Cultura

Târgu-Jiul secolului trecut, într-o expoziţie stradală impresionantă

 | 16 mai 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Primăria Municipiului Târgu-Jiu, în colaborare cu comunitatea Târgu-Jiu Odinioară, a organizat luni o expoziţie stradală în zona centrală a municipiului intitulată „Târgu-Jiul de altădată”.

Semnatura eletronica CertDigital

Fotografiile ilustrează diverse activităţi ale oamenilor simpli din secolul trecut, ale celor care au scris istorie, dar şi diverse clădiri de o importanţă deosebită. „E foarte important să ne gândim la sloganul pe care l-am avut anul trecut: Trecutul înseamnă viitor. Avem atât de multe lucruri de arătat, de spus despre trecutul acestui minunat Târgu-Jiu încât e păcat ca generaţiile care vin în urma noastră să nu vadă cum arăta acest oraş, iar pentru cei care sunt mai în vârstă să creăm nişte clipe de nostalgie. Sunt cei care revăd anumite locuri, obiceiuri din municipiul Târgu-Jiu. Mulţumim pentru sprijin comunităţii Târgu-Jiu Odinioară, care ne-a pus la dispoziţie fotografiile şi sper ca astfel de iniţiative să le refacem şi la o altă dimensiune”, a declarat viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, Adrian Tudor.
„Am avut surpriza ca încă o dată să fiu chemat pentru a realiza o expoziţie de fotografie. Meritul nu-mi aparţine în totalitate. Am preferat ca fotografiile care sunt aici să fie multe dintre ele trimise dintre membrii comunităţii Târgu-Jiu Odinioară ca astfel să aduc o mulţumire celor care m-au ajutat şi celor care mă sprijină prin vizionarea paginii mele unde expun tot felul de poveşti şi lucruri care le aduc din Târgu-Jiul din odinioară. (…) Au fost mai multe fotografii, nu le-am putut reproduce pe toate. Am încercat să le selectăm şi să fie cât de cât intrigante. Am o bază de date foarte mare de fotografii, dar am preferat ca fotografiile respective să fie cele trimise de membrii comunităţii Târgu-Jiu Odinioară. Marea majoritate a fotografiilor au sursă alături de text. Multe dintre ele au şi poveşti interesante”, a precizat Ion Ţârlea, fondatorul comunităţii Târgu-Jiu Odinioară.

File de istorie…
Multe dintre momentele secolului trecut ilustrate prin fotografii au o poveste specială. Sunt oameni care au dus Târgu-Jiul în istorie sau clădiri cu o tradiţie impresionantă. Despre acestea, a explicat mai multe Ion Ţârlea: „Avem o fotografie cu doctorul Nicolae Hasnaş, cunoscut de gorjeni, unul dintre oamenii care a făcut foarte mult bine târgujienilor, îl vedem aici într-o ipostază inedită, într-o maşină Ford având în spate propriul şofer. Fotografia provine de la Liliana Jinca, din colecţia sa. În spate îl are pe şoferul său, un tip inteligent, care a făcut multe inovaţii, se ocupa cu mecanica şi la un moment dat a vrut să-şi breveteze una din invenţii şi a plecat la Viena. Acolo are parte de tot felul de aventuri, rămâne fără bani şi se întoarce acasă fără să reuşească nimic din ceea ce îşi propusese. Tot legat de aceeaşi fotografie, Liliana Jinca mi-a povestit despre şoferul doctorului Hasnaş că era mereu grăbit de către medic să se întoarcă spre casă şi, într-una din zile, auzind că domnia sa nu-i mai răspunde când s-a uitat pe bancheta din spate, medicul dispăruse. Dăduse într-o hârtoapă, medicul s-a dezechilibrat şi a căzut din maşină. Astfel a fost nevoit să se întoarcă câţiva kilometri pentru a-l găsi pe doctorul Hasnaş. (…) Avem o fotografie preluată din cartea lui Duguleanu „Case, oameni destine”. Ciclul acesta de cărţi este probabil cea mai complexă şi completă istorie a Târgu-Jiului şi a depus o muncă titanică spre a realiza acest ciclu de volume. Aici îl avem pe Ilie Bocşan, fotografiat în atelierul său, unde confecţiona trăsuri şi şarete. O altă poveste interesantă a lui Ilie Bocşan este că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, împreună cu mai mulţi meseriaşi au făcut o donaţie şi au făcut multe căruţe pe care le-au donat primăriei spre a ajuta comunitatea, fiind donate pentru război. (…) Aici îl avem pe Regele Mihai în Gara din Târgu-Jiu cu ocazia unei excursii de câteva zile în Gorj, a vizitat multe obiective, Tismana, Polovragi, a ajuns şi pe la Dobriţa. (…) Aici avem o imagine inedită a Fântânii Sâmboteanu la începutul secolului trecut, înainte de 1906. Avem elevi ai Liceului „Tudor Vladimirescu” la o plimbare cu caleaşca. Iată că fiţele erau şi la începutul secolului, nu numai acum, şi ele aveau o cu totul altă nuanţă şi o altă savoare”.
Şi pe viitor, autorităţile de la Târgu-Jiu vor continua colaborarea cu comunitatea Târgu-Jiu odinioară, care prin poveştile şi ilustraţiile deţinute de membrii acesteia reuşesc să stârnească interesul atât tinerilor târgujieni, cât şi nostalgiile celor mai în vârstă.
Izabella Molnar

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL