Stagii de practică în Germania şi Polonia pentru 60 de elevi gorjeni

536

60 de elevi din Gorj îşi vor efectua anul viitor stagiile de practică în Germania şi Polonia. Asta graţie unui proiect în valoare de circa 172.000 euro, finanţat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+, proiect ai cărui beneficiari sunt Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” Peştişani, Liceul Tehnologic Bustuchin şi Liceul Tehnologic Baia de Fier. La conferinţa de lansare a proiectului au participat Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, secretarul de stat Bebe Viorel Ionică, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj şi ai celor trei licee.

„Erasmus+ Drumul spre succes” este un proiect ce se va derula în perioada 1 noiembrie 2014 – 30 octombrie 2016 şi vizează, printre altele, pregătirea viitorilor absolvenţi de licee tehnologice din zona rurală a judeţului Gorj pentru a răspunde cerinţelor pieţii muncii şi viitorilor absolvenţi. Proiectul a fost iniţiat şi promovat de un consorţiu VET judeţean, alcătuit din trei licee tehnologice din judeţul Gorj, mediul rural, ca răspuns la nevoia de competenţe cheie şi profesionale specifice pe piaţa muncii, educaţie şi formare profesională iniţială de înaltă calitate, schimbare şi diferenţiere. „Prin intermediul acestui proiect, conducerea liceului din Peştişani, împreună cu liceele din Bustuchin şi Baia de Fier au câştigat 172.000 de euro, bani cu care un număr de 60 de copii din cele trei licee vor merge câte trei săptămâni de zile şi vor face stagiile de practică la instituţii din Germania şi Polonia”, a explicat inspectorul şcolar general Ion Işfan. „Stagiile de practică se vor desfăşura în martie, aprilie, mai şi octombrie 2015, în domeniile electronică şi mecanică. Selecţia elevilor care vor efectua aceste stagii de practică se va face pe baza a mai multor criterii, cum ar fi notele la purtare, mediile din anii şcolari anteriori şi competenţele de limba engleză”, a precizat Marinela Iliescu, directorul Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi” Peştişani şi, totodată, managerul de proiect. Acest proiect şi-a propus ca obiective: dobândirea de competenţe care să faciliteze integrarea profesională în maxim 6 luni de la absolvire a viitorilor tehnicieni, dobândirea de competenţe de către staff-ul VET în vederea dezvoltării adaptabilităţii la schimbările tehnologice din domeniul industrial şi îmbunătăţirii calităţii componentei de pregătire practică a elevilor, dar şi dezvoltarea de consorţii VET naţionale şi consolidarea parteneriatelor iECVET transnaţionale în scopul facilitării mobilităţii geografice şi profesionale şi creşterii angajabilităţii tinerilor europeni.

Mihnea Costoiu: „E o reuşită”
Lansarea oficială a proiectului a avut loc joi, în cadrul unei conferinţe ce s-a desfăşurat în Sala Maură a Prefecturii Gorj, în prezenţa ministrului delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, secretarului de stat Bebe Viorel Ionică, reprezentanţilor autorităţilor locale şi judeţene, Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj şi ai celor trei licee. Ministrul Mihnea Costoiu a profitat de acest prilej pentru a-i felicita pe cei care s-au ocupat de acest proiect, pe care l-a descris ca fiind „o reuşită”, mai ales că judeţul nostru se numără printre primii câştigători ai granturilor acordate prin programul Erasmus+. „Programul Erasmus+, noul program al Uniunii Europene lansat la Bucureşti în premieră în Europa, în prezenţa fostului comisar pentru Educaţie, este unul extrem de generos. Competiţiile au început în acest program şi mă bucur că între aceste prime competiţii şi Gorjul are deja câştigători. Încurajez deopotrivă aceste licee, şcolile care au câştigat, dar şi celelalte unităţi şcolare din judeţul Gorj să depună proiecte pentru că asemenea proiecte aduc extrem de multe beneficii”, a declarat acesta. „Trebuie să ajungem să răspundem cât mai mult comenzilor pe care operatorii economici le au; în acelaşi timp, să putem previziona împreună cu dânşii care sunt meseriile viitorului în care trebuie să pregătim copiii pentru că, din nefericire sau din fericire, depinde cum privim lucrurile, noi în şcoală, în general, realizăm o pregătire a tinerilor pentru meserii care astăzi nu există. (…) Mă bucur în mod special de faptul că acest proiect are parteneriate în două ţări cu care noi deja lucrăm pentru învăţământul dual, Germania şi Polonia, care au deja rezultate foarte bune”, a mai spus ministrul delegat pentru Învăţământ Superior. Şi secretarul de stat Bebe Viorel Ionică a vorbit despre importanţa unor astfel de proiecte în pregătirea tinerei generaţii pentru provocările viitorului. „Cred că mai important este faptul că se dă un semnal şi anume faptul că se pot accesa bani europeni pentru ceea ce înseamnă educaţia tinerei generaţii. Este un lucru extraordinar, un lucru de care eu mă bucur şi pe care îl încurajez şi îl sprijin în orice moment. (…) Toate aceste lucruri nu fac decât să crească calitatea învăţământului, calitatea actului educaţional şi să pregătească tânăra generaţie pentru ceea ce înseamnă provocările viitorului”, a declarat acesta. La rândul lor, reprezentanţii autorităţilor judeţene şi locale au subliniat importanţa pregătirii adecvate a tinerilor pentru piaţa muncii din România. „Este extrem de îmbucurător faptul că elevii din judeţul Gorj au posibilitatea să participe la astfel de proiecte, de programe, să se specializeze cât mai bine, să ia contact cu bunele practici şi, când vor porni în viaţă, să ştie foarte exact ce au de făcut, cum au de făcut şi să practice aceste meserii, să-şi pună în valoare abilităţile aici, la noi în ţară. Este foarte importantă această accesare a granturilor pentru că ne dă posibilitatea să dezvoltăm foarte mult curricula elevilor, ne dă posibilitatea să intrăm în contact cu sistemele şi structurile de învăţământ din alte ţări (…) Sunt convins că din ce în ce mai multe proiecte, din ce în ce mai multe şcoli, din ce în ce mai multe instituţii vor intra în parteneriate ca să dezvolte cât mai multe proiecte”, a declarat subprefectul Sorin Arjoca.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here