SEARĂ DE IARNĂ CU MUZICĂ ROMANTICĂ – Concertul orchestrei „LIRA GORJULUI” din seara zilei de 25 ianuarie 2018, Solist pianistul FLORIN BERCULESCU, Dirijor MIRCEA SUCHICI

Primul concert din anul 2018 al orchestrei „Lira Gorjului” a oferit publicului meloman din Târgu-Jiu în atmosfera caldă a Sălii Teatrului „Elvira Godeanu” din seara zilei de 25 ianuarie 2018 un program conţinând lucrări aparţinând compozitorului belgian Willy Ostijn (1913-1993) şi compozitorului englez Sir Edward Elgar (1857-1934). Concertul se recomandă şi ca o premieră întrucât nu avem cunoştinţă asupra faptului dacă lucrarea compozitorului Willy Ostijn a fost interpretată până acum în România. Trebuie să apreciem cu această ocazie spiritul de cercetare care este reflectat în alcătuirea, pregătirea şi realizarea programelor muzicale şi care poartă amprenta domnilor Berculescu şi Suchici. Lucrările interpretate fac cinste şi generează interes pe oricare scenă de concert. Argumentele care susţin programul serii sunt numeroase. Un prim impediment în deschiderea publicului faţă de astfel de lucrări îl constituie însăşi biografia compozitorilor şi receptarea operei acestora care este o problemă comună multor compozitori şi personalităţi din istoria muzicii, artei şi nu numai, ştiinţa nu face excepţie de la aceasta. Iniţial doream să mă refer la cei doi compozitori respectând ordinea cronologică, mai întâi Elgar şi apoi Ostijn însă pe măsura desfăşurării concertului atmosfera şi dinamica muzicală a serii m-a determinat să mă refer la cele două lucrări în ordinea programului de concert. Lucrarea care a deschis programul de concert al serii a fost Conzertstück pentru pian şi orchestră de coarde în Do minor (1959) de Willy Ostijn (1913-1993). Acesta este un compozitor belgian de muzică clasică de factură romantică. Într-adevăr faptul că a trăit în secolul al 20-lea şi a compus muzică în stil romantic poate să pară puţin derutant pentru cei care asociază în mod superficial romantismul muzical imaginilor şi caricaturilor cu stilul flamboainat al lui Nicolò Paganini şi Franz Liszt sau cu romantismul lacrimogen ataşat nocturnelor lui Frédéric Chopin. Nimic din denaturările ataşate romantismului în muzica concertului. Esenţa compoziţiilor lui Willy Ostijn o reprezintă influenţa plenară pe care a avut-o asupra lui muzica lui César Franck. Paleta componistică care cuprinde lucrări pentru orchestră, lucrări pentru instrumente cu coarde, lucrări cu caracter concertant pentru pian, lucrări cu caracter concertant pentru instrumente de suflat, lucrări pentru pian, orgă, lucrări vocale îl recomandă ca unul dintre marii compozitori romantici din secolul al 20-lea. Ostijn are o pregătire muzicală ca organist la Institutul Lemmens din Mechelen şi pedagogie muzicală la Conservatorul din Ghent. Activitatea muzicală a cuprins poziţii de organist la Catedrala Sfântul Rumoldus din Mechlen şi profesor asistent la Institutul Lemmens precum şi fondator al trioului Willy Ostijn. Dacă primele compoziţii îl prezintă ca şi cvasi-imresionist şi un aliat al universului sonor aparţinând lui Claude Debussy prin intermediul compozitorului Joseph Ryelandt (1870-1965) Ostijn adoptă din punct de vedere formal şi al motivelor–tematice un stil apropiat de cel al lui César Franck. Din punct de vedere al genului muzical, lucrarea din repertoriul serii “Konzertstück/Piesă de concert” este frecvent utilizat de compozitori din motive diverse între care cel predominant fiind determinată de disponibilitatea unei orchestre cu un număr mai mare sau mai mic de instrumentişti capabilă să redea o paletă largă de expresii. În fruntea listei de Concertstück pentru pian şi orchestră, cu componenţă diversă, se află lucrarea lui Carl Maria von Weber, Konzertstück în F minor for Piano and Orchestra, Op. 79, (1821) şi un întreg repertoriu pre-romantic şi romantic care abundă de lucrări cu caracter concertistic sub titulatura de piese sau variațiuni concertante pentru pian sau alte instrumente soliste şi orchestră. Compozitorii secolului al 20-lea nu au abandonat acest gen dimpotrivă şi acesta a beneficiat de aplicaţiile diferitelor sisteme sonore şi tehnici componistice de la Debussy la Stravinsky şi iată că aici se situează şi Ostijn. Între aceste lucrări la loc de frunte se află Burlesca(1886-1890) lui Richard Strauss, Rapsodiile şi Scherzo Burlesc ale lui Bela Bartok, Concerto pentru pian şi instrumente de suflat(1923-24, 1950) de Stravinsky, Concertino în stil clasic pentru pian şi orchestră op. 3 de Dinu Lipatti şi lista poate continua. Chiar dacă din punct de vedere formal lucrarea lui Ostijn este monopartită deosebim o structură în care alternează motive