Spectatorii, împărţiţi pe gradul de receptare a pieselor de teatru

412

TDEG -2Înţelegerea unei piese de teatru nu este chiar la îndemnâna oricui, iar spectatorii sunt diferiţi, mai ales datorită vârstei şi a capacităţii de înţelegere şi filtrare a informaţiilor.

La această concluzie au ajuns şi reprezentanţii Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu care, începând din această stagiune, oferă teatru pe… categorii de vârstă.

Potrivit actorului Ion Alexandrescu de la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu şi a colegilor săi, publicul trebuie împărţit pe criterii de receptare. Mesajele transmise de actori pe scenă, prin aportul lor la rol dar şi prin rolul în sine, prin ceea ce vroia realizatorul piesei să transmită… toate acestea sunt percepute diferit de fiecare spectator în parte. Cel mai important criteriu de receptare, însă, este vârsta şi, implicit, experienţa de viaţă şi cultura. „Am constatat că suntem într-o perioadă în care publicul trebuie împărţit pe criterii de receptare. Într-un fel receptează publicul tânăr un spectacol cum e <<Porunca a 7-a>>, spre exemplu şi altfel îl gândeşte publicul matur. Altfel relaţionează cu actorii”, crede Ion Alexandrescu.

Piesă jucată numai pentru maturi

Premiera piesei de teatru “Porunca a 7-a” a avut loc sâmbăta trecută, în data de 20 noiembrie. Sâmbăta aceasta, însă, piesa va fi jucată din nou de către actorii Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu”, de data aceasta numai pentru un public matur. “Am vorbit şi la casă şi am zis să nu punem, pentru sâmbătă, accentul pe abonamentele elevilor. Am vrea să vină numai public matur”, a mai spus Alexandrescu. Potrivit actorului, atât el şi colegii săi sunt pregătitţi, mereu, pentru orice fel de rol, orice fel de atmosferă în sală şi orice fel de conexiune între ei şi public. Un actor trebuie să ştie că se poate aştepta la orice. Urcă pe scenă cu rolul învăţat dar oricând poate interveni şi neprevăzutul. “Actorul e pregătit pentru orice şi joacă în orice situaţie, dar altfel joci când simţi că relaţionezi cu publicul, aşa că încercăm şi aşa. Să vedem cum va fi”, a completat actorul.

“Domnul Goe” maturizat

Abordarea aceasta nu este singulară, începând cu această stagiune spectatorii fiind trataţi după nevoi şi gradul de înţelegere.

Astfel, spre exemplu, piesa “Domnul Goe” este pusă în scenă şi jucată special pentru elevi, fiind prezentată în mai multe oraşe, printre care şi Turceni, special pentru micuţi. Aceeaşi piesă, însă, a fost adaptatată şi pentru adulţi, “Domnul Goe – tren de plăcere” fiind jucată vineri pentru persoanele mature. Se va încerca, astfel, selectarea publicului în funcţie de mesajul transmis de piesa jucată.

Dorina Cioplea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here