădejde să aibă milă de ei. Şi erau, într-adevăr, vrednici de milă. În neagra lor decădere, cei nouă care erau iudei uitaseră până şi ura tradiţională a iudeilor faţă de samariteni. Suferinţa îi înfrăţise. Cum s-au văzut însă vindecaţi, n-au mai putut sta împreună. Vechile patimi au ieşit iarăşi deasupra. Iudeii îţi pregătesc reintrarea în lumea lor ,,normală”, în care nu este loc şi pentru samariteni. Ura şi discriminarea şi-au reluat dreptul în mentalitatea lor. Şi iată-l pe sărmanul samaritean întorcându-se singur. Dar se pare că, bine ,,orientaţi”, cei nouă iudei îşi fac socoteală că nici pentru Iisus nu este loc în lumea ,,normală” în care se grăbesc ei să-şi ia din nou locul. Dar, iubite frate, ia bine aminte! Nu cumva eşti şi tu unul dintre aceşti nerecunoscători şi ingraţi? Vei zice: ,,N-am fost niciodată lepros! Şi nu ştiu ca Iisus să-mi fi făcut vreun bine atât de mare ca cel pe care l-a făcut celor zece leproşi!” Dar recunoşti măcar că ţi-a făcut vreun bine! Şi nu cumva te înşeli când zici că n-ai fi avut nevoie şi n-ai fi primit niciodată de la Domnul un mare bine? Căci, oare nu e păcatul, din care Hristos te-a scos prin jertfa Sa, o boală cu mult mai urâtă şi mai gravă decât lepra? Nu se foloseşte în mod obişnuit, pentru această boală grea dumnezeirea de ,,lepra păcatului”? Mai zici că n-ai fost atins de lepră? Mai îndrăzneşti să pui la îndoială că Hristos este singurul tău vindecător, Mântuitorul tău? Şi atunci ce-i cu gândurile tale hulitoare, ce-i cu îndoielile şi cu precauţiile tale nevrednice? De ce nu eşti încă la picioarele lui Hristos? Amin!

Preot Iconom Stavrofor, Dumitru Dumitraşcu

 

 

 

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL