Cultura

Sorana Georgescu-Gorjan: “Tatăl meu a crescut permanent, avându-l ca model pe Brâncuşi!”

 | 02 noiembrie 2010, 01:01 | 0 comentarii | 

doina gorjului - fiii gorjului (11)Distinsa Doamnă Sorana Georgescu-Gorjan îşi căuta, prin anul 2004, mormântul bunicului său, prieten al lui Brâncuşi, pe la Godineşti. O însoţeau Ştefan Stăiculescu, regretatul artist fotograf Vasile Blendea şi subsemnatul. Obârşiile-i gorjeneşti, dragostea de Brâncuşi insuflată de Tatăl Domnei Sale, celebrul constructor al Coloanei Infinite ing. Ştefan Georgescu-Gorjan m-au atras spre acest abia prim interviu. Cred că merită mai mult.

Semnatura eletronica CertDigital

O dragoste de Trei generaţii

– Cine este Sorana Georgescu-Gorjan pentru necunoscatori ai Fenomenului Brâncuşi?

– Sunt deţinătoarea arhivei tatălui meu, regretatul inginer Ştefan Georgescu-Gorjan, autorul concepţiei tehnice a Coloanei monumentale de la Târgu-Jiu. În această calitate, am luat atitudine faţă de încercările de distrugere a monumentului şi am publicat o serie de lucrări, menite a cinsti memoria sculptorului şi a echipei care a materializat opera unicat din oţel şi fontă alămită. Bogata bibliotecă a Tatei mi-a permis să mă documentez temeinic în problemele legate de artist.

– Reamintiţi legăturile cu Gorjul, prietenia dintre bunicul Domniei Voastre şi copilul de prăvălie Brâncuşi.

– Bunicul meu patern, Ion Ciobanu, rămas orfan de mic, a plecat din Godineştii Gorjului la Craiova, unde s-a ridicat prin muncă, ajungând prim vânzător la magazinul „Steaua colorată”. Era vecin cu bodega-băcănie Zamfirescu de pe strada Madona Dudu, unde peste ani va poposi şi Constantin Brâncuşi. La majorat, bunicul şi-a schimbat numele în Georgescu-Gorjan (fiul lui Gheorghe din Gorj). Mai mare cu şapte ani decât Brâncuşi, bunicul i-a oferit găzduire în locuinţa lui în perioada dinaintea internatului şi l-a îndrumat cu sfaturi bune. A fost procuristul lui Brâncuşi în perioada studiilor bucureştene, l-a găzduit din nou în timpul efectuării serviciului militar fără încazarmare şi i-a servit drept model pentru un frumos bust din gips, aflat azi la Muzeul Naţional de Artă al României. Prietenia dintre cei doi gorjeni s-a continuat şi după plecarea artistului din ţară şi a fost temeiul încrederii acestuia în fiul lui Ion, tânărul inginer Ştefan.

– Ca arc peste timp, rezumaţi cum l-a ajutat tatăl, ing. Ştefan Georgescu-Gorjan, pe sculptorul Brâncuşi în realizarea proiectului Coloana Infinită. Ce vă povestea tatăl despre relaţia specială dintre el şi sculptor?

– Tatăl meu a crescut avându-l în permanenţă drept model pe Brâncuşi. A făcut studii strălucite şi a îmbinat pasiunea pentru artă şi cultură cu rigoarea studiilor politehnice, servite de cunoaşterea temeinică a câtorva limbi de mare circulaţie. La prima vizită la Paris în atelierul sculptorului, văzând coloanele din lemn realizate de acesta, i-a oferit soluţia pentru o coloană monumentală din metal, pe care artistul dorea s-o ridice în patrie. Soluţia tehnică a fost acceptată de Brâncuşi, care i-a propus inginerului colaborarea în realizarea monumentului, colaborare agreată de soţii Tătărescu, comanditarii lucrării. Ca inginer-şef la Atelierele Centrale Petroşani, tata cunoştea foarte bine forţa de muncă şi posibilităţile tehnice de acolo. În luna august 1937, Brâncuşi a fost găzduit în casa Tatei, pentru a stabili dimensiunile monumentului şi a ciopli un model de modul. A plecat apoi la Paris, iar Tatei i-a revenit integral răspunderea realizării miezului de oţel şi a turnării modulelor din fontă la Petroşani, precum şi rezolvarea transportului şi montajului elementelor componente ale monumentului la Târgu-Jiu. Brâncuși a mai revenit la Târgu-Jiu în perioada 27 octombrie – 9 noiembrie 1937, a fost mulţumit de mersul lucrului şi a plecat din nou din ţară. În jur de 15 noiembrie 1937, coloana era gata montată şi mai trebuia doar alămită. Operaţia s-a realizat anul următor, în iunie-iulie 1938, sub supravegherea sculptorului. Corespondența dintre sculptor și inginer din timpul lucrului demonstrează relaţiile de încredere și respect reciproc. Afecţiunea și admirația tatălui meu față de marele artist mi-au fost împărtășite și mie, încă din copilărie.

doina gorjului - fiii gorjului (21)– Povestiţi-ne despre suferinţele tatălui şi de lupta sa pentru cunoaşterea adevăratului Brâncuşi, publicarea articolelor şi memoriilor Domniei Sale. S-au încheiat acele memorii, este posibilă reeditarea lor?

– După plecarea artistului din ţară, a urmat războiul, apoi a început perioada comunistă. Tata a făcut cunoştinţă cu universul concentraţionar de la Aiud şi Canal, în perioada 1949-1953. Bunicul Ion a murit în 1951, iar tata a avut marea tristeţe de a nu-i fi fost alături. Despre Brâncuşi nu s-a mai putut vorbi decât începând din anul 1964. Tata a început să publice o serie de articole şi comunicări despre colaborarea sa cu marele sculptor şi a fost solicitat să ajute la restaurări în anii 1965-66, 1975 şi 1983. Apreciat de exegeţii lui Brâncuşi din întreaga lume, a fost sfătuit să-şi publice memoriile în volum, lucru definitivat în 1977. Din păcate, textul ce sintetiza toată experiența sa nu a putut vedea lumina tiparului în timpul vieţii sale. Au apărut postum, prin grija mea, o parte în 1988 (Amintiri despre Brâncuşi), alta în 1996 (Templul din Indor) şi o ediţie integrală în 2004 (Am lucrat cu Brâncuşi).

Fascinaţia Brâncuşi

– Cum s-a apropiat fiica Sorana de munca tatălui şi de subiectul cel mai drag al celor trei generaţii de Georgescu?

– M-au fascinat de mică povestirile Tatei despre Brâncuși. Am admirat bustul bunicului, așezat la loc de cinste pe biblioteca de artă a Tatei și am răsfoit cu interes catalogul primei mari expoziții a artistului de la New York, de la Galeria Brummer, unicat în țară, dăruit de artist Tatei cu dedicație la 7 ianuarie 1935. Scrisorile de la sculptor și schița Coloanei pe fotografia amplasamentului au fost întotdeauna socotite comori în familie. Clișeele fotografiilor realizate de Tata pe şantierul Coloanei, marcând principalele etape ale lucrului, precum şi fotografiile de la muncitori au fost de asemenea prețuite. Când am crescut, am citit cu nesaț scrierile Tatei, corespondența cu specialiștii, cărțile primite de la aceștia. Am asistat cu durere la încercările disperate ale Tatei de a-și publica lucrarea de sinteză, m-au indignat atacurile la care a fost supus, dar am fost şi martora dorinţei sale nestrămutate de a păstra neştirbită Coloana. După decesul său, la 5 martie 1985, am preluat arhiva şi m-am străduit să-i continui lupta.

Şefă de promoţie pe ţară!

– Cunoaşterea limbii engleze, faptul că sunteţi urmaşa Constructorului Coloanei Infinite au marcat, cu siguranţă, devenirea dumneavoastră într-un brâncuşiolog de marcă. Încercati să explicaţi această evoluţie?

– Am absolvit Facultatea de filologie, secţia engleză-română, ca şefă de promoţie pe ţară. Din 1965 am început activitatea de redactor de limbi străine la Editura Academiei şi m-am familiarizat cu exigenţele citării corecte a surselor. Am răspuns de materialele în engleză din „Revue roumaine d’histoire de l’art”, revistă în care Tata a publicat importante eseuri. Spre marea mea fericire, în 1976, am fost numită redactor responsabil al ediţiei engleze a monumentalei lucrări Opera lui Constantin Brâncuşi în România, opusul fundamental al regretatului Barbu Brezianu. Documentarea riguroasă pentru asigurarea unei traduceri corecte mi-a servit ulterior la proiectul antologiei vorbelor brâncuşiene. După pensionarea din 1996, am lucrat în colegiile de redacţie ale revistelor „Brâncuşi” şi „Portal-Măiastra”, am publicat eseuri şi traduceri din şi în română, legate de tema Brâncuşi, am elaborat volume în română şi engleză. Studiul meu referitor la istoricul realizării Coloanei a servit la restaurarea Coloanei din 2000 şi a fost publicat în engleză într-un volum al Fondului Mondial al Monumentelor. Recent, mi-a apărut volumul trilingv „Aşa grăit-a Brâncuşi”, în care am valorificat experienţa legată de verificarea surselor autentice ale cugetărilor artistului.

