Sărbătoare Arhierească la sfințirea Bisericii din Parohia Poiana de Sus, Comuna Turburea, Protopopiatul Tg. Cărbunești, Gorj

1350

În Duminica a 30-a după Rusalii (27 noiembrie 2016), Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un ales sobor de preoți și diaconi în frunte cu Părintele protopop, Pr. Iulian Mărgineanu și cu Părintele Protopop, consilier cultural, Pr. Grigore Vulcănescu, au săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba de sfinţire a Bisericii cu hramul «Sfântul Ioan cel Milostiv» din Parohia Poiana de Sus, Comuna Turburea, Protopopiatul Târgu Cărbunești, în prezenţa credincioșilor din comună şi din localităţile învecinate.

“Bunul Dumnezeu ne-a arătat că a sosit momentul să se ridice aici un sfânt lăcaș, în amintirea înaintașilor”
Piatra de temelie a sfântului lăcaș a fost pusă la 27 iulie, anul acesta, în cinstea pomenirii înaintașilor satului, cu prilejul împlinirii a 500 de ani de atestare documentară a localității Poiana de Sus și în timp de câteva luni s-a construit cu sprijinul Consiliului local, al primarului localității și al credincioșilor care au contribuit cu mijloace materiale și financiare la temeluirea Bisericii-Capelă din comună. Acordurile la strană au fost asigurate de către Grupul psaltic al Catedralei Mitropolitane «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie» din Craiova. Cele câteva sute de credincioși prezenți la sfânta sărbătoare, înainte de a trece prin altarul bisericii, au avut prilejul să se închine la moaştele ocrotitorului sfântului lăcaş (mâna dreaptă a Sfântului Ierarh, Ioan cel Milostiv, care a fost Patriarhul Alexandriei), aduse spre cinstire şi închinare de la Biserica «Postelnicu Fir» din Craiova, prin grija Preacucernicului Părinte Protopop, Pr. Grigore Vulcănescu, consilier cultural al Mitropoliei Olteniei. La sfârșitul oficierii Sfintei Liturghii, Preotul Paroh Nicolae Călinoiu, care a fost prohirisit la rangul de iconom stravrofor a spus: “După ani și ani, Bunul Dumnezeu ne-a arătat că a sosit momentul să se ridice aici un sfânt lăcaș, în amintirea înaintașilor care au viețuit în aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu”, iar d-l Primar Ion Bârcă, după ce a primit «Crucea Sfântului Nicodim» a subliniat că “la doar câțiva ani, Dumnezeu a adus din nou pe Mitropolitul Olteniei la sfințirea unei biserici, spre bucuria locuitorilor acestei comune”, după care au primit gramate chiriarhale de mulțumire din partea Mitropoliei Olteniei: Consiliul local al Comunei Turburea, Preotul Mihai Dragă și d-na preoteasă Ana Dragă, domnul Meșteru Constantin.

“Este o bucurie pe care n-o putem exprima în cuvinte, pentru că ne vedem din nou, ca să sfințim biserica din Poiana de Sus”
În cuvântul de aleasă învățătură duhovnicească prezentat în fața credincioșilor prezenți la slujbă, Parohia Poiana de Sus, Comuna Turburea (3)Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu a spus: “Este o bucurie pe care n-o putem exprima în cuvinte, pentru că ne vedem din nou, de data aceasta, ca să sfințim biserica din Poiana de Sus, în locul pe care dumneavoastră l-ați dorit și care s-a realizat și prin rugăciunile celor care odihnesc în cimitirul acesta și ale sfinților, mai ales ale Sfântului Ioan cel Milostiv, care a primit această biserică în ocrotirea sa și în grija sa! Sfântul Ioan cel Milostiv este un părinte al bisericii care s-a ostenit și care a primit de la Dumnezeu, după nevoința sa, cununa Împărăției cerurilor și este așezat între sfinții Lui Dumnezeu. Se bucură în Împărăția cerurilor de locul cuvenit al ierarhilor, al celor plăcuți Creatorului nostru, care se roagă permanent pentru noi. A fost posibil acest lucru, prin grija Părintelui consilier, Grigore Vulcănescu, a părinților de la biserica unde sfântul își are locul de veghe și de rugăciune. A venit astăzi mâna sfântului, pe care dumneavoastră o aveți acolo în față, și să nu treacă nimeni fără să sărute mâna sfântului, pentru că aduce mult folos, aduce pace sufletească și multă grijă din partea Lui Dumnezeu pentru cel care se închină cu multă credință și evlavie la această sfântă «relicvă», la aceste sfinte moaște ale Sfântului Ierarh Ioan cel Milostiv”, a apreciat Mitropolitul Olteniei, după care s-a aplecat cu atenţie asupra semnificaţiei Pericopei Evanghelice a Duminicii a 30-a după Rusalii, vorbindu-le celor prezenţi despre acel om bogat, care avea multe bogăţii, dar care pe lângă alţi bogaţi, se gândea la Împărăţia Lui Dumnezeu! De aici, vedem că sufletul omului nu se mulţumeşte doar cu lucrurile materiale, cu mâncarea şi cu băutura care aduc satisfacţie şi bucurie numai pentru ziua de astăzi, deoarece: “Ştim că bogăţia va rămâne după noi, aşa cum vedem pe cei din morminte, care nu au luat nimic din casa lor, ci, au mers cu mâinile goale la cimitir, unde trupurile au putrezit, dar, sufletele lor sunt în Împărăţia cerurilor! Deci, bogatul din Evanghelie, preocupat de grijile lumeşti, totuşi, mai are timp să se gândească şi la suflet. Lucrurile pământeşti trag în jos sufletul nostru, căci lucrurile acestea ne fac de multe ori să uităm de rugăciune, ne fac să uităm de Sfânta Liturghie, ca să lucrăm pentru trup, pentru cele pământeşti şi pentru grijile din lumea aceasta! Lucrurile pământeşti şi bogăţia lumii acesteia rămân după noi, şi poate rămân acelora care ne sunt vrăjmaşi zi de zi, a precizat cu subtilitate Chiriarhul nostru, fiindcă nu e bine să ne legăm viaţa de cele trecătoare, trebuie să nu ne punem nădejdea în bani sau în mâncare, ci, să cugetăm la lucrurile superioare, la cele duhovniceşti, unde nu e întristare, nici suspin, iar cele lumeşti şi grijile noastre, numai Dumnezeu le ştie cu adevărat”!