şi formule ritmice şi sonore cu o dinamică diversă care îi conferă posibilitatea de a crea o atmosferă estetică complexă demnă de universul sonor al lui Cesar Franck, cu inflexiuni de jazz şi secvenţe lirice în partea mediană întrerupte de măsuri cu caracter de recitativ ca în ultima parte să fie reluată tema principală chiar pasager sub forma unei fugi şi culminând în repriza finală plină de virtuozitate şi o dinamică demnă de Concertul în la minor pentru pian şi orchestră de Edvar Grieg. Posibil ca receptarea lucrării să fie facilitată de audiţia altor lucrări pentru pian ale compozitorului care vor face posibilă înţelegerea universului sonor al compozitorului la un nivel mai profund. Menţionăm din seria acestora lucrările: Concert Baladă pentru pian şi orchestra (1951), Nocturna pentru pian şi orchestra (1953), Rapsodie pentru piano şi orchestră de coarde (1972), Piesă de concert pentru pian şi orchestră de coarde Concert (1973), Concertul pentru Pian în re minor (1978), Aubade pentru piano, Balladă pentru piano, Capriccio pentru pian, Vlaams Capriccio pentru piano şi orchestra, Două Toccate pentru pian. Experienţa interpretativă a solistului şi dirijorului, precum şi familiaritatea specială cu muzica franceză unde la loc de cinste se află muzica lui Cesar Franck, şi aici readucem la cunoştinţa cititorului Recitalul de vioară şi pian din 2017 cu lucrări de Gabriel Fauré şi César Franck, au constituit premise pentru posibilitatea abordării acestei lucrări în cadrul programului concertistic. Tehnica pianistică cu stăpânirea elementelor de virtuozitate, precum şi înţelegerea formulelor şi motivelor din structura partiturii au conferit solistului suportul necesar oferirii unei interpretări în spiritul lucrării asistat de măiestria dirijorală şi susţinut într-un mod impecabil de membrii orchestrei. Apreciem în mod cu totul special nivelul înalt de stăpânire al textului muzical al lucrării pe care l-a demonstrat solistul ceea ce i-a permis să situeze pe primul plan şi înainte de orice actul interpretativ al lucrării. Cele două bisuri au adăugat momentului de climax pe care l-a constituit finalul lucrării lui Ostijn. The man I love- Omul pe care îl iubesc este unul dintre cele mai cunoscute şi apreciate cântece ale lui George Gershwin şi care a fost şi transpus pentru pian solo. Interpretarea acestei miniaturi ne determină să utilizăm o expresie cunoscută şi care pentru seara în cauză nu este o exagerare, şi anume “a tăiat respiraţia publicului”! A fost o interpretare care poate sta la loc de cinste în orice moment alături de cele ale pianiştilor André Watts şi Dan Mizrahy (1926-2010), pianistul român cu o biografie dramatică şi care a fost un promotor al muzicii lui George Gershwin în România. Dan Mizrahy realizând de altfel şi înregistrarea lucrărilor pentru pian ale lui George Gershwin. Tensiunea actului artistic a fost temperată de al doilea bis Over the rainbow-Deasupra curcubeului o prelucrare pianistică a unui alt cântec celebru de Harold Arlen şi E. Y. Harburg în varianta pentru pian a lui Keith Jarret. A doua lucrare a programului aduce în atenţia publicului muzica lui Edward Elgar care a fost arareori prezentă în programele de concert şi înregistrările din România. Este meritul Festivalului şi Concursului Enescu în care publicul meloman a avut ocazia să asculte câteva dintre lucrările de mare anvergură muzicală precum Concertul pentru vioară şi orchestră, Concertul pentru violoncel şi orchestră, Variaţiunile Enigma. Biografia lui Elgar însuşi a fost marcată de o receptare relativ lentă. Provenind din apropiere de Worcester, Anglia, dintr-o familie numeroasă în care tatăl se ocupa cu un magazin de instrumente muzicale şi acordor de piane a studiat pianul şi vioara. Atât tatăl care era un violonist profesionist, cât şi mama au oferit celor şapte copii o educaţie muzicală şi au încurajat interesul pentru artă al copiilor. Vizita la casa natală din Malvern Hills din apropiere de Worcester, Anglia în urmă cu peste douăzeci de ani mi-a dezvăluit atmosfera simplă familială specifică societăţii de la sfârşitul secolului al 19-lea şi începutul secolului al 20-lea, dar şi aspecte din viaţa lui Elgar şi a soţiei sale Lady Caroline Alice Roberts. Activitatea muzicală şi componistică pe care o desfăşoară în diferite societăţi muzicale din zonă este dominată şi de realizarea primelor compoziţii însă primele semne de recunoaştere vin după concertele şi recepţia lucrărilor sale din Germania. Suita From the Bavarian Highlands/Din Ţinuturile Bavariei (1895-1896) reflectă astfel de momente. Starea materială nu tocmai bună, căsătoria cu Lady Alice cu opt ani mai în vârstă şi din altă clasă socială, aprecierile din Germania, apartenenţa familiei la confesiunea romano-catolică au fost obstacole pe care cu dificultate Elgar le-a depăşit în contextul societăţii engleze din epoca victoriană şi edwardiană. Pentru a-l susţine material Lady Alice linia pagini cu portative muzicale întrucât nu dispuneau de suficiente fonduri pentru achiziţionarea hârtiei specifice scrierii compoziţiilor. Elgar compune lucrări care integrează muzica tradiţională engleză, continuă tradiţia oratorială atât de mult cultivată de Haendel (Mesia) şi Mendelsohn–Bartholdy (Atalia, Pavel/Paulus) în Anglia. În acest sens menţionăm oratoriile compuse de Elgar: The Light of Life-Lux Christi /Lumina Vieţi-Lux Christi, The Apostles/ Apostolii, The Dream of Gerontius /Visul lui Gerontius. Acestora li se adaugă muzica destinată ceremoniilor regale şi patriotice precum Pomp and Circumstances/Pompă şi Circumstanţe, The Spirit of England /Spiritul Angliei, lucrări corale, camerale, cântece, Concertul pentru vioară şi orchestră, Concertul pentru violoncel şi orchestră, două simfonii. Istoria muzicii îl încadrează în perioada romantică, iar din această perspectivă stilul şi tehnica componistică a lui Elgar sunt situate între noile tendinţe promovate de Liszt şi grupul situat în jurul ideilor lui Brahms. Elgar a beneficiat şi de invenţia sistemelor de înregistrare sonoră şi aici trebuie remarcată înregistrarea Concertului pentru vioară şi orchestră în anii ’30 care are ca solist pe tânărul Yehudi Menuhin – binecunoscutul elev şi al lui George Enescu. Plăcută a fost surpriza ca la vizitarea casei de la Malvern Hill să îmi fie menţionată înregistrarea lui Constantin Silvestri (1913-1969) a suitei Alassio ( In the South) – În Sud cu Orchestra Simfonică din Bournemounth. În pofida evenimentelor istorice la care a fost martor şi între acestea Primul Război Mondial este doar unul muzica lui Elgar este marcată de un lirism specific mediului rural şi natural englez, este reminiscenţa unei vieţi liniştite şi aşezate cu predispoziţie spre meditaţie şi divinitate, un mod de viaţă şi o atmosferă plină de liniște de care secolul al XX-lea ne-a îndepărtat prin tot instrumentarul de evenimente sociale, economice şi naturale. Serenade for Strings / Serenada pentru instrumente cu coarde op. 20 din repertoriul serii este un gen cultivat de secole în istoria muzicii. Haydn, Mozart, Hummel, Schubert, Rossini, Brahms, Ceaikovski au excelat în compoziţii de genul serenadei care sunt şi un exemplu de muzică aplicată, mai precis, în cadrul întâlnirilor nocturne menite să cultive nobilul sentiment al dragostei. Compoziţia lui Elgar nu face excepţie de la această regulă, iar fineţea melodiilor îi conferă şi o notă tonifiantă şi ne invită la un moment de respiro şi meditaţie asupra unei lumi în continuă transformare şi care nu ştim unde doreşte să ajungă. Interpretarea din această seară a reflectat cu eleganţă stilul şi atmosfera specială a acestei compoziţii spre bucuria publicului. Frazarea, dinamica şi dialogul dintre instrumentele ansamblului, dar şi dintre temele muzicale ne-a confirmat o sensibilitate aparte a membrilor orchestrei pentru această lucrare în care problemele de tuşeu, frazare şi de construire a emisiei sunetului nu sunt atât de uşor de realizat din punct de vedere stilistic şi mă refer în special la stilul muzical al lui Elgar. Partea a doua a serenadei în care scriitura partiturii este mult mai particularizată pentru fiecare instrument a fost un exemplu de abordare individualizată a muzicii din punct de vedere al fiecărui instrumentist, dar şi de coordonare excepţională a instrumentiştilor din punct de vedere muzical şi interpretativ. Interpretarea programului a confirmat intenţiile compozitorilor care au demonstrat că resursele numerice reduse ale orchestrei pot suplini şi realiza lucruri tot aşa de măreţe ca şi marile orchestre simfonice care în general revendică întregul univers sonor. Din această perspectivă concertul a confirmat că nu cantitatea determină calitatea, iar dirijorul Mircea Suchici, solistul Florin Berculescu şi membrii orchestrei “Lira Gorjului” au demonstrat în mod practic aceasta. BIS! Bisul reprezentat de compoziţia „Tangoul albastru”, compoziţie a domnului dirijor Mircea Suchici a conferit concertului serii o dispoziţie optimistă şi ca să folosim două expresii din limba engleză dificil de tradus concertul a adus în faţa publicului nu doar „professional mastery” măiestrie profesională ci şi interpreţi caracterizaţi de o muzicalitate musicianship aparte adică muzicieni. FELICITĂRI!.
Lector univ. dr. Sorin-Avram Vîrtop, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu