Cultura

Sculptură brâncuşiană, licitată cu 57,3 milioane de dolari

 | 17 mai 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

O sculptură din bronz aparţinând gorjeanului Constantin Brâncuși a fost vândută la începutul acestei săptămâni la New York, în cadrul unei vânzări organizată de casa de licitaţie Christie’s, cu suma de 57,3 milioane de dolari, un record pentru artistul român. „Muză adormită”, un cap de femeie de 26 de cm lungime care este culcat pe o parte a fost turnat în bronz în 1913 după un model creat în 1909-1910. Precedentul record al artistului, de 29,1 milioane de euro (37,2 milioane de dolari la vremea aceea) data din februarie 2009, cu ocazia scoaterii la vânzare a colecţiei deţinute de Yves Saint-Laurent şi Pierre Bergé.
Vânzarea de luni, de la New York, a marcat debutul săptămânii licitaţiilor de primăvară din acest oraş, în cadrul căreia au fost propuse opere impresioniste, moderne şi contemporane. În afară de opera lui Brâncuși, luni seară a fost propus şi un tablou al lui Pablo Picasso, „Femme assise, robe bleue” (1939), la preţul de începere de 45 milioane de dolari. În total, un număr de 43 de loturi au fost vândute pentru suma de 289 de milioane de dolari.
I.M.

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL