Duminică, 10 aprilie 2016, Sfânta Mănăstire Crasna, din Protoieria Tg. Cărbunești, Gorj, a îmbrăcat veșminte de pomi înfloriți și de aleasă bucurie duhovnicească, prilejuite de oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un ales sobor de preoți și călugări în frunte cu Preacucernicul Părinte Protoiereu Iulian Mărgineanu și cu Preacuviosul Stareț, Protosinghel, Nifon Aftanache, în acordurile la strană ale Grupului psaltic al Catedralei Mitropolitane «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie» din Craiova.
“În Duminica de astăzi, la Sfânta Liturghie s-a citit despre o minune a Mântuitorului Iisus Hristos”
În cuvântul său de aleasă învățătură Arhierească, Mitropolitul Olteniei a picurat în mintea și în sufletul credincioșilor nestematele odoare tâlcuite din Pericopa Evanghelică, arătând că minunea săvârșită de către Mântuitorul Iisus Hristos, prin vindecarea fiului lunatic este plină de învățăminte cu un substrat de morală smerită, apreciind că: “În Duminica de astăzi, la Sfânta Liturghie s-a citit despre o minune a 
Mântuitorului Iisus Hristos, săvârșită cu un copil bolnav, stăpânit de un duh necurat. După ce Mântuitorul Iisus Hristos, ne spune Sf. Evanghelist Marcu, S-a Schimbat la Față în Muntele Taborului, a coborât la poalele acestui munte cu ucenicii Săi, și o mulțime mare de lume Îl aștepta. Printre aceștia, era un tată nefericit, care își vedea în fiecare zi copilul său «muncit» și chinuit de un diavol care nu-i dădea pace, nici ziua, nici noaptea. Asemenea boli sunt greu de stăpânit, iar atunci, ca și astăzi, medicina nu poate să facă nimic, întrucât e vorba de o putere a celui rău, care prin îngăduința Lui Dumnezeu intră în oameni și le aduce mare pagubă sufletească și trupească. Sf. Evanghelist Marcu ne spune, chiar prin cuvintele tatălui, care mărturisea despre felul cum era chinuit copilul, că-l trântește la pământ, spumegă, îl lasă aproape mort, iar toate acestea sunt manifestările care privesc boala, suferința celui stăpânit de duhul necurat. Și cu alte ocazii, Mântuitorul Hristos a vindecat asemenea oameni și a dat puterea aceasta și Sfinților Apostoli, cum ne arată Sfânta Evanghelie, că i-a trimis la propovăduire și le-a dat putere asupra duhurilor necurate. Pentru că ei au mărturisit cu bucurie: «Doamne, și duhurile necurate ni se supun nouă!». Mântuitorul Hristos le-a spus că nu acesta este cel mai important lucru, ci, faptul că ei sunt «înscriși» în ceruri. Aceasta înseamnă că nu «războiul» cu cel «întunecat» este important în viața noastră, ci, dobândirea Împărăției Cerurilor! Dar, despre cine vorbim, atunci când ne referim la «duhurile necurate»? Știm cu toți, din Sfânta Scriptură, că Dumnezeu a făcut lumea să fie bună, pentru că ne spune Sfânta Carte: «Și a văzut Dumnezeu că erau bune toate». Deci, Dumnezeu i-a făcut pe îngeri, i-a făcut înaintea noastră și înaintea Pământului! Căci, atunci când Dumnezeu a creat Pământul, îngerii erau de față, iar aceste puteri cerești, nu sunt ca și noi, deși sunt «creaturi», ca și noi. Totuși, îngerii nu sunt «îmbrăcați» în materia trupului, ci, ei sunt duhuri slujitoare, cum ne spune psalmistul: «îngerii sunt pară de foc»! Sunt de o natură material, de o așa profunzime și subtilitate, că nu-i vedem, având ochii trupești, ci, îi simțim în preajma noastră, fie atunci când ne fac bine, cum sunt «îngerii buni», fie atunci când ne fac rău, când sunt «îngerii răi» sau demonii, ca și în cazul Evangheliei de azi, pentru copilul acela bolnav”.
“Noi suntem singurele creaturi care purtăm chipul Lui Dumnezeu”
Desăvârșind învățăturile și dogmele Pericopei Evanghelice, în detalierea conținutului cuvintelor sale alese din salba ideilor nestemate, Chiriarhul bisericilor dreptmăritoare din Oltenia a ținut să ne arate că pe pământ, diavolii acționează asupra oamenilor, iar preocuparea lor este aceea de a fi împotriva oamenilor, în felul acesta luptându-se cu Dumnezeu indirect. Dacă în rai, ei au gândit să pună scaunul mai presus de Dumnezeu, iar acesta este un fel de a ne arăta ce este mândria, prin slovele Sfintei 
Scripturi constatăm că omul mândru se consideră mai bun decât oricare altul, dar, din orice perspectivă am privi realitatea, “noi suntem singurele creaturi care purtăm chipul Lui Dumnezeu! Nici îngerii nu au o asemenea bucurie și o asemenea împărtășire, ci, numai oamenii! Așadar, diavolul, dacă nu se luptă împotriva Lui Dumnezeu, se luptă împotriva «chipului» Său, împotriva omului, iar prin aceasta caută să-l deturneze pe om de la calea cea bună, ca să meargă spre calea pierzaniei, spre calea întunericului. Deci, diavolul intră în copilul acesta! La prima vedere, am fi jenați să credem că Dumnezeu a îngăduit ca diavolul să intre într-un copil nevinovat! Ne întrebăm, ce a făcut copilul acesta, ca să fie stăpânit de cel întunecat? Știm că păcatele părinților se răsfrâng asupra copiilor. Știm că moștenim prin această genă a noastră multe lucruri bune, dar și rele! Iată că nu se pune suferința și durerea pe cel care păcătuiește, ci, se așează pe cei nevinovați, care moștenesc de la ceilalți, de la părinți această durere, această suferință”, iar pentru aceasta, să luăm aminte cu mare atenție că niciodată nu primim de la Dumnezeu răspuns la rugăciunile noastre, decât atunci când avem credință! Deci, ca să fim vrednici de ceva de la Dumnezeu, ca să ni se împlinească ceva, trebuie să avem credință adevărată, sinceră, nu o credință de suprafață! E dăunătoare o credință pe care s-o mărturisim numai cu vorba de pe vârful buzelor, pentru că avem nevoie de o credință intensă, care să cuprindă întreaga noastră ființă, întreaga noastră făptură!
“Rugăciunea și postul sunt elementele esențiale, «aripile» cu care noi zburăm și ne ridicăm la ceruri”
În finalul oficierii Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit a transmis credincioșilor mesajul privitor la faptul că postul este ca o «arătură» adâncă de primăvară în sufletul nostru! Fără de o asemenea lucrătură a pământului nostru, nu vom răsădi semințele așezate de Dumnezeu în viața noastră, ci, vom fi ca sămânța care a căzut în piatră, sau care a căzut pe pământ bătătorit sau care a căzut între mărăcini, mai ales că: “Toate acestea, în Duminica de astăzi, sunt încununate și de învățăturile Sfântului Ioan Scărarul, un părinte care a trăit în Muntele Sinai, și a fost rânduit de sfânta biserică, iată, ca atât călugării din mănăstiri și maicile, surorile, cât și credincioșii, să citească această carte: «Scara Paradisului», scara virtuților, o carte pentru folosul sufletului, în care sunt descrise exemple de mari trăitori, de mari credincioși care au dobândit Împărăția Cerurilor prin credință, post și rugăciune. 
Așadar, Sf. Ioan Scărarul este un sfânt care, pe lângă faptul că mijlocește la Dumnezeu pentru noi, ne și dă învățătură din cartea sa, pentru ca noi să urcăm pe această scară a valorilor, ca să ajungem în Împărăția Cerului la Înviere! Este de recomandat, în postul acesta, călugării și mirenii să citească această lucrare a Sf. Ioan Scărarul, pe care o găsim în Filocalie, spre mângâierea sufletului și spre întărirea voinței și a iubirii față de Dumnezeu”! Numai în acest fel vom realiza faptul că “rugăciunea și postul sunt elementele esențiale, «aripile» cu care noi zburăm și ne ridicăm la ceruri. Noi stăm de vorbă cu Dumnezeu, și El stă de vorbă cu noi, iar când stăm de vorbă cu Dumnezeu, ne împărtășim de lumina cerească”! Prezența Lui Dumnezeu în viața noastră este dătătore de lumină, de bucurie și de fericire veșnică! Apoi, postul este acela care ne face smeriți, care ne face îndurători, care ne face milostivi, pentru că prin post scoatem ceea ce este rău în noi, scoatem această zvârcolire sufletească, scoatem mânia, scoatem slava deșartă, când cel postitor se vede înaintea Lui Dumnezeu copleșit de bunătatea cerească, fiindcă postul nu este un simplu «regim alimentar», ci, este un act, o lucrare pe care o desăvârșim în Slava și în Cinstea Lui Dumnezeu și a mântuirii noastre. Așadar, “să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să vă întărească, să duceți mai departe Postul sfânt, spre Sfânta Înviere, ca să ne rugăm întotdeauna prin post, ca să fim «izbăviți de cel viclean», așa cum spunem în Rugăciunea «Tatăl Nostru»! Fie ca Împărăția Lui Dumnezeu să fie întotdeauna o preocupare pentru noi, ca să ne întîlnim cu sfinții și cu Tatăl Cel Ceresc în viața veșnică, Amin”!
Credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie au fost invitați, fie în trapeza sfântului lăcaș, fie la iarbă verde, în jurul bisericii, la un prânz cu bucate de post pregătite de către obștea de călugări de la Mănăstirea Crasna!
Profesor, Vasile GOGONEA