“Aceia care zidesc «Casă Lui Dumnezeu», vor fi răsplătiţi de către Mântuitorul nostru, Care nu Se lasă niciodată datornic nouă”
În încheierea cuvântului său de aleasă învățătură duhovnicească, ÎPS Părinte dr. Irineu i-a felicitat pe toţi cei care s-au ostenit la zidirea şi înfrumuseţarea sfântului lăcaş de închinare și de rugăciune, deoarece având biserica în sprijinul nostru, în ajutorul nostru: “Să o cinstim întotdeauna şi să nu ne Parohia Poiana de Sus, Comuna Turburea (4)lăsăm niciodată amăgiţi de diavolul cu amânarea! Să nu amânăm pocăinţa de la o zi la alta! Pentru că diavolul este acela care ne amăgeşte! Ne face să credem că viaţa noastră de aici este fără de sfârşit! Suntem de multe ori bolnavi, dar, nu ne întoarcem la pocăinţă şi nici nu mergem la biserică! Ajungem la o vârstă înaintată, şi, totuşi, pierdem timpul! Dar, moartea vine pe nesimţite, fără să ne întrebe, şi deodată ne aflăm în faţa judecăţii, când vom fi întrebaţi de cele ce am făcut în lumea aceasta! Paşii noştri ne sunt număraţi, atunci când venim la biserică! Pentru orice pahar cu apă, pentru orice milostenie, avem un loc în ceruri, dacă o facem pentru mântuirea noastră. Aşadar, cei care s-au ostenit pentru zidirea acestei biserici, Dumnezeu le va dărui însutit şi înmiit, pentru că aceia care zidesc «Casă Lui Dumnezeu», vor fi răsplătiţi de către Mântuitorul nostru, Care nu Se lasă niciodată datornic nouă, ci, dimpotrivă, ne dă însutit şi înmiit, pentru râvna noastră, pentru dragostea noastră, pentru cucernicia şi nevoinţa noastră! Rugăm pe Bunul Dumnezeu să răsplătească tuturor celor care au contribuit la zidirea bisericii, rugăm pe Bunul Dumnezeu să înmulţească talantul şi să ne ajute să zidim şi alte lucruri frumoase, alte biserici, în localitatea aceasta a dumneavoastră, pentru că venirea noastră aici are un rost binecuvântat de Stăpânul nostru care ne va ajuta să facem şi alte lucruri frumoase, pentru ca urmaşii noştri să aibă un exemplu bun, o mărturie bună, iar noi să ne bucurăm împreună cu ei de realizările noastre sufleteşti, pentru Împărăţia Lui Dumnezeu! Dumnezeu să vă binecuvinteze, să vă întărească şi să nu uitaţi că sunteţi în Postul Crăciunului, să vă pregătiţi pentru întâmpinarea Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului, cu Sfântă Spovedanie şi cu Sfântă Împărtăşanie, căci, acestea sunt «medicamentele nemuririi», ale vieţii veşnice, şi ele fac parte din «merindea» noastră, pentru viaţa veşnică! Dumnezeu să primească slujba noastră şi să ne binecuvinteze, Amin”!
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here