Cultura

Stan V. Cristea: Marin Preda – Portret în oglindă (Ed. Aius, Craiova, 2015, 278 p + CXVI / 220 reproduceri alb-negru și color)

 | 09 decembrie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

Recenta lucrare a criticului și istoricului literar Stan V. Cristea, Marin Preda – portret între oglinzi (Ed. Aius, Craiova, 2015, Colecția „Exegesis”, 278 p + CXVI/220 reproduceri alb-negru și color) este, după „Marin Preda. Repere bibliografice”(2012), a doua dedicată celui îndeobște considerat  unul din clasicii literaturii române contemporane, a cărui posteritate „dificilă” nu încetează „a resuscita oricând interesul”, atât prin itineranta sa biografie (îndeosebi anii școlarității), cât și prin anumite aspecte ale operei, bănuită, atunci când nu e cazul, de sursologii proletcultiste!

Semnatura eletronica CertDigital

Cercetător riguros și prob, de departe cel mai documentat în materie de biobibliografie predistă, dl Stan V. Cristea (enciclopest al tradițiilor culturale teleormănene și al volumului „Eminescu și Teleormanul”, 2014) procedează și de data aceasta într-un admirabil mod structurant și meticulos, investigând anii de școală ai învățăcelului de la Siliștea-Gumești, apoi perioada itinerantă a normalistului, mai întâi respins la Câmpulung-Muscel din cauza „miopiei”, apoi urmând la școlile din Abrud (1937-1939), Cristuru-Secuiesc (1939-1940) și București (1940-1941), aspecte „prea puțin investigate până acum, altele chiar deloc”.
Datele respective (multe din ele date publicității în premieră), sprijinite de un bogat material ilustrativ (cataloage, foi matricole, adeverințe, epistole, fotografii etc.) constituie un adevărat dosar privind „anii școlarității”, urmat de altele având ca obiect de studiu „Anii serviciului militar” (1943-1945), „Întregiri și controverse”, „Scrisori și autografe”, „Biografie și destin”, „Documente și fotografii”.
Marin.PREDA - CopieEste vorba de un „portret în oglinzi”, virtuale desigur, menit a aduce „mai multă lumină peste unele perioade și aspecte din viața scriitorului, pe baza investigațiilor de arhivă, peste care am suprapus propriile confesiuni ale scriitorului însuși și elemente desprinse din opera sa, dar și elemente din bibliografia de referință a chestiunilor în cauză, fără să avem, cumva, pretenția că rezultatul este exhaustiv și definitiv.”(Argument)
În același timp autorul reia problema „debuturilor literare” (cu schiță, nuvelă, roman, teatru, eseu, publicistică, poezie), stabilind că „debutul literar absolut” al prozatorului a fost acela cu schița „Nu spuneți adevărul”, apărută la 20 ianuarie 1942 în revista „Timpul”, povestirea „Pârlitul” fiind publicată ulterior, la 15 și 16 aprilie 1942. Este o rectificare perfect documentată și binevenită, dacă avem în vedere că în toate dicționarele (inclusiv în cel elaborat sub egida Academiei), istoriile literare de până acum (mai puțin cea a lui Marian Popa), ba chiar în manualele școlare de liceu în vigoare, data debutului literar al lui Marin Preda este menționată greșit a fi cea cu povestirea „Pârlitul” (cercetările în cauză ale unor Emil Manu, Lucian Velea ori Ion Bălu trecând „neobservate”!). Răspunzător de confuzia respectivă se face însuși Marin Preda, care declara într-un interviu din 1957 că „adevăratul meu debut datează din 1942, cu povestirea «Pârlitul», apărută într-un supliment literar.” Ceea ce, însă, lăsa să se înțeleagă că ar fi vorba și de un alt „debut”, unul anterior și, desigur, „absolut”, pentru istoria literară.
marin-preda-114400l-pozaLa fel de interesant ni se pare studiul – admirabilă punere la punct! – „Moromeții: Ilya Murometz vs. Ilie Moromete”, ce reia chestiunea unei mai vechi răutăți („gelozie de breaslă”) debitate de confratele invidios din epocă, Eugen Barbu, potrivit căreia numele lui Ilie Moromete ar fi fost preluat de Marin Preda de la faimosul erou popular rus Ilia Muromet (despre care scria în „Țara noastră” din 1922 însuși publicistul Octavian Goga, și tot acolo, în 1924, își publica nuvela „Salcâmul” prozatorul Ion Gorun!), antroponim reprezentativ al bâlinelor ucrainene. Așadar, încântat de expresivitatea acustică a numelui rusesc circulat în cărțile din perioada proletcultistă, Marin Preda ar fi dat „nume slav unui personaj românesc” (N. Georgescu), chestiune de incitantă dispută literară prin 2001, când G.M. Tamás publică în „Dilema” o „Scrisoare către prietenii mei români”, ce a stârnit o serie de „corecturi și dezaprobări, nuanțări și resituări” datorate lui Andrei Pleșu, Teodor Baconski, Zigu Ornea, Mircea Iorgulescu, Ovidiu Pecican… Se înțelege că e vorba de „un fluierat în biserica pustie” (M.Iorgulescu), de vreme ce Ilie Moromete a existat în realitate, fiind „tatăl meu” (conform reiteratei declarații prediste), ba mai mult există în Siliștea-Gumești o uliță întreagă, „ulița Moromeților (…), cu Ilie Moromete, cu Nicolae Moromete, cu Gheorghe Moromete” etc., cum au stabilit cercetătorul siliștean Dobre I. Burcea în lucrarea „Marin Preda și universul Moromeților – adevăr, ficțiune, mit”, 2006, sau Mihai Ignat în volumul „Onomastica în romanul românesc”, 2009, – ceea ce i-ar fi scutit pe critici ca N. Georgescu, O. Pecican, Ion Istrate de „ocoliri bezmetice (…) umplându-se de ridicol”. Este citată sugestia „de bun simț” a criticului literar Mircea Popa care învedera ultimului citat, sosit via Al. Marcu, că fierăria din «poiana lui Iocan» nu are nimic în comun cu fierăria italianului Alessandro Mussolini, întrucât „în satele românești, în perioada interbelică, era cel puțin câte o fierărie, unde oamenii făceau și puțină politică”.
Este consemnată ideea de compromis („motivată”) a lui Cristinel Munteanu conform căreia scriitorul nostru „ar fi speculat identitatea fonetică dintre numele rusesc și regionalismul moromete”, cu varianta oltenească «molonet», om moale, leneș (Iorgu Iordan) – Despre caracterul motivat al numelor proprii din opera literară, cf. „Limba Română”, Chișinău, 2008. Observația lui Ovidiu Pecican că nicăieri Marin Preda „nu a repudiat explicit comunismul” (Cel mai iubit dintre pământeni incriminând „nu comunismul în sine”, ci „aberațiile stalinismului și proletcultismului”!) și că în anii din urmă scriitorul solicitase intrarea în rândurile partidului unic, bucurându-se de stipendii, funcții și demnități (deputat în MAN), este întâmpinată de un capitol final intitulat „Marin Preda, urmărit de Securitate”.
Având în vedere documentele date recent la iveală din arhivele CNSAS de către Ioana Diaconescu (Marin Preda. Un portret în arhivele Securității, 2015, 551 p.), dl Stan V. Cristea învederează faptul că autorul „Moromeților” a fost urmărit de poliția politică a regimului comunist în calitate de „Scriitor”, „Editor” și „Scriitor-problemă”, marele scriitor „nefiind deloc un spirit comod pentru regimul totalitar” și nici un «nomenclaturist», un răsfățat al regimului , ci dimpotrivă „un scriitor cu o conștiință morală solidă”, iar spre sfârșitul vieții „o veritabilă conștiință națională într-o istorie grăbită, confuză și brutală” (E.Simion, Prefața la cartea Ioanei Diaconescu).
Dosarele „Scriitorul”, „Editorul” (vol. I și II) și „D [ocumentar]119”, (ca scriitor-problemă după Tezele din iulie 1977 lansate de N. Ceaușescu, ce determină încetarea colaborării cu „Luceafărul”), pe lângă care se presupune existența altora încă nesosite la CNSAS (!), sunt mărturii evidente ale urmăririi informative, sistematice, cu tehnici operative de ascultare și interceptare a corespondenței, acțiune susținută de delatori de tipul lui Ion Caraion („cel mai zelos și revanșard turnător”). Să amintim aici și contribuția Marianei Șipoș, Dosarul „Marin Preda”. Viața și moartea unui scriitor în procese-verbale, declarații, arhive ale Securității, mărturii și foto-documente (Timișoara, Editura Amarcord, 1999).
Începută la 9.09.1952, urmărirea informativă a scriitorului va înceta în 1979, o perioadă „de care scriitorul însuși a fost conștient”, plină de „incredibile hărțuieli” (E.Simion). Pentru anii 1979-1980 există un al cincilea volum din DUI 2583 care „nu a fost încă transmis CNSAS”. Bănuim că după publicarea romanului „Cel mai iubit dintre pământeni” (primăvara lui 1980), „obiectivul” a devenit foarte important pentru Securitate, ceea ce resuscită suspiciuni în legătură cu însuși tragicul sfârșit din noaptea de 15/16 mai 1980, la vila de creație a scriitorilor din Palatul Mogoșoaia, când dimineața scriitorul a fost găsit mort în camera sa. Era pe cale să împlinească 58 de ani.
Marin Preda – portret în oglinzi este o carte de referință în biobibliografia critică a marelui clasic contemporan. Strângând la un loc, cu o magetică vocație documentară, informații cât mai risipite în presa culturală românească și venind cu contribuții și cercetări proprii de arhivă, dl Stan V. Cristea își dovedește încăodată acribia și sagacitatea de cercetător tenace al biografiei și operei prediste (un predistolog fără de care cunoașterea și înțelegerea Omului și Operei nu poate fi completă și profundă), reușind a lumina aspecte mai puțin cunoscute din viața celui ce rămâne – dincolo de orice rețineri ori răstălmăciri – scriitor unic, inconfundabil, mereu actual și de mare valoare în literatura română postbelică.
Zenovie CÂRLUGEA

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL