În Duminica «Sfintei Cruci», cea de-a treia din Postul Paştelui, 11 martie 2018, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la altarul Mănăstirii Polovragi, Protopopiatul Tg. Cărbuneşti, fiind ajutat de un ales sobor de preoţi şi diaconi în frunte cu Preacucernicul Părinte Protopop, Iulian Mărgineanu şi cu Preacuviosul Părinte Ieromonah, Lazăr. Cu acest prilej, diaconul Laurenţiu Durleci a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Trocheşti din Protopopiatul Băileşti, Dolj. Sfânta slujbă a fost onorată şi de prezenţa d-lui dr. Cristian Bodescu, Director medical, Staţiunea balneară Buziaş, Timiş. Minunatele cântece la strană au fost susţinute cu evlavie şi cu mult har de către măicuţele sfântului aşezământ monahal, în frunte cu Maica Stareţă Spiridona Stavrofora.
“În Duminica a treia a Sfântului Post al Sfintelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos, cinstim Sfânta Cruce aşezată la mijlocul Postului”
La finalul slujbei euharistice, în cuvântul de aleasă învăţătură duhovniceacă, Mitropolitul Olteniei a detaliat conţinutul Pericopei Evanghelice a Duminicii «Sfintei Cruci», când a spus: “În Duminica a treia a Sfântului Post al Sfintelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos, cinstim Sfânta Cruce aşezată la mijlocul Postului, cu o semnificaţie deosebită şi foarte importantă pentru viaţa noastră. Acest post de 40 de zile, îşi împlineşte semnificaţia şi importanţa în jertfa Mântuitorului Iisus Hristos şi în Învierea Lui. Osteneala, nevoinţa şi toate cele pe care Dumnezeu le-a îndurat pentru mântuirea noastră, îşi au împlinirea în Sfânta Cruce, iar de aici, îşi au dezvoltarea şi îndumnezeirea în Învierea Mântuitorului nostru, Iisus Hristos. Cum Sfânta Cruce este aşezată în mijlocul pământului ca să arate că jertfa Mântuitorului este pentru întreaga lume, pentru noi, creştinii ortodocşi, Sfânta Cruce este aşezată la mijlocul postului, ca să cuprindă nevoinţa şi sârguinţa noastră de la început şi până la sfârşit. Sărbătoarea Sfintei Cruci mai vrea să ne arate că lemnul prin care ne-a venit nouă mântuirea, deci, Sfânta Cruce, ne aduce aminte de «pomul vieţii», care era aşezat în mijlocul Raiului. Din acest «pom» nu putea să mănânce Adam, dar, întrucât, prin neascultare, a mâncat din pomul cunoştinţei binelui şi răului, să înţelegem cuvintele proorocului Moise, pe care le-a arătat în «Cartea Facerii», pentru ca ele să se arate apoi, nu doar în imagini, dar şi dovedite în viaţa Mântuitorului Hristos! Deci, în Rai avem «pomul» cunoştinţei binelui şi răului, «pomul vieţii», care este pomul oprit, din care nu avea voie să mănânce Adam. Porunca Lui Dumnezeu era ca Adam să nu greşească prin mâncare, căzând, astfel, din Harul Preasfintei Treimi. A cădea din această demnitate avea ca efect neascultarea, pentru care Dumnezeu l-a scos afară din Rai şi l-a «îmbrăcat în haina stricăciunii», în «haina» morţii. Această neascultare pare greu de înţeles pentru mintea noastră, pentru că Adam a uitat porunca de a folosi creaţia numai pentru nevoile stricte şi orice abuz atrage după sine şi alte păcate care se «încuibează» în sufletul nostru, mai ales înşelăciunea diavolului, acela care a încercat să-l tulbure pe Adam, ca să-l prăbuşească în grijile vieţii. Adam uită că Dumnezeu l-a făcut ca să stăpânească asupra trupului său, asupra minţii sale şi asupra lucrurilor create de Dumnezeu. Din această uitare a sa se naşte păcatul, pentru că mintea lui se prăbuşeşete şi se amestecă apoi cu lucrurile pământeşti. Nu poţi cunoaşte, şi binele şi răul, deodată! Mintea nu poate să primească deodată două gânduri: unul bun şi altul rău! Dacă îl primeşte pe cel bun, atunci mintea se luminează şi se înalţă către Dumnezeu, iar dacă îl primeşte pe cel rău, atunci se aruncă în întunericul iadului. Poate că îi dăm dreptate lui Adam, dacă a vrut să cunoască, dar, cunoaşterea lui e amestecată cu binele şi răul, deoarece, pe de o parte dorea cele bune, iar pe de alta, făcea cele rele! Aşa cum spune Sf. Ap Pavel: «Văd pe cele bune şi le aprob, dar, urmez pe cele rele!». Mintea, nefiind legată de puterea Duhului Sfânt, a lăsat simţirea să se împartă, iar, cum este imposibil să iubim şi pe Dumnezeu şi pe satana, la fel a fost pentru Adam, să mănânce fructul bun şi fructul rău! Îl aflăm pe Adam între aceste două lucruri care se zbat în viaţa omului, lucrul cel bun şi lucrul cel rău! Pentru cele bune, Dumnezeu ne trimite «solii» Săi, Îngerul păzitor, conştiinţa, cugetarea, gândirea, iar diavolul ne atacă mereu cu gândurile rele, cu închipuirile, cu fantasmele vieţii, cu poftele care se ridică împotriva raţiunii şi ne slăbănogesc voinţa! Părinţii bisericii au arătat că Adam a păcătuit prin nepostire, pentru că nu s-a înfrânat de la aceste daruri pe care Dumnezeu le-a dat omului, i-a dat minte, voinţă, sentimente, dar, toate acestea, omul le-a pervertit încât satana a pus stăpânire pe el, cum se spune, Adam a făcut «pact» cu diavolul, iar acesta l-a robit! Şi a rămas robit, până la venirea Mântuitorului Iisus Hristos, Care este «Adam cel nou», despre care vorbeşte Sf. Ap Pavel, Cel Care a ridicat povara noastră şi l-a biruit pe satana, cu Trupul pe care l-a luat din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, adică, a luat firea noastră omenească. De aceea, Sfânta Cruce, «Pomul Vieţii» din Rai, preînchipuieşte jertfa Mântuitorului Hristos şi Învierea Sa. Acest «pom» care i-a fost arătat lui Adam, ca o profeţie, ca o prefigurare, îl avem noi azi în sfânta biserică, în viaţa noatră de zi cu zi” a atras atenţia cu multă elocinţă Mitropolitul Olteniei.
“Că spune Domnul în Evanghelia de astăzi: «Cel care vrea să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie», iar aceasta e o chemare pentru noi”
În acest sens, Chiriarhul bisericilor de mănăstire şi de parohie de pe cuprinsul «Valahiei Mici» a subliniat că “Sfânta Cruce s-a arătat în mijlocul lumii ca din ea ne «hrănim» sufleteşte şi trupeşte, cu darurile bogate ale jertfei Mântuitorului Iisus Hristos. De aceea, Domnul Se răstigneşte pe Cruce în afara Cetăţii, ca toată lumea să se îndestuleze din această «roadă» a Crucii, iar ea este aşezată la jumătatea Postului, ca noi să ne întărim şi să mergem mai departe pe calea nevoinţei, ca să ajungem la Sfânta Cruce din Vinerea Patimilor, de acolo la Înviere, ca apoi să ne îndestulăm de toate bunătăţile cereşti, prin Taina Sfântului Botez, a Sfintei Spovedanii şi Taina Sfintei Împărtăşanii! De aceea, ne-a întărit în convingere Mitropolitul nostru: “Că spune Domnul în Evanghelia de astăzi: «Cel care vrea să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie», iar aceasta e o chemare pentru noi, pe care Dumnezeu ne-o face permanent: «Vrei să vii după mine?», iar dacă spui «da», atunci Domnul îţi spune: «Te lepezi de tine, i-aţi crucea ta şi îmi urmează mie!». Dacă vrem să mergem cu Mântuitorul Hristos, El ne făgăduieşte Împărăţia Cerului, locul şi bunătăţile pe care mintea noastră nu le poate descrie niciodată, pentru că atât sunt de minunate şi de dumnezeieşti! Nu sunt precum lucrurile omeneşti, care au şi ele strălucire, dar, ca orice lucru omenesc, se întunecă datorită timpului, astfel că nu le putem compara niciodată cu cele cereşti, care sunt nemuritoare şi veşnice, pentru că privesc sufletul nostru” a reiterat Ierarhul nostru, considerând că acela care va dori să trăiască în bucuriile acestei lumi trecătoare, care sunt întotdeauna amestecate cu suferinţă, acela îşi va pierde sufletul, adică viaţa, pentru că aceste lucruri pământeşti sunt deşarte, supuse putreziciunii, iar «deşertarea» ne arată ceea ce suntem noi, pe când cele dumnezeieşti Dumnezeu le păstrează în veşnicie, unde molia şi furii nu le risipesc!
“Iar Mântuitorul ne spune că Sfânta Cruce este jertfelicul, este Iubirea Sa, pentru că S-a jertfit pe Cruce pentru mântuirea noastră”
În încheierea oficierii Sfintei Liturghii, Mitropolitul Olteniei a spus că a ne încredinţa viaţa noastră Sfintei Cruci, înseamnă a-L urma pe Mântuitorul Hristos, pentru că Sfânta Cruce nu e doar osteneală, ci, înseamnă şi iubire, iar prin Sfânta Cruce Dumnezeu şi-a arătat Iubirea Sa nemărginită pentru noi, până la sacrificiul de Sine, adică, Şi-a dat viaţa pentru noi, iar, ori de câte ori cinstim Sfânta Cruce, când ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci, nu vedem numai răstignirea, sângele sau ţintuirea pe Cruce, dar, noi vedem şi Iubirea Tatălui, Care este atât de mare încât L-a dat la moarte pe Însuşi Fiul Său! “Iar Mântuitorul ne spune că Sfânta Cruce este jertfelicul, este Iubirea Sa, pentru că S-a jertfit pe Cruce pentru mântuirea noastră şi pe Cruce rămâne până la sfârşitul veacurilor! Pentru ca din Trupul Său şi din sângele Său, noi să ne hrănim şi să ne adăpăm pentru viaţa de veci! Deci, Sfânta Cruce este biruinţa noastră împotriva celui rău, iar noi ne hrănim permanent din roada Crucii, care este nemurirea! Biruinţa Crucii ne îndreaptă spre Sfânta Înviere, pentru că ori de câte ori alungăm gândurile rele, prin sfânta rugăciune, noi spunem: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!». Când vine un gând de mândrie, de slavă deşartă, de patimi trupeşti sau de altceva, ne facem sfânta cruce şi Dumnezeu va alunga de la noi gândul rău! Dar, trebuie să stăruim în alungarea gândului rău, pentru că diavolul ne încearcă mereu! Când ne spune Mântuitorul: «Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor», ştim că puterea Lui Dumnezeu ne întăreşte, vine degrabă în ajutorul nostru, pentru că El este viaţa noastră, este întotdeauna în viaţa noastră! Să ne silim cu postul şi rugăciunea, să alungăm prin rugăciune şi postire toate lucrurile rele, ca să ajungem înnobilaţi şi plini de strălucire la Sfânta Înviere! Facă Bunul Dumnezeu ca Postul şi rugăciunea să fie totdeauna «aripile» prin care ne îndreptăm spre Împărăţia Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine Slava şi închinăciunea, în vecii vecilor, Amin!”
Profesor, Vasile GOGONEA
