Târgul mărţişoarelor și Festivalul de muzică și dans ,,Călătorie pe tărâmul muzicii și dansului”, la Grădiniţa ,,Mihai Eminescu”

496

La Grădiniţa ,,Mihai Eminescu” Tg-Jiu, va avea loc, MIERCURI, 1 MARTIE 2017, TÂRGUL MĂRŢIŞOARELOR ȘI FESTIVALUL DE MUZICĂ ȘI DANS ,,CĂLĂTORIE PE TĂRÂMUL MUZICII ȘI DANSULUI”, acţiuni coordonate de director, profesor Ana-Maria Bîzdoacă, profesor Chebeși Marinela și prof. Cornescu Alina Oana – consilier educativ și se adresează preşcolarilor și părinților acestora.
Aceste acțiuni sunt incluse în calendarul activităților Proiectului Educațional ,,ARATĂ CĂ ȘTII, ARATĂ CĂ EȘTI!” din cadrul PROGRAMULUI NAȚIONAL „ȘCOALA ALTFEL: SĂ ŞTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN!”
Mărţişorul – este sărbătoarea tradiţională românească a primăverii, a prospeţimii, a bucuriei.
În acest an cadrele didactice au hotărât sărbătorirea într-un mod inedit a zilei de 1 Martie. Astfel, am organizat FESTIVALUL DE MUZICĂ ȘI DANS ,,Călătorie pe tărâmul muzicii și dansului”, la care vor fi invitate doamnele care frecventează CENTRU DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ PENTRU BĂTRÂNI MAGNOLIA și părinții preșcolarilor, în special mămici.
Prin acest festival se urmărește promovarea și implementarea gustului pentru frumos, dezvoltarea armonioasă a corpului prin alte metode decât cele tradiționale din orele de educație fizică, spargerea barierelor timidității prin acumularea unor emoții constructive, dezvoltarea unei educații a esteticului și a frumosului în rândul preșcolarilor.
,,Micii artiști”, pentru abilitățile și talentul lor, vor fi recompensați cu aplauze și diplome…
Cum mărţişorul este simbolul primăverii, al bucuriei şi dragostei de viaţă, cum puteam să întâmpinăm acest anotimp minunat decât printr-un TÂRG AL MĂRŢIŞOARELOR? Şi nu orice mărţişoare, ci mărţişoare confecţionate de copiii grădiniţei noastre cu mult entuziasm, să aducă fericire, împliniri şi să alunge grijile. SUNTEM chiar şi numai preţ de o clipă emoţionaţi de mărţişoarele din jurul nostru şi ajungem să ne oprim în loc, să le privim și să le dăruim… invitaților.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here