S-au scurs deja două săptămâni din acest nou an școlar. Pe 12 septembrie, în prima zi de școală, am avut un sentiment de adâncă tristețe. Cu o seară în urmă am urmărit aproape toate emisiunile de la posturile de televiziune naționale, sperând că politicienii își vor da brânci pe ecrane pentru a vorbi despre însemnătatea deschiderii unui nou an de învățământ. Așteptam să-i aud vorbind despre ,,condițiile minunate” din școli, despre asigurarea cu manuale și mijloace didactice moderne. A fost tăcere totală. Am mai avut o mică speranță- ieșirea ministrului învățământului, pe postul național, spre a adresa măcar meritatele urări elevilor, părinților și profesorilor, pe care credeam, în naivitatea mea, că-i reprezintă. M-am înșelat amarnic! Școala nu face parte din agenda publică a potentaților politici ai zilei! Atunci mi-am zis: ,,Mâine, sub scliprea blitzurilor, politicienii noștri se vor înghesui să participe la deschiderea cursurilor rostind cuvinte mari, dar neacoperite de realitatea momentului!”
Așa s-a și întâmplat! Unii, în țoale de fițe, alții pozând în costumații rebele ca și parte din tineri, au pornit spre instituțiile de învățământ cu speranța că vor mai câștiga câteva voturi de la privitorii adulți. Asistența i-a privit cu nepăsare și uimire, mirându-se până la ce nivel de impostură se coboară. Desigur, au fost și comunități unde școlile au fost bine pregătite, iar politicienii locali s-au comportat modest, nesfidător. După ce au pășit în sălile de clasă, după cum era firesc, elevii ar fi trebuit să intre în posesia tuturor manualelor școlare. Nu a fost deloc așa. După cum deja se cunoaște, cea mai mare surpriză a fost la clasa a V-a, unde elevii, în locul manualelor obișnuite, s-au trezit cu un compendiu pentru toate obiectele din planul de învățământ. Ca un om al sistemului, predând de peste patru decenii, consider că anul școlar 2017-2018 a fost cel mai slab pregătit din ultimii 40 de ani. Deși se trecea la noi manuale școlare, ministerul de resort s-a scălâmbăit toată vara cu probleme minore, cu ieșiri publice pe probleme politice, nu de natură educațională, aruncând în derizoriu educația națională. În loc să transmită din timp manualele către inspectoratele școlare pentru a fi citite de profesori și pentru a se alege în cunoștință de cauză, unul sau altul dintre acestea, ele au sosit în școli foarte târziu, cei mai mulți dintre profesori alegându-le fără a le parcurge. Fiind manuale cu ,,o nouă viziune”, ar fi fost firesc organizarea din vară a unor cursuri de perfecționare adevărate pe baza noilor manuale. S-a crezut în consfătuirile cadrelor didactice. Un alt eșec! Nimeni nu era pregătit cu adevărat ca să spună ceva folositor. Puțini știau ce se urmărește de la noile manuale și ce viziune se vrea asupra rostului școlii. În aceste condiții, profesorii sunt puși în fața faptului împlinit. În loc să se războiască cu auxiliarele din școli, ministrul Învățământului și reprezentanții săi în teritoriu ar fi trebuit să se ocupe de încadrare, astfel ca pe 12 septembrie orarele să fi fost gata, iar elevii să facă carte din prima zi.
