Cultura

Un nou recital susţinut de pianistul Florin Berculescu

 | 17 noiembrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Conducerea Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu va organiza sâmbătă, 18 noiembrie, de la orele 19.00, un recital extraordinar de pian, susţinut de artistul Florin Berculescu, cu participarea următorilor actori ai Teatrului din Târgu Jiu: George Drăghescu, Pompiliu Ciochia, Cristinel Dobran, Eugen Titu, Andreea Chiriţescu, Mădălina Ciobănuc, Giorgiana Valentina Enache. Biletele se găsesc la agenţia teatrului, preţul unui bilet fiind de 10 lei. Programul agenţiei teatrale este următorul: luni-vineri 09.00-13.00 şi 17.00-19.00, iar sâmbătă şi duminică între orele 11.00-13.00 şi 17.00-19.00. rezervările se pot face şi la numerele de telefon 0736.647.432 şi 0765.051.178.
Gorjeanul Florin Berculescu, în calitate de pianist, a susţinut peste 300 de concerte şi recitaluri, majoritatea la Târgu-Jiu, dar şi la Râmnicu Vâlcea, Craiova, Bucureşti, abordând un repertoriu vast. A urmat cursuri de specializare în Franţa, la Marsilia, cu Georges Boeuf (compoziţie) şi Anne Marie Girardelli (pian). A înfiinţat la Târgu-Jiu, împreună cu violoncelistul Mircea Suchici Orchestra de Cameră “Lyra Gorjului” pe care a dirijat-o deseori inclusiv în componenta ei simfonică, fiind invitat şi în calitate de pianist să concerteze în compania acestei orchestre. Berculescu a desfăşurat o intensă activitate de profesor de pian şi acompaniament la Liceul de Artă “Marin Sorescu” din Craiova şi la Liceul de Artă “Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu, unde este profesor în prezent. La ora actuală, are o intensă colaborare cu Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, unde este invitat periodic să susţină recitaluri de pian.

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL