În Duminica a cincea a Postului Mare, Înaltpreasfinţitul Părinte IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea «Sfânta Treime» Strâmba-Jiu, din Județul Gorj. În fața credincioșilor care au pregustat clipele de o aleasă trăire duhovnicească petrecute în Paraclisul sfântului lăcaș de adâncă rugăciune și de smerită închinare, corul maicilor mănăstirii au încântat inimile celor prezenți!
“Mântuitorul Iisus Hristos trebuia ca să fie răstignit, să ia ocara noastră a tuturor și s-o țintuiască, s-o pironească pe Cruce”
În cuvântul de o aleasă învățătură pe care l-a rostit la finalul minunatei slujbe euharistice, Mitropolitul Olteniei a 
pornit de la faptul că la Sfânta Liturghie s-a citit Evanghelia care ne aduce aminte de cuvintele Domnului, adresate Sfinților Apostoli, înainte de răstignirea Sa, de jertfa mântuitoare, de pătimirile cele înfricoșătoare, de moartea pe Cruce și de îngroparea Sa, accentuându-se faptul că Mântuitorul Iisus Hristos amintește Sfinților Apostoli că a sosit vremea ca El «să fie dat oamenilor și aceștia să-L judece, să-L osândească la moarte și să fie răstignit», iar imediat după aceste cuvinte, Fiul Domnului adaugă: «și a treia zi va învia», cu precizarea că: “Aceste din urmă cuvinte au putere de nădejde pentru Sfinții Apostoli, că Mântuitorul Hristos nu va sfârși pe Cruce și în mormânt, că Dumnezeirea Lui, Tatăl Cel Ceresc, Îl va învia a treia zi. După toate acestea, noi trebuie să înțelegem că asemenea cuvinte de referință au rolul de profeție, de proorocie, pentru că Domnul, ca Dumnezeu adevărat, știa cum trebuie să sfârșească și cum trebuie să se jertfească, pentru că așa este rânduit, ca să ne mântuiască pe noi, prin sângele Său”! Prin urmare, așa cum a accentuat Mitropolitul Olteniei: “Este de la sine înțeles că Mântuitorul Hristos S-a născut fără păcatul strămoșesc, dar a luat asupra Sa firea noastră omenească, cu toate slăbiciunile și neputințele ei. Pentru ca în această fire, în acest trup, Domnul să pătimească și să ne curățească de toată întinăciunea, să scoată stricăciunea din firea noastră, să o însănătoșeze și apoi, să o facă disponibilă să primească focul îndumnezeirii, adică, să ne transfigureze pe noi, cei pământești și trecători, să ne facă cerești și nemuritori. Pentru că a luat firea noastră și El n-a avut niciun păcat, nici nu putea să sfârșească altfel, Mântuitorul Iisus Hristos, decât numai printr-o moarte violentă, căci trecerea din lumea aceasta, pentru Fiul Lui Dumnezeu, nu putea să fie decât numai prin Cruce, printr-o moarte de ocară, printr-o moarte grea, plină de suferințe, printr-o moarte care să cuprindă moartea noastră, a tuturor! Să cuprindă suferința întregii lumi, căci, precum bobul de grâu aruncat sub glia pământului, trebuie să putrezească mai întâi, ca apoi să încolțească și să dea roadă, așa și Mântuitorul Iisus Hristos, trebuia ca să fie răstignit, să ia ocara noastră a tuturor și s-o țintuiască, s-o pironească pe Cruce, ca apoi să biruiască prin aceasta puterile întunericului, să sfarme zidul despărțitor dintre noi și Tatăl Cel Ceresc, să biruiască pe vrăjmașii diavoli, care prin ispitire și înșelăciune au înșelat pe strămoșii noștri, Adam și Eva, în Rai. De atunci, ne-a îmbrăcat Dumnezeu pe toți urmașii lui Adam cu o haină mortală, trecătoare, stricăcioasă și putrezicioasă. Deci, pe această haină a noastră a făcut-o Mântuitorul Hristos, a curățit-o și a arătat-o plină de slavă cerească, fiindcă la Învierea Lui, toate s-au umplut de lumină, și cerul, și pământul și cele dedesupt”!
“În Împărăția Lui Dumnezeu, sfinții sunt în Dumnezeu și strălucesc de slavă”
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit a deslușit cu aleasă elocință faptul că a ședea de-a dreapta și de-a stânga Mântuitorului Iisus Hristos în Împărăția Cerurilor, nu înseamnă că sunt niște locuri speciale sau locuri colaterale lângă Mântuitorul, ci este vorba de o demnitate, de o cinstire pe care vor primi-o Sfinții Apostoli, toți cei care vor 
crede în El, astfel că în Împărăția Cerurilor, când privim pe Mântuitorul Hristos, Îl vedem deodată ca pe Acela Care cuprinde toți sfinții, iar dacă ne îndreptăm cu mintea spre vreunul din sfinți, deodată îl vedem pe Mântuitorul Hristos cu toți sfinții, iar pe sfântul nostru protector, pe care îl iubim, îl vedem deodată cu Mântuitorul Hristos! Din toate acestea, putem deduce că: “În Împărăția Lui Dumnezeu, sfinții sunt în Dumnezeu și strălucesc de slavă, după măsura nevoințelor lor. Acesta e criteriul de a fi mai aproape de Mântuitorul Iisus Hristos, acela al ostenelii, este acela al nevoințelor, al suferințelor, al durerilor pe care le-am răbdat în numele Mântuitorului Iisus Hristos, în primul rând al rugăciunilor, al mijlocirilor, al postirilor și al tuturor jertfelor pe care noi le practicăm în viața noastră, ca dar pentru că îl iubim pe Mântuitorul Iisus Hristos, pentru că vrem ca să sălășluiască în noi! Deci, cu cât ne golim mai mult pe noi înșine, cu cât renunțăm la Eul nostru personal, egoist, cu cât dăm la o parte slava deșartă, cu cât ne lăsăm mai mult ascultători față de ceilalți, cu atât Dumnezeu ne răsplătește! El Însuși, vine în viața noastră și cuprinde, așa cum lumina cuprinde în miez de noapte toate colțurile camerei, așa cuprinde lumina slavei dumnezeiești prezența Lui Dumnezeu în toate laturile vieții noastre, ale sufletului nostru și ale trupului nostru”.
“Lacrimile sunt semnul îndreptării minții, sunt semnul reîntoarcerii gândurilor împrăștiate și risipite în afară”
În încheierea cuvântului său de aleasă învățătură pastoral-misionară, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei a reamintit credincioșilor prezenți faptul că Mântuitorul Hristos ne va ierta și ne va spune: «Iertate sunt ție păcatele tale», dacă ne vom osteni cu spovedania, în taina Sfintei Spovedanii, și în chip deosebit prin taina pocăinței noastre, a nevoințelor noastre, a ostenelilor, a ascultărilor noastre, a tuturor faptelor bune pe care le săvârșim, iar pornind 
de la Evanghelia citită în cinstea Sfintei Maria Egipteanca: “Se adeverește din plin continuitatea istorică, de la timpul în care Mântuitorul Hristos a iertat păcatele femeii, cea care s-a atins de picioarele Lui, pentru că a plâns și a recunoscut păcatele, și le-a spus toate la picioarele Domnului, n-a rămas nimic nespovedit.
Atunci, cu lacrimile ei, a spus și greșelile ei. Și-a desfăcut părul în semn de pocăință, în semn de jelanie, în semn de durere! Numai în asemenea momente femeile din timpul Mântuitorului Hristos și din Vechiul Testament desfăceau părul, când erau într-un cadru de înmormântare, de durere mare, adâncă!
Deci, femeia păcătoasă și-a plâns sufletul ei, ca pe un mort! Și l-a plâns pentru că și l-a văzut aproape fără suflare, așa cum spunem noi, în Postul cel Mare: «Suflete al meu, scoală-te, pentru ce dormi?»! Deci, femeia păcătoasă și-a trezit sufletul în lacrimi, iar lacrimile sunt semnul îndreptării minții, sunt semnul reîntoarcerii gândurilor împrăștiate și risipite în afară, dar aduse în interiorul sufletului, odată cu rugăciunea și așezate în cămara cea de taină a sufletului nostru! Facă, dar, Bunul Dumnezeu, ca viața noastră să fie curățită, să fie luminată, să fie plină de puterea și lucrarea Duhului Sfânt, Amin”!
La sfârșitul Sfintei Liturghii, obștea de măicuțe ostenitoare, aflate sub înțeleapta păstorire a Maicii Starețe Stavroforă Marina Gligor, au oferit o masă binecuvântată, din minunatele bucate ale Postului Învierii Domnului!
Profesor, Vasile Gogonea
