“Semnele timpului”, la Muzeul Județean Gorj

527

Vineri, la Muzeul Județean Gorj “Alexandru Ștefulescu” a avut loc vernisajul expoziției de pictură “Semnele timpului”, aparținând tânărului artist Nicu-Gabriel Constantinescu.

Expoziția cuprinde 18 lucrări, descrise de artist ca fiind “o serie de exerciții de transpunere pe pânză a fenomenelor legate de timp”. Fiecare dintre lucrări conține un mesaj. «Patru dintre lucrări, grupate în Ciclul Anotimpurilor, redau trecerea unui an. Ele conțin elemente specifice fiecărui sezon – semne, simboluri și culori. Încă o serie de patru lucrări reprezintă Ciclul Elementelor Primordiale – Apa, Aerul, Focul și Pământul. Seria portretelor redă expresii care susțin tema tabloului, culoarea, de asemenea, creând transparență și opacitate. Lucrările reprezentând “Noaptea”, “Gânditor”, “Relaxat”, “Expresia”, “Jocul”, “Elegie”, “Crăciunul” sau “Grădina în sticlă” sunt încărcate cu mesaje despre viață și moarte, întuneric și lumină. Seria portretelor deconstruite cuprinde o gamă largă de simboluri și elemente ale limbajului vizual. Abstracțiunea lirică și profunzimea comorilor antice o regăsim în lucrările “Aztec” și “Egipt”», spune artistul. Nicu-Gabriel Constantinescu s-a născut la 15 mai 1988, la Târgu-Jiu.

expo constantinescu (5)Este absolvent al Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu şi licenţiat în Arte Vizuale, specializarea Pedagogia Artelor Plastice şi Decorative, Universitatea de Vest, expoziție (2)Timişoara, Facultatea de Arte şi Design. Pictează de 7-8 ani, iar până în prezent, pe lângă expoziţii personale, a mai participat la tabere de creaţie, expoziţii studenţeşti şi la expoziție (4)expoziţii de grup: 2011 – Petroşani – Tabăra Naţională Studenţească de Arte Vizuale; 2012 – Târgu-Jiu – “ExpoExperiment”, expoziţie studenţească la Galeriile Municipale de Artă; 2013 – Costineşti – Tabăra Tinerelor Talente; 2013 – Târgu-Jiu – “Salonul de Toamnă” – expoziţie de grup la Galeriile Municipale de Artă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here