În ziua de 1 aprilie 2018, de Sărbătoarea «Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim» sau Duminica «Floriilor», Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Biserica Paraclis Mitropolitan, «Sfinţii Voievozi, Arhangheli Mihail şi Gavriil» din Municipiul Tg. Jiu, împreună cu un ales sobor de preoţi şi diaconi în frunte cu Preacucernicul Părinte Protopop, Marian Mărăcine, Protopopiatul Tg. Jiu Nord. Numărul mare de credincioşi care au venit la slujbă, printre care s-a aflat şi domnul Bebe-Viorel Ionică, Directorul general al Ziarului «Gorjeanul», împreună cu familia, au pregustat cu smerenie duhovnicească frumuseţea neasemuită a Sărbătorii «Floriilor», când au primit, la sfârşitul slujbei şi după rostirea cuvântului de învăţătură, ramuri de salcie sfinţite prin rugăciunea de binecuvântare a Chiriarhului Olteniei. Răspunsurile la strană au fost date cu evlavie de către Grupul psaltic al Catedralei Mitropolitane «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie» din Craiova, dirijat de către prof. Victor Şapcă.
“Nu o tulburaţi, lăsaţi-o, pentru că ea a făcut spre Învierea mea”
La finalul slujbei euharistice, în cuvântul de aleasă învăţătură duhovnicească, Mitropolitul Olteniei a început prin a spune că minunea învierii lui Lazăr, pe care a săvârşit-o Mântuitorul Iisus Hristos, pentru că El este stăpân al vieţii şi al morţii, ne dovedeşte faptul că El înviază oamenii adormiţi mai demult, chiar putreziţi, cum ne spune Sfânta Evanghelie, mai ales că Lazăr deja mirosea. Se arată prin aceasta, că trupul muritor pe care îl îngrijim, care are frumuseţe şi ne face prezenţi fizic, în viaţa pământească, la moarte se descompune, iar frumuseţea noastră în mormânt putrezeşte, se strică! “Şi Lazăr, ca şi noi, a subliniat cu elocinţă Mitropolitul nostru, plăteşte această «datorie» a morţii, însă, spre deosebire de noi, Lazăr moare de două ori: o dată, înaintea învierii din morţi de către Mântuitorul Iisus Hristos, a doua oară, atunci când în Cipru, ca episcop, sfârşeşte viaţa aceasta pământească, pentru a învia la înfricoşata şi a doua venire a Mântuitorului Hristos, când toate vor fi judecate, iar noi, împreună cu toată lumea, vom primi «răsplată» pentru faptele noastre bune şi osândă pentru faptele rele! Intrarea în Ierusalim este momentul pe care Dumnezeu l-a oferit oamenilor înainte de întruparea Fiului Său”, a precizat Arhieria sa, arătând că Sărbătoarea Duminicii acesteia este atât de importantă pentru noi, în primul rând, pentru că Domnul săvârşeşte învierea lui Lazăr, cea care a stârnit emoţie multă şi nedumerire, chiar multă pizmă din partea iudeilor, care vedeau că mulţi lasă templul şi vin după Mântuitorul Iisus Hristos! Momentul Cinei s-a dovedit unul foarte important, s-a arătat în cuvântul de învăţătură duhovnicească, deoarece: “După Înviere are loc acest moment, ca o prefaţare a Împărăţiei Cerurilor, când Maria, sora lui Lazăr, ia o sticlă de mir, de nart, iar cu acesta unge picioarele Mântuitorului Iisus Hristos, cea care participă şi la Învierea Domnului. Dar, Iuda, Iscarioteanul, vine şi spune că acest mir trebuia păstrat ca să fie vândut şi să le dea săracilor bani, la care Mântuitorul Hristos răspunde: “Nu o tulburaţi, lăsaţi-o, pentru că ea a făcut spre Învierea mea”, un cuvânt care şi azi trebuie privit cu luare aminte, când mulţi consideră că atunci când construieşti o biserică, mai bine ar fi să construieşti un spital sau o şcoală. E adevărat, că şi aceste lucruri sunt folositoare, dar, cât priveşte osteneala pentru biserică, la Dumnezeu, nu se poate compara cu nimic altceva! În sublinierile unor astfel de oameni e şi grija pe care ei nu o au, de fapt, pentru oamenii săraci, necăjiţi! Ca şi Iuda, ei consideră că ar trebui să faci altceva, decât să-L slujeşti pe Dumnezeu” a relevat cu subtilitate Mitropolitul Olteniei!
“Mântuitorul doreşte ca toţi să fie în pacea Sa, în pacea care dovedeşte mintea”
În aprofundarea semnificaţiei Sărbătorii «Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim», Chiriarhul bisericilor de mănăstire şi de parohie de pe cuprinsul Olteniei a amintit că Mântuitorul Hristos a intrat în Ierusalim călare pe un mânz, iar Apostolii puneau haine pe jos şi tăiau ramuri verzi, ca să arate că intrarea aceasta este a unui împărat, pentru că era obiceiul ca biruitorii, conducătorii de oşti, împăraţii, să intre în cetate cu mult alai, ca toată lumea să se bucure de biruinţă.” Ei, bine, Mântuitorul Hristos este Împăratul împăraţilor, a relevant Mitropolitul Olteniei, iar, ca să folosească acelaşi obicei, intră în Ierusalim ca un Împărat blând şi smerit, călare pe un mânz, şi toată lumea care ştia că l-a înviat pe Lazăr, participa la această intrare a Lui Dumnezeu în Ierusalim. Toţi se împărtăşeau de această bucurie, de la cei mici la cei vârstnici, iar Domnul a spus: «Dacă aceştia vor grăi, pietrele vor striga», ceea ce vrea să ne arate că întreaga suflare participa la intrarea Mântuitorului în Ierusalim, toţi fiind animaţi de această bucurie duhovnicească, de o fericire pe care nu au mai trăit-o până atunci, o fericire a prezenţei Lui Dumnezeu, o pregustare a Împărăţiei Cerurilor, când toţi vor participa la o bucurie cerească, de a-L urma pe Mântuitorul Iisus Hristos la ultima prezenţă a Sa pe pământ, înainte de Înviere! Vedem că Mântuitorul Hristos «parcurge» aceste «etape» ale răstignirii, ale morţii, ale îngropării şi ale Învierii, pentru că intră în Ierusalimul pământesc, iar prin jertfa Sa, să ajungă în Ierusalimul Ceresc şi să ne deschidă şi nouă Ierusalimul Ceresc! Spre deosebire de El, noi, după ce trecem din lumea aceasta, din «răstignirea» noastră, din «crucificarea» noastră, din atâtea necazuri pe care le îndurăm, intrăm în bucuria Domnului nostru Iisus Hristos. Deci, Mântuitorul intră în Ierusalim şi apoi se răstigneşte ca să Învieze, ca să învieze şi sufletele noastre din robia diavolului şi a morţii. Noi suntem împreună cu El şi ne bucurăm de această fericire în biserică, aşteptând «învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie»! Aşadar, Mântuitorul Hristos intră în Ierusalim ca un împărat, dar, nu este un împărat care a biruit prin moartea altora, care vine trufaş, mândru, aşa cum sunt împăraţii care au supus şi au înrobit popoarele, ci, El vine ca să dezrobească, dar, mai ales, ca să-l biruiască pe diavol, pentru că Mântuitorul doreşte ca toţi să fie în pacea Sa, în pacea care dovedeşte mintea! Este un Împărat veşnic, blând şi smerit, călare pe un asin! El, Care este Creatorul cerului şi al pământului, învaţă pe toată lumea, de la cel mai mare, până la cel mai mic, de la dregători, de la guvernatori, de la împăraţi, de la oameni cu o trecere în societate, pe toţi îi învaţă că nu izbânda şi triumful pământesc sunt de valoare, ci, smerenia, blândeţea, dragostea, că nu poţi birui un om şi el să te laude când i-ai luat ceva, ci, dimpotrivă, Mântuitorul ne învaţă că atunci când intră în Ierusalim, se jertfeşte pe sine, îşi dă viaţa! Ca să dobândeşti iubire de la alţii, mai întâi trebuie să dăruieşti iubirea ta, să dai ceea ce ai mai de preţ în viaţa ta, sufletul tău, pentru că Mântuitorul Şi-a pus chezaş pentru noi, chiar sufletul Său, ca noi să avem bucurie fără de sfârşit! Deci, Mântuitorul Hristos este exemplul ideal pentru toţi cei din lumea aceasta, fie că sunt împăraţi, regi, că sunt din înalta ierarhie bisericească! El ne învaţă cum trebuie să fim, cum trebuie să lucrăm în biserică, în smerenie! Venim la biserică şi Îl preamărim, Îi cântăm imne de slavă, iar, El ne primeşte numai în măsura în care suntem modeşti, cu inima smerită! Şi noi, împreună cu Mântuitorul, să intrăm în Ierusalim, să ne bucurăm, însă, trebuie să avem în vedere că împlinirea bucuriei trebuie însoţită de osteneală, de rugăciune, de nevoinţă, de înfrânare”, a precizat ca un bun şi destoinic sfătuitor Arhiereul nostru.
“Facă Bunul Dumnezeu, ca Săptămâna dinaintea Învierii să fie plină de roade bogate, de slavă cerească şi de bucurie”
În încheierea cuvântului său de învăţătură, Mitropolitul Olteniei a spus că aceste zile ale Săptămânii Patimilor sunt însemnate cu ceva din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos şi toate sunt premergătoare Învierii Mântuitorului, de aceea: “Bucuria intrării în Ierusalim, nu trebuie să fie lipsită niciodată de grija faţă de suflet, care trebuie mereu ridicat prin osteneală! În Săptămâna Patimilor, fiecare să-şi înfrâneze mai mult mintea, inima, gândul, vorba, patimile trupeşti şi sufleteşti, ca să primească şi mai multă lumină în ziua Învierii! Când Mântuitorul va vedea că ne sârguim şi ne silim şi mai mult, El va veni să ne sprijine şi ne va învia sufletele noastre! De câte ori ne ostenim, de câte ori adăugăm la o virtute, altă virtute, la o faptă, altă faptă, El este prezent în viaţa noastră, pentru că El ne oferă prilejul să facem o faptă bună şi ne întăreşte în fapta cea bună, ca să păstrăm o asemenea faptă, chiar dacă cel necurat, prin mândrie deşartă, caută să ne lipsească de «răsplata» ostenelii. În bucuria acestei Duminici a Floriilor, a florilor, pentru că poporul nostru a dat acestei zile un nume sugestiv, să parcurgem zilele următoare, să venim cu flori la icoana Mântuitorului aşezat în mormânt, ca apoi să ne bucurăm când Hristos a Înviat! Să ne sârguim ca fiecare să adauge o bucurie la o altă bucurie, o lumină la o altă lumină, o treaptă la o altă treaptă, pentru ca să ajungem la Sfânta Înviere cu inimile curate, cu bucuria aceasta a împlinirii. Aşadar, Îl rugăm pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Care a intrat în Ierusalim, să intre şi în inimile noastre, în sufletele noastre, să ne aducă bucuria prezenţei Sale, iar împreună cu El, să cântăm Celui Care a venit şi S-a răstignit, apoi a Înviat pentru mântuirea noastră! Facă Bunul Dumnezeu, ca Săptămâna dinaintea Învierii să fie plină de roade bogate, de slavă cerească şi de bucurie în Împărăţia Cerului, Amin”!
Profesor, Vasile GOGONEA
