Cultura

Simpozionul “Pompiliu Marcea”, de mare ținută la Scoarța

24 octombrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  883 vizualizari
pompiliu marcea simpozion (2)

Ediția a patra a simpozionului, realizat în onoarea gorjeanului Pompiliu Marcea, a fost o reușită, oameni importanți de cultură, reprezentanți ai autorităților locale și județene dar și cei ai Fundației Culturale “Pompiliu Marcea” colaborând pentru realizarea evenimentului de mare ținută, realizat în Scoarța. Cei 30 de ani trecuți de la decesul neașteptat al celebrului universitar, critic și istoric literar a fost un prilej bun de rememorare a vieții dar și lucrărilor pe care și-a pus amprenta Pompiliu Marcea.

Reprezentanții Primăriei Scoarța au tratat cu maxim respect evenimentul cultural realizat, la finalul săptămânii trecute în localitate, invitații la simpozionul dedicat lui Pompiliu Marcea fiind așteptați cu pâine și sare. Însuși primarul localității, Ion Stamatoiu, a fost cel care a îndrumat participanții spre sala care a găzduit evenimentul, urându-le tuturor “bun venit”. Simpozionul a fost deschis apoi, într-o atmosferă caldă, pe mese aflându-se numărul patru al “foii de suflet” dedicate lui Pompiliu Marcea, chiar de nepotul Ion Marcea. A luat cuvântul apoi primarul Stamatoiu și apoi Viorel Gârbaciu, cel din urmă lansând revista dedicată lui Pompiliu Marcea.

Semnatura eletronica CertDigital

“Pentru noi, ziua de astăzi(n.r. joi) este o sărbătoare, de altfel elevii prezenți aici și colegele noastre sunt în costum popular. Ne mândrim cu numele marelui Pompiliu Marcea. Le mulțumesc nepoților scriitorului pentru implicare deoarece nu au mai fost acțiuni, la nivel local, de asemenea anvergulă. Vă urez sănătate, dumneavoastră și familiilor dumneavoastră și bun venit în Scoarța”, a declarat primarul localității, în aplauzele celor prezenți.
“Așa știm cine a fost Pompiliu Marcea, ce a însemnat pentru viața românescă și pentru viața universitară a României și pentru locurile de unde s-a înălțat și a răspândit lumină. Este mare spus revistă, însă ceea ce a publicat Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj este o înșiruire de câteva materiale evocatoare ale personalității domnului profesor. În ce mă privește, de la început am îmbrățișat ideea acestei întâmplări de suflet și cred că într-un târziu, trecând atâția ani de la dispriția sa, ar trebui să facem mai mult pentru evocarea acestei personalități excepționale cu care Gorjul, cu adevărat se mândrește și ar trebui să se mândrească”, a declarat și Gârbaciu.

Donație de suflet
Scriitorul Nicolae Dragoș le-a povestit apoi celor prezenți cum a fost întâlnirea sa cu Pompiliu Marcea. “Sunt onorat că am fost invitat la manifestarea anulală Pompiliu Marcea, este a patra consacrată unuia dintre importanții critici literali ai țării, unul dintre marii profesori universitari care s-a bucurat, în timpul vieții, de prețuirea mai multor generații de studenți și de prețuirea colegilor săi de catedră. Îmi amintesc că eu, student fiind în anul I de facultate, îl cunoașteam pe atunci pe tânărul asistent Pompiliu Marcea, despre care un alt gorjean îmi spunea: «fi atent că avem aici și unul de-al nostru». Eu nu auzisem de dânsul. Aveam 17 ani când am intrat la facultate, dânsul era cu 10 ani mai în vârstă. Pompiliu Marcea era un tânăr frumos, brunet cu pas drept, fără a avea o înfățișare triumfalistă. Avea o solemnitate a ființei”, a declarat și Nicolae Dragoș, mulțumindu-le reprezentanților instituțiilor prezenți la eveniment.

Nepotul Ion Marcea a dat apoi citire unui material care cuprindea etapele importante ale vieții și carierei unchiului său. După citirea materialului Ion Marcea a donat opt volume, biblotecii din Scoarța care poartă numele lui Pompiliu Marcea. Cărțile vor putea fi citite de elevi dar și de adulți, acestea fiind donate de Fundația Culturală Pompiliu Marcea, realizată de nepoții Ion, Mircea și Constantin Ganea.
Anamaria Stoica

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL