Cultura

Sărbătoarea poeziei şi Măiastra cerului* (II)

 | 21 noiembrie 2012, 14:24 | 0 comentarii | 

Zoia Elena Deju e o veche columnistă. O vajnică reprezentantă a poeziei rafinate infinitezimal. Şi totodată o recuperatoare „lettristă” a sacrului – elegie distinctă care mă obligă s-o integrez transmodernismului românesc (creştin-ortodox), în cea mai nobilă direcţie instaurală, pe la noi, de Nichifor Crainic, Vasile Voiculescu, Radu Gyr, Adrian Maniu, André Scrima, Ioan Alexandrescu, Ileana Mălăncioiu, ş.a.

Semnatura eletronica CertDigital

«Cristalizarea Hazardului», s-ar putea numi sintagma ce defineşte, transparent, microdiscursul liric al doamnei Zoia Elena Deju, nici dicteu mistic, nici rezonare a intelectului cu intrinseca logică a ideilor transcendente. Citez: „În petale de diamant/ Se şlefuieşte/ Lumina Ta…”; „Pescăruşii,/ În zbor de safir/ Întâmpină Răsăritul”; „Pe aripa Ta sidefie/ Îngeri coboară –/ ’n lumină…”
Lira Zoiei Elena Deju vibrează… celest. Muzica ei îţi oferă ceea ce-ţi doreşti (in)conştient: paradisul recuperat. Cum ar spune Pius Servien, poezia e simultan pictomuzică: tablourile pensulate de poetă cu… cuvinte (ce materie ingrată, arbitrară, abstractă etc.!), dar şi sculpto-arhitectură. Iar dacă aceste două duble însuşi apar, în terţine cizelate orfeural, ce încântare, ce plăcere, ce mulţumire! Artă şi ştiinţă, cutezanţă a aruncării balastului peste bord, a esenţializării în cea mai strictă manieră… brâncuşiană. Citez: „Înzăpeziri de salcâm / Zumzăie-n / Rodul poemului…”; „Imnuri celeste, / Ca armonie de harpă / Mă-nvăluie…”; „Un parcurs de sanctuar / Tăcerea, Iubirea, / Înfinirea…”; „Am dăltuit / Sărutul şi / Pasărea Infinită…”
Seducţia imaginii translucide, de o poeticitate pură, alunecă discret în etic, într-o morală a interceptării divinităţii, pe-o cale sofianică. Zoie Elena Deju, având informaţia despre druizi şi branchizi, se exprimă sacerdotal: „În slaca Ta cosmică/ M-am ridicat,/ Miracol albastru”. De altfel, obsesia miracolului, postblagiană, îi este benefică poetei, creator şi genetic: „Miracolul renaşte/ Atâta timp cât există/ Un Ou…”.
Să fie ea mişcarea literară columnistă, actuală/contemporană, asemenea… miracol? Toate manifestările ei tind a mă convinge că generaţia sfârşitului de secol XX este categoric superioară, din toate punctele de vedere, generaţiei de sfârşit de veac XIX. Şi are deja venerabila vârstă de 50 de ani (1962 – 2012).
Ion Popescu-Brădiceni
*Vezi Florica Dumitru-Feroiu, „Sărbătoarea poeziei” şi Zoia Elena Deju, „Măiastra Cerului”, Ed. Măiastra, Târgu-Jiu, 2008.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL