Se caută muzeograf

497

Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu a scos la concurs un post de muzeograf, gradul profesional II. Cei interesați se pot înscrie până la data de 15 aprilie.

La concurs pot participa persoanele cu studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă în domeniile: filologie, arte plastice și istoria artei, minimum 1 an vechime în specialitate și cunoştinţe, utilizare şi operare PC – nivel mediu. Dosarele de înscriere se depun la sediul instituției până la data de 15 aprilie și trebuie să conțină următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare, copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz, copiile documentelor care să arate nivelul studiilor și ale altor acte care dovedesc efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică, carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care dovedesc vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie, cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează, adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult șase luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate și curriculum vitae. Selecția dosarelor candidațiilor va avea loc în data de 18 aprilie. Ulterior, aceștia vor susține două probe – o probă scrisă și un interviu. Cea scrisă se va desfășura în cursul zilei de 25 aprilie, iar interviul pe 28 aprilie.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here