Mare iubitor al istoriei patriei, cu un cult deosebit pentru Domnul Unirii (Cuza), pensionarul DUMITRU I.M. ŞERBAN, din Turburea, lasă prezentului şi viitorului localităţii natale o impozantă troiţă.
Cu patriotismul şi cinstea drept coordonate ale sufletului său, distinsul pensionar CFR, deşi a văzut multe pe magistralele de oţel ale ţării, a văzut multe pe magistralele de oţel ale ţării, a preferat să perpetueze tradiţia locală, inspirându-se după Monumentele Eroilor din faţa bisericii şi a grupului şcolar, ridicate în eternizarea sângelui vărsat pentru ţară de fiii satului.
Cu o sinceritate deosebită, generosul pensionar precizează şi prin plăci comemorative, că monumentul ridicat prin forţe proprii, este ridicat în memoria învăţătorilor şi preoţilor care au zidit la ridicarea materială şi spirituală a localităţii, încrustând răbojul vremurilor prin faptele lor, demne de urmat.
Pentru informarea totală, are permanent pe masa de lucru monografiile satului, întocmite de învăţătorul DUMITRU GH. DUMITRAŞCU (publicată postum, apărută de curând) şi de inginerul NELU VASILE, dar şi colecţia anuală a GORJEANULUI nostru.
Poate şi locul gospodăriei domnului ŞERBAN, situată la întreruperea Drumului Vechi medieval pe o distanţă de 500 m, întrerupere impusă de „coliziunea” dealului cu albia Gilortului, va fi contribuit la amplasarea acestei troiţe.
Suntem convinşi că pe aici au trecut spre Aninoasa şi Vladimir marile personalităţi Constantin Brâncoveanu, Patriarhul Constantinopolului MACARIE cu scriitorul PAUL DE ALEP (care lasă locului cele dintâi şi frumoase pagini despre obiceiurile locului (vezi Monografia ing. Nelu Vasile), Tudor Vladimirescu şi Mihai Eminescu (1878) (vezi monografia înv. Dumitraşcu).Tot domnia sa precizează din paginile monografiilor satului şi despre bombardarea satului în urmă cu 100 DE ANI – moment demn de comemorat – de către armatele hitleriste, „De la Cantonul CFR până la şcoală” (ambele dărâmate) şi despre morţii hitlerişti înmormântaţi în sat.
Drumul vechi îşi reia aşezarea de la poalele dealului după trecerea pârâului „tulbure”, de unde provine denumirea satului, unde se află vechea biserică a satului, din lemn, cu vechime tricentenară.
Cu excepţia acestei „comasări”, de 500 m, s-a construit sistematic drumul nostru („linia nouă”), de Regulamentul Organic şi continuat de reformele lui Cuza.
La întretăierea acestor drumuri, care desemnează geografia satului, a ridicat pensionarul Şerban, menţionează preotul ILIE ROŞOGA, fost deputat în Parlamentul interbelic, al soţiei sale Elena, Titu Popescu cu soţia sa Elena, învăţătorii DUMITRU GH. DUMITRAŞCU (autorul primei monografii, deţinut politic) şi soţia sa Sevastiţa, Nicolae Câmpeanu, Ilie Cojocaru şi soţia sa Maria, Ion Năsturică, Alexandru Săpunaru şi primarul decedat în interes de serviciu, în anul 2009.
În această placă comemorativă sunt menţionaţi părinţii ctitorului, Mihai şi Elena, precum şi soţia sa Ileana şi Mirela, fiica sa, colegul de serviciu Nicolae Prăjitură şi soţia sa, Elisabeta.
Din consemnarea VIILOR, notăm preotul paroh Ion Costescu şi ctitorii Muzeului sătesc, prof.univ.dr.docent Dumitru D. Dumitraşcu şi soţia sa Irina, despre care s-a scris în „Gorjeanul” de curând, apoi profesorii Maria Costescu, Ioana şi Emilia Mănescu. Sunt înscrişi şi vestiţii primar Iustin Guţă şi Ion Bârcă, actualul edil.
În satele comunei Turburea există şi alte astfel de troiţe, pe care le-am dori şi în satele învecinate, dacă se pot găsi locuitori ca pensionarul Dumitru I.M. ŞERBAN, capabili să rupă ceva din agoniseala proprie pentru ceilalţi, ca fata moşului din povestea lui Creangă, care făcea cuptoare şi fântâni sătenilor.
Prof. Virgil Cercelaru
