Semnal editorial: “Lelești – vatră de eroi și de viteji”. Autori general(r) Constantin Ispas și prof. Ion Făgaș

796

Recent a văzut lumina tiparului un volum impresionant avându-i ca autori pe D-l gen(r) Constantin Ispas și D-l profesor Ion Făgaș. Volumul se intitulează ”Lelești – vatră de eroi și de viteji” și este dedicat eroilor leleșteni participanți la Războiul de Independență și la cele două războaie mondiale ale secolului trecut. Lucrarea a apărut sub egida Editurii Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.
Am în față o carte monumentală atât prin volumul de muncă necesitat pentru documentarea și scrierea ei, cât și prin mesajul pe care această lucrare reușește să-l transmită cititorilor săi.
Chiar dacă lucrarea este dedicată eroilor leleșteni, în prima parte a acesteia autorii fac o incursiune în istorie, prezentând diverse momente cruciale din istoria României, dar și ale acestor meleaguri ale Gorjului cu sublinierea contextelor naționale, regionale și mondiale ale diferitelor evenimente cruciale, dramatice și eroice în care a fost implicată țara noastră.
Din aceste extraordinare prezentări răzbate ca un fir roșu patriotismul de care au dat dovadă înaintașii noștri și eroismul cu care au luptat bravii ostași ai Armatei Române, printre care s-au numărat și foarte mulți tineri ai localităților ce compuneau Comuna Lelești.
O adevărată lecție pentru cititori și, cu siguranță, te întrebi, pe bună dreptate, dacă noi cei de azi am mai fi în stare de ceea ce au făptuit înaintașii noștri.
Prin formația sa de militar și profesor, D-l. General(r) Constantin Ispas, la venerabila sa vârstă se arată și prin această carte un ostaș vrednic al acestei țări, care se dedică fără preget și printr-un efort deosebit menirii sale de a lucra în onoarea camarazilor săi trecuți prin eroism la cele veșnice, de a face cunoscute fapte de arme și eroi ai Gorjului și de a le prezenta generațiilor de azi. Domnul general este acompaniat în scrierea acestei lucrări de D-l Ion Făgaș, profesor licențiat în franceză și rusă. Doresc să transmit sincere felicitări ambilor autori și îndemnul de a nu se opri încă aici.
Lucrarea este una de substanță, care pe parcursul a celor 630 de pagini, face o incursiune în istorie, iar în cea de-a doua parte intitulată ”Porunca morților” sunt prezentate faptele de vitejie și eroism ale celor 175 ”Bărbați ai Datoriei, fii ai comunei Lelești, în vâltoarea celor două războaie mondiale”, așa cum îi numesc autorii.
Lucrarea a putut vedea lumina tiparului și datorită unor colaboratori apropiați ai celor doi autori, pe care îi nominalizează la începutul cărții și pe care dorim să-i menționăm, respectiv: D-l Col(r) prof. Ion Grigoroiu, D-l gen de brigadă (r) Ion Dănilă, D-l Colonel(r) Gheorghe Nicolescu, D-l colonel dr. Petrișor Florea, D-l prof. Toma Velici, D-l prof. Virgil Petcoiu, D-l Constantin Mischie, D-l plut. adj.(r) Octavian Moraru, D-na prof. Maria Făgaș, consilier științific fiind D-l Gheorghe Birău – director la Banca Națională a României Târgu-Jiu.
O carte care trebuie citită și care trebuie recomandată cu toată căldura școlilor gorjene pentru mesajul său excepțional pe care reușește să-l transmită, iar în acest sens apreciez că mesajul și crezul D-lui general Constantin Ispas, de la finalul lucrării, este cât se poate de grăitor: “Am redat aceste însemnări din domenii diverse, de mare importanță pentru poporul român, în speranța că ele vor fi de ajutor, peste ani, calendarului de învățătură pentru neam și țară, căci avem ferma convingere că Neamul Românesc va avea, ca și până acum, un rol de seamă în istorie”.
Și în final o mărturisire. Personal îl cunosc de mai muți ani pe D-l gen(r) Constantin Ispas și doresc să afirm faptul că de fiecare dată m-a impresionat prin tot ceea ce face și prin vigoarea sa intelectuală. Cu mândrie menționez faptul că D-l general este și membru al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. Doru Șerban”, din partea căreia doresc să-i mulțumesc pentru tot ceea ce face și să-i urez numai sănătate și puterea de a ne bucura cu noi apariții editoriale.
Onor autorilor.
Victor Troacă
Președinte al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. D. Șerban”

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua , as dori sa achizitionez aceasta carte pentru o colega al carui bunic a fost unul dintre eroii cazuti la datorie . Ar fi un cadou minunat .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here