Mai alarmantă este noua viziune ce o au despre rostul școlii mai marii din ministerul Educației. Nu există o viziune asupra școlii. Deși cândva s-a asumat un pact pe educație, toți decidenții politici când au venit la guvernare n-au ținut cont de acesta, nu s-au grăbit să stabilească cu adevărat idealul educațional din acest moment al civilizației umane, dimpotrivă au venit cu schingiuirea legii, cu operații nereușite unde nu era nevoie, extirpând uneori părțile sănătoase. Știm astăzi ce vrem? Ce fel de tânăr vrem să construiască România de mâine? În toate sistemele europene au avut loc dezbateri ample, cu toți interesații de această problemă(părinți, tineri educabili, cadre didactice, societățile academice, mediile socio-economice și culturale, mass-media). Și la noi au fost dezbateri, dar pe auxiliare didactice, parcă asta ar fi buba sistemului. De tot râsul mi se pare și preocuparea decidenților din educație de a găsi noi metode de evaluare a lucrărilor scrise de la bacalaureat. Domnilor decidenți, cred că ar trebui mai întâi să știm ce evaluăm. Avem noi, oare, ce evalua? Am contribuit noi cu ceva la sporirea apetitului elevilor pentru aleasa învățătură? Faceți ceva, dacă vă pricepeți, pentru ca elevii să fie atrași de orele de curs și să învețe ce le este de folos pe parcursul vieții. O spunem răspicat: Pentru a construi România de mâine, pentru a se încadra onorabil pe piața muncii din Europa și de aiurea, tinerii de azi trebuie să fie înarmați bine pentru viață! Ei vor fi strălucirea României de mâine. Nu există primăvară fără flori! Sunt tinerii noștri bine înarmați pentru viață? Îi ajută sistemul nostru de educație să ajungă așa? Răspunsul este: NU! Lupta pentru viaţă însă, aşa cum ni se înfăţişează astăzi, nu e o luptă cinstită, luptă piept la piept, ci ca şi războiul, este o luptă cu tot felul de mijloace ,,cinstite”, dar mai ales necinstite, cu tot felul de camuflări şi alte mijloace care au drept scop tocmai să înlăture lupta. În lupta vieţii, azi va învinge nu cel mai puternic pregătit, cu aptitudini alese, ci, cel mai şmecher, mai viclean, mai fără şira spinării, mai ipocrit şi mai mincinos, dar învățat cu obediența față de mai marii locului. Ceea ce se întâmplă azi ne îndreaptă spre pierzanie. Acolo unde sunt decise destinele noastre se vor urca nonvalorile, protejații sistemului. Cât de actuale sunt cuvintele unui dascăl din anii’ 30 ai secolului al XX-lea, care spunea: ,,Pentru a te sui, deci, nu ţi se mai cere cine ştie ce mare forţă de ridicare pe drumul drept, ci abilitate de strecurare pe căi piezişe. Societatea modernă trăieşte o viaţă de culise, de sforărie şi de proptele, încât armele de luptă dreaptă au ajuns de râs”. Și cu toate acestea, spunem, împleticindu-ne în cuvinte sforăitoare, că vrem să-i pregătim bine pe ai noștri tineri pentru lupta cu viața. Florilor acestea, pe care vrem să le cultivăm, ar trebui să le arătăm și apoi să le spunem că a fi bine pregătit pentru viață înseamnă, în înțelesul adevărat, bun al cuvântului, muncă cinstită, voință, conducerea după principii morale validate, capacități individuale de performanță și adaptare, inițiativă și acțiune proprie. Ce învață însă tinerii noștri din exemplele ce umplu azi paginile ziarelor și ecranele televizoarelor: arta de a minţi, de a înşela, de a fura onorabil şi cu formele legale, de a-şi face trebuşoarele sale, nepăsându-i de altul, de a-şi aduna averi la spatele unor minciuni, să se linguşească, să se încovoaie, să trăiască prin partidele politice, pe listele lor, să-şi schimbe credinţele ca pe nişte haine, să facă orice pentru a sta acolo sus agățați. Iată unde suntem și nu vrem să o spunem.Vorbim toți în grupulețe mici, dar ne e teamă să o spunem răspicat ca un avertisment, cu putere și, mai ales, să formăm o conștiință publică care să-i extirpe pe cei care ne-au lucrat și ne-au luat speranța îndreptării tineretului nostru spre adevăratul său drum în viitor. Tineretul de astăzi este doritor ca și tineretul de odinioară de înflorire. Dacă legile noastre nu sunt bune, nu sunt îndeajuns de tari, fără oameni capabili să le aplice, tot ce vom gândi că este bine ca să ne aducă primăvara de mâine nu se va împlini. Și trebuie spus încă o dată: Tineretul este dornic de înălțare sufletească. Să-l ajutăm să se înalțe, să-i ajutăm înflorirea. Această înflorire a tineretului se face cu personal didactic bine calificat, bine intenționat și decent plătit, cu legi bune, cu școli corespunzătoare, cu manuale și materiale didactice adecvate, cu decidenți capabili să se pună în slujba unui ideal, care nu prea există.
Suntem azi într-o criză adevărată de IDEAL! Este criza cea mai primejdioasă. Dacă azi credem că se poate o primăvară fără flori, mâine când vom vrea să culegem roadele toamnei, vom avea parte doar de sărăcia deșertului. Cu adevărat ,,idealul este floarea dătătoare de speranţă, care anunţă belşugul toamnei!”
(Va urma)
Prof.dr.Dumitru Cauc