Unicul Domn Barbu Brezianu

– Dintre brâncuşiologii români, care v-au fost mai aproape sufletului?

– Am colaborat minunat cu seniorul brâncuşiologiei româneşti, unicul Domn Barbu Brezianu. I-am admirat pasiunea cu care s-a apropiat de opera artistului, acribia cu care a cercetat-o şi felul poetic în care a comentat-o. L-am preţuit mult pe regretatul Ion Pogorilovschi şi o apreciez imens pe Nina Stănculescu.

Sub semnul armoniei

– Graţie delicateţei Domniei Voastre aţi avut şi aveţi relaţii cu brâncuşiologi din toată lumea. Cum le apreciaţi aceste legături şi care dintre ele sunt încă actuale?

– Am publicat corespondenţa Tatei cu Sidney Geist şi am fost şi eu în legătură cu acest exeget deosebit, până la trecerea sa la cele veşnice. Am intrat sporadic în legătură cu Teja Bach, Sanda Miller şi Florence Hetzler. Am tradus o carte pentru Edith Balas şi articole pentru Marielle Tabart, Roxana Marcoci şi Andrei Codrescu. Corespondez regulat cu Doina Lemny, Paola Mola, Alexandra Parigoris, Jon Wood şi William Tucker. Legăturile cu cei ce se ocupă de Brâncuşi se află sub semnul armoniei, preconizate de artist.

– Ani la rând aţi participat la Simpozionul „Brâncuşiana”, la Târgu Jiu. Ce ziceţi despre dispariţia manifestării?

-Din motive de sănătate, nu am mai putut veni la ultima ediţie. Sper din suflet ca manifestarea să se reia, chiar dacă nu voi putea participa decât trimiţând comunicări.

Nimic despre Sorin Lory Buliga

– Regretatul brâncuşolog Ion Pogorilovschi intenţiona să doneze municipiului Târgu Jiu colecţia domniei sale de cărţi despre Brâncuşi, apărute în toată lumea. Îmi povestea cum un om pe care-l sprijinise, printr-un referat favorabil, să devină director al Centrului de Artă şi Cultură „C. Brâncuşi” din Târgu Jiu, pentru ca apoi acesta să nu-l mai invite la Simpozioanele „Brâncuşiana” şi nici să se ocupe de înfăptuirea ideii cu moştenirea sa pe care dorea s-o lase Târgu Jiului. Este vorba de Sorin Lory Buliga, pe care primarul municipiului, dr.ing. Florin Cârciumaru, îl recomandase să se ocupe de preluarea moştenirii Ion Pogorilovschi.

– No comment.

Un documentar despre Brâncuşi şi Bucureşti

-Ce cărţi mai aveţi în lucru?

-Pregătesc un documentar referitor la legăturile lui Brâncuşi cu Bucureştiul. Aş dori să public corespondenţa Tatei cu sculptorul, precum şi cu exegeţii acestuia. Trimit lunar eseuri la revista „Scrisul românesc” din Craiova şi trimestrial la „Portal-Măiastra” din Târgu-Jiu. Aş putea strânge textele răspândite în diverse publicaţii pentru a alcătui noi volume.

“Brâncuşiana” şi revista “Brâncuşi” au murit!

-De ce credeţi că realizarea unui Institut de Cercetări Brâncuşi în România, la Târgu-Jiu, nu este posibilă? Deşi numai eu am făcut această propunere de câteva ori. Şi dacă o credeţi necesară, această propunere, cum aţi vedea-o realizată?

– Atâta vreme cât proiecte valoroase ca seria Simpozioanelor „Brâncuşiana” sau revista „Brâncuşi” au încetat să mai existe, mă îndoiesc că un Institut de cercetări ar avea şanse să supravieţuiască.

– Oamenii care L-au cunoscut pe Brâncuşi se împuţinează ori nu mai sunt. Cine credeţi că se remarcă dintre tinerii cercetători români cu preocupări în cunoaşterea şi aprofundarea vieţii şi operei lui Brâncuşi?

– Dintre cei pe care-i cunosc mai bine, aş menţiona numele lui Matei Stârcea-Crăciun, Ioana Vlasiu, Cristian Velescu, Doina Frumuşelu.

– Vă mulţumesc tare mult şi aştept noile cărţi semnate de Domnia Voastră, un nesecat izvor de înţelepciune şi cunoaştere a Titanului de la Hobiţa.

Ion Predoşanu

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